FUEGO, aplaudat 10 minute după concertul de la Timişoara!
Intră să vezi cum nu l-au lăsat fanii să plece de pe scenă, “WowBiz”, 21 decembrie 2013
Intră să vezi cum nu l-au lăsat fanii să plece de pe scenă, “WowBiz”, 21 decembrie 2013
Turneul din acest an al lui Fuego, în ţară, a fost, se pare,
unul extrem de aşteptat de fani! Nu numai că fiecare spectacol s-a ţinut cu
casa închisă, biletele epuizandu-se cu mult timp înainte, dar publicul nu a
vrut să-l mai lase pe artist să coboare de pe scenă!
Turneul de anul acesta este unul cu totul special. “Din
lumina unui Crăciun“ a început pe 7 decembrie şi se încheie pe 23 decembrie, cu
un concert extraordinar la Bucureşti, la Palatul Naţional al Copiilor, începând
cu ora 19.30. Fuego are alături de el pe scenă o orchestră de cameră,
profesionişti ai Filarmonicii de Stat din Piteşti, condusă de concert-maestrul
Mădălin Sandu, vestimentaţiile acestora precum şi cele ale artistului fiind
realizate de către Doina Levintza.
Ca în fiecare an, admiratorii lui Fuego au umplut sălile de
spectacol până la refuz, fiecare concert jucându-se, până în prezent, cu casa închisă.
La Timişoara, la Opera Naţională, Fuego a fost aplaudat de către
spectatori, timp de 10 minute, fără întrerupere, demonstrând astfel, că
respectul publicul pentru munca şi pentru activitatea sa, care a început în urmă
cu 20 de ani, este unul desăvârşit.
“Nu mă întrebaţi dacă am împodobit bradul, pentru că am făcut
asta de mult, dragii mei! Mama se ocupă de această operaţiune în fiecare an,
doar nu am compus degeaba, acum 14 ani, colindul care e acum pe buzele tuturor.
Apropo de el, hotărâsem ca în acest turneu să nu interpretez piesa. Publicul
meu, însă, nu concepe un spectacol cu mine fără acest cântec, deşi eu am
lansate 10 albume de Crăciun. Şi nu există bucurie mai mare pentru mine decât
aceasta, să văd că oamenii cântă, fredonează piesa, aplaudă, se ridică în
picioare, îmi fac surprize. Am fost onorat să stau pe scenă timp de 10 minute
la Timişoara şi să primesc, cu emoţie şi responsabilitate, aplauzele celor care
preţuiesc arta şi apreciază munca mea. Vă doresc tuturor sărbători luminate, încununate
de tot binele posibil!“, a declarat Fuego pentru WOWbiz.ro, imediat după
concertul susţinut la Timişoara.
În cadrul aceluiaşi turneu, artistul lansează şi un album
special de colinde şi cântece de Crăciun, pe care îl promovează în concert şi
care se bucură de apreciere din partea publicului, el fiind o veritabilă
radiografie sonoră a iernii, cu piese speciale şi linii melodice ample.
Pentru video accesează: WowBiz.ro
Autor: Mihai
Drăgan
Sursa: “WowBiz”
21 decembrie 2013
Articol postat de:
Fan Club Fuego Romania
21 decembrie 2013
21 decembrie 2013