Invitaţi surpriză la concertul lui FUEGO de la Ploieşti
Crăciunul fără colindele îndrăgitului Fuego nu ar mai avea
acelaşi farmec pentru români. De peste zece ani a devenit tradiţie ca solistul
să colinde ţara cu ale sale cântece dedicate Sărbătorii Crăciunului. Anul
acesta, artistul a pornit în Turneul “Din lumina unui Crăciun“ în 17 oraşe ale ţării.
Astăzi, Fuego a poposit pe scena Casei de Cultură a
Sindicatelor din Ploieşti, unde a cântat unui public numeros, mare iubitor de
colinde.
Printre sutele de spectatori, s-a aflat şi Mihai Morar,
vedeta Antena Stars şi Radio Zu, dar şi îndrăgita cântăreaţă de muzică populară
Mioara Velicu. În primele rânduri a fost văzută şi mama artistului Paul
Surugiu, cunoscut publicului drept Fuego.
Ultimul spectacol din cadrul Turneului “Din lumina unui Crăciun”
este programat pe 23 decembrie, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti.
Iată ce a scris Mihai Morar pe pagina personală de facebook:
„Cred că mă ştiţi, în viaţa asta fac ceea ce simt. Şi în
dimineaţa asta m-am trezit cu gândul că aş vrea să văd un concert de Crăciun.
L-am sunat pe Fuego, l-am întrebat unde cântă în seara asta, m-am urcat în maşină
şi am venit la Ploieşti.
Dacă nu pot pleca acasă, în Maramureş, anul ăsta de Sărbători, încerc să îmi
vindec rănile cu muzică.
Nu încercati să mă înţelegeţi. Mereu voi fi acolo unde nu vă aşteptaţi să fiu.
Crăciun cu-ai voştri vă doresc!”
Articol postat de:
Fan Club Fuego Romania
22 decembrie 2013
22 decembrie 2013