Fuego aduce la Timișoara Crăciunul
românesc, www.tion.ro, 7 decembrie 2014
Celebrul Fuego se va întoarce la Timișoara pentru a-și
colinda admiratorii, așa cum face în fiecare an. Cântărețul a decis să viziteze
15 orașe din țară, iar călătoria sa va începe în orașul de pe Bega. Astfel,
luni, 8 decembrie, Fuego va interpreta cele mai frumoase melodii de sezon.
Evenimentul va avea loc la Opera Națională Română Timișoara,
luni, de la ora 19. Fuego își propune să-și încânte fanii cu nu mai puțin
de 2 ore de muzică live, iar alături de acesta se va afla și band-ul său.
Bineînțeles, din repertoriu nu va lipsi nici binecunoscutul cântec
„Împodobește, mamă, bradul!”.
De asemenea, în cadrul turneului „Crăciunul nostru-i
românesc”, Fuego își va lansa și cel mai nou material discografic, dedicat tot
sărbătorilor de iarnă.
„Sărbătorile de iarnă sunt apă bună pentru suflet. Ne
încarcă cu energie, ne determină să iertăm, să fim mai buni, deşi ar trebui să
fim aşa în permanenţă. Dar acum avem motive. Iar noi, românii, avem stabilită o
taină a Crăciunului, pe care o cunoaştem şi o putem simţi doar noi, prin
obiceiuri, colinde, veselie şi prin felul în care alegem de fiecare dată, să
preţuim aceste clipe minunate.
Mi-am zis că s-ar potrivi de minune ca anul acesta să creăm
minuni pe scenă. Alături de instrumentiştii mei, o echipă de profesionişti,
vreau să aducem colindele mai aproape de sufletul românesc, încercând oarecum
să ne adjudecăm această sărbătoare ca fiind una izvorâtă din imensa bucurie
specifică românilor”, spune Fuego.
Sursa: www.tion.ro
7 decembrie 2014
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
7 decembrie 2014