FUEGO - “Răsfoind printre amintiri...”
Răsfoind printre amintiri, am găsit câteva dragi,
imortalizate în cele mai frumoase poze. Acum sincer, nu mi-a fost foarte greu
să ajung în preajma lor. Marile personalități.
Pe Obama, Barack Obama, l-am găsit liniștit. Era deja președinte. M-a invitat
la o cafea dar eram destul de ocupat încât să-i accept invitația. Am încercat
să stau în scaunul lui prezidențial, dar am ajuns la concluzia că e mai bine să
fii artist.
Julia Roberts și Tom Cruise mi-au povestit despre aventurile lor de la filmări.
Ce-i drept, amintirile erau cam reci.
Am făcut o poză și am mers către Whoopi Goldberg. Cum o știți. Nonconformistă. Râdea la toată lumea. Am vrut să ne dăm mâna, dar a ei era destul de rigidă. Ne-am lăsat oricum pozați.
Cu Yasser
Arafat a fost mai greu. Momentele astea s-au petrecut prin 2010. El trecuse
deja dincolo prin 2004, dar l-am găsit împăcat cu sine și zâmbitor. Nu am
discutat despre problemele Palestinei, dar am făcut cu drag o poză.
Lăsând gluma la o parte, m-am simțit foarte bine printre cele mai mari nume ale
lumii. Asemănarea – una la unu. La Madame Tussauds la Londra, în orașul celor
mai frumoase amintiri.
Până la urmă, cele mai mari bucurii și împliniri sunt
acelea ce țin de simplitatea unor momente. La noi artiștii, ele se dublează.
Intervine și dragostea publicului nostru, care le desăvârșește pe toate.
Vă doresc o seară minunată!
Paul Surugiu - Fuego
2 octombrie 2014
Sursa: FUEGO MUSIC Official
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
02 octombrie 2014