FUEGO - Poveşti la gura sobei, istorisiri în care a
transmis
gânduri bune pentru toţi românii,
"Poveşti de Crăciun",
Radio
Naţional FM, 24 decembrie 2014
Azi de Crăciun, pentru c-am "fost cuminţi anul
acesta" Moşu' a fost darnic şi-a venit la noi "cu cele mai frumoase
şi mai dorite" daruri. Şi ne-a transmis şi un mesaj, la radio Naţional FM,
cu "poveşti la gura sobei", istorisiri în care a transmis gânduri
bune pentru toţi românii:
"Eu îmi doresc multa liniste şi tot ce-i mai bun posibil pentru voi.
Pentru că le-am spus tuturor celor ce m-au întrebat ce este mai important în
meseria de artist cu norma întreagă de dăruire, că esenţial e publicul, am în
dar pentru voi câteva momente cu mine, apariţii şi cadouri muzicale pe ritm de
colindă.
Și vă mai spun un lucru. Consider că
sărbătoarea-i mai plină și mai
completă, atunci când ne aflăm acasă, alături de ai noștri, adunând amintirile, cerând liniște și blândețe.
De vrei să știi ce-am în suflet și în gând, și
pe scenă și în mesajele muzicii mele,
întreabă-mi admiratorii. Ei îți vor
povesti totul pentru că, la rândul meu, le ofer totul la scenă. Vă mărturisesc
că e o plăcere să dau autografe, să fiu în mijlocul celor pentru care mă
pregătesc, cânt cu ardoare și, în cele
din urmă, trăiesc ca artist.
Și oricât de obosit aș fi, oricât ar fi drumul de greu, nu-i
dezamăgesc pe cei ce vor să fie aproape de mine. Și-i
mare lucru să vezi priviri care se luminează la vederea ta. Să vezi mâini
îndurerate care-și împlinesc bucuriile
când îți strâng mâna ta. Să privești ochi în lacrimi doar pentru că tu ai reușit sa le spui un simplu – BUNĂ SEARA.
Țară frumoasă, România mea, îți mulțumesc
pentru oamenii tăi mari la suflet și-ți promit că tuturor le voi povesti despre
Crăciunul tău, așa cum mi l-ai inspirat
tu mie!
Am împărţit bucuria sărbătorii cântecului românesc cu pace, linişte şi-un gând
mai bun, la ceas de împăcare cu sine şi cu cei din jur. Aduc Crăciunul mai
aproape de sufletul tuturor celor ce simt şi trăiesc româneşte, iubind arta,
cultura şi valorile acestui popor cu adevărat ales de Dumnezeu. Patriotismul,
simţămintele autentice, a gândi şi a trăi cu limba ta, cu valorile neamului şi
ale spaţiului în care te-ai format şi care te-a desăvârşit, aducându-te în
pragul în care semeţ te situezi, e o binecuvântare, o necesitate, un fapt ce ar
trebui să fie specific tuturor.
Dragii mei, Crăciunul să ne fie românesc, cu ce-i mai bun pe masă, cu cei dragi
împreună, dar cel mai important, cu cei mai bun în suflete, cu muzică, veselie
şi linişte. Poveşti să invocăm, mai calzi să fim şi să încercăm să păstrăm
minunile ce ne-au fost date special pentru aceasta vreme, pe parcursul
întregului an.
Îmi doresc pentru voi, sărbători în care să trăiţi clipa, să uitaţi pentru
câteva zile de griji, să fiţi împăcaţi şi iubiţi de zâmbete, blânzi, cu
sufletul deschis, primitori de colindă.
Urmăriţi așadar cu plăcere ceea ce v-am
oferit eu drept cadou pentru aceste sărbători pe care le vreau, pentru toți, acasă, alături de cei dragi, într-un
Crăciun luminat, de Rai colindat!"
Paul Surugiu - Fuego
Crăciun fericit, prieteni dragi! Să puneţi bucuria sub semn
de-ocrotitoare adăposturi al sfântului Crăciun cel românesc, cu inimi
revărsate-n pace şi iubire, din sufletul plăsmuitor de idealuri, preeminent mai
reflectat în vorbe şi în gesturi, când clipele pulsează fericirea, păstrându-le
magia în propriul univers, găsindu-vă pe toţi la ceas de sărbătoare mai calzi,
mai darnici şi mai buni. Să aveţi Sărbători luminate!
Audiţie plãcutã, tuturor!
Fan Club Fuego Romania
Publicat de:
Fan Club Fuego Romania
25 decembrie 2014