FUEGO la "Acces Direct", Antena 1 - Lansare extraordinară album de colinde şi cântece de sărbători - “DIN LUMINA UNUI CRĂCIUN”, 05 decembrie 2013

Lansare extraordinară album de colinde şi cântece de sărbători - “DIN LUMINA UNUI CRĂCIUN”


Aşteptarea a luat sfârşit. Astăzi, 5 decembrie 2013, în Ajun de Moş Nicolae, Fuego vă pregăteşte o mare surpriză, lansarea albumului “DIN LUMINA UNUI CRĂCIUN”, în direct, începând cu ora 17.00, în cadrul emisiunii “ACCES DIRECT”, moderată de Simona Gherghe, pe Antena 1.

Artistul va fi prezent în platoul emisiunii, aducând în dar, pentru toţi admiratorii săi, lumina Crăciunului din cântecele sale, cea care îl va însoţi, timp de două săptămâni, în 17 oraşe ale ţării, în turneul ce poartă aceeaşi denumire, cel ce va însoţi luna cadourilor cu ritm de colindă, încuranjându-i pe cei ce vor veni la spectacole să creadă în Crăciun, în spiritual şi simbolurile acestuia, în timp, speranţă, pace şi lumină.




Totodată, Fuego va interpreta, în premieră, şi piesa ce dă titlul albumului, vorbind apoi despre conceptul său, precum şi de atmosfera propusă de fiecare piesă, care este o poveste despre cum să fii împăcat cu sine, cum să descoperi fiecare stare ascunsă ce iese acum la iveală, despre bucurie, resemnare, celebrarea Naşterii Mântuitorului ori naţionalism.

Albumul “Din lumina unui Crăciun” aduce cu sine ceea ce numim simplitate. Un motiv pentru a ne opri din goana după adevăruri imaginare, din lupta demonstrativă la care ne supune viaţa şi de a asculta, cu sufletul deschis, lecţii, imagini de sunet despre noi.
Este mai mult decât un simplu album de cântece de sărbătoare. Este o poveste românească care ne învaţă că toate minunile vremii apar atunci când suntem mai darnici cu noi şi cu aşteptările noastre.



Tot mâine veţi afla noi amănunte despre turneu, despre ce aşteptări are artistul de la anul ce vine, cu ce gânduri îl încheie pe acesta şi mai ales, îl puteţi urmări în cadrul unui duet inedit, emoţionant şi măreţ. 

Nu rataţi aşadar, de la ora 17.00, astăzi, pe Antena 1, o emisiune cu aer festiv, ce dă startul evenimentelor marca Fuego, parte a colecţiei  “Din lumina unui Crăciun”.

Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com

Share this article :
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger