FUEGO, regele aplauzelor la Teatrul Naţional din Iaşi
E oficial! "Împodobeşte mamă bradul", brandul sărbătorilor româneşti se aude şi anul acesta, tot prin intermediul celui ce an de an colindă, aduce cântecul de sărbătoare mai aproape şi încălzeşte inimile şi zâmbetele celor ce îl aşteaptă cu nerăbdare, FUEGO
Că Paul Surugiu are succes nu e o noutate, cum nici faptul că este iubit şi apreciat de toate plajele de public, în schimb, în acest an, după vreo 10 ani de când a început să colinde ţara în lung şi-n lat, Crăciunul capătă o altă formă, împreună cu cântecele şi minunile ce vin din partea lui, din lumina unui Crăciun.
Acesta este titlul turneului în care artistul a pornit pe 7 decembrie, ce aduce în prim plan rafinamentul muzical, creaţii ample, momente de intensitate emoţională şi muzică de calitate. Libertatea, partener oficial al turneului, l-a însoţit pe acesta în spectacolele desfăşurate până acum, urmând să-i calce pe urme şi în celelalte oraşe în care va interpreta ca şi în cele precedente, cu casa închisă, cu public deschis, interactiv, animat şi dornic de bucurie.
La Iaşi, pe scena Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri", Fuego a fost, fără exagerări, regele aplauzelor. Publicul elegant, ce a dat consistenţă unei săli speciale, cu o acustică veritabilă, a fost în permanenţă atent la fiecare acord, interpretând împreună cu Paul Surugiu, piesele sale consacrate, transformându-se într-un cor de admiratori fideli.
Fără doar şi poate, a fost un regal muzical în care s-au împletit emoţiile, cu umorul, tenacitatea şi dezinvoltura afişate de Fuego pe scenă, cu muzica adevărată atât de maiestuos interpretată de Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Piteşti, concert maestru Mădălin Sandu, cu vestimentaţiile cu aer boem, inspirate din operele clasice, cu accente de sărbătoare realizate în exclusivitate de cea care semnează conceptul grafic, ţinutele şi designul, creatoarea Doina Levintza.
Tot la Iaşi, în acea atmosferă de poveste, cu fani în picioare, cu voci ce cântau la unison, Fuego a lansat cel mai recent album al său de colinde şi cântece de Crăciun, ce poartă denumirea turneului, o radiografie sonoră a iernii, pe care se regăsesc 17 piese noi, un album de atmosferă, o coloană sonoră a timpului sfânt ce urmează să ne cotropească cu ale sale uimiri.
La concertele lui Fuego găseşti public diferit, din toate categoriile de vârstă. Astfel că, la Iaşi, un grup de 15 copii au dat buzna pe scenă, inundând-o cu flori, şi l-au rugat pe artist să cânte împreună cu ei, colinda copilăriei – Moş Crăciun cu plete dalbe. Acest moment, precum şi întreg spectacolul a fost imortalizat şi impregnat în imagini, de către TVR Iaşi, concertul urmând a fi difuzat pe TVR 3, TVR Internaţional şi TVR Iaşi în perioada sărbătorilor.
Turneul "Din lumina unui Crăciun" a început cu oraşul Ilenei Sărăroiu, Târgovişte, acolo unde Fuego şi echipa sa, prin ger şi aburi de frig, în condiţii speciale, au vestit Naşterea Mântuitorului, aducând mai aproape ceea ce vine din lumina unui Crăciun, pacea, bucuria, dragostea de noi şi de cei apropiaţi.
Au urmat apoi Constanţa, Galaţi, Bârlad şi Iaşi. Astăzi, Fuego va concerta la Adjud, iar în continuare, străbătând ţara, va delecta românii din Focşani, Bacău, Piatra Neamţ, apoi Ardealul, Banatul, iar în final, ploieştenii şi bucureştenii se vor bucura de colindele lui Fuego, de felul în care vesteşte sărbătorile, prin melodii noi, lecţii de viaţă, de dragoste de credinţă, de ţară, de grai.
"Sunt copleşit, nu am cuvinte atunci când văd reacţia oamenilor la spectacolul pe care l-am propus, la noul album, la îndemnul de a cânta împreună cu mine, şi toţi, într-un glas să colindăm Crăciunul. E un turneu greu, cu răbufniri ale vremii, cu zăpezi, ce sperăm că nu ne vor pricinui surprize neplăcute. Pentru mine şi cei ce-mi sunt alături pe scenă, cel mai important este să ştim că după spectacol, publicul rămâne cu o stare pozitivă, cu zâmbet, cu optimism şi refrenele noastre.
Le mulţumesc tuturor celor ce îmi dovedesc, cu fiecare apariţie, în fiecare oraş, că sunt fideli de atât de mult timp, unui gen de sezon, pe care îl interpretez cu toată sinceritatea artistică, simţind că, prin colinde, suntem mai aproape de ceea ce suntem de fapt, calzi şi împăcaţi cu sine. Crăciunul acesta, la fel ca în fiecare an poate, va plănui momente de vis, dar am speranţa că în 2013, români fiind, va fi unic, într-o iarnă specială", ne-a declarat Fuego, în exclusivitate, într-o pauză de repetiţii.
Sursa: Ziarul "Libertatea"
12 decembrie 2013
Fan Club Fuego Romania
www.fuegoromania.com
www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com
https://www.facebook.com/fanclubfuego.romania
https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRomania
www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com
https://www.facebook.com/fanclubfuego.romania
https://www.facebook.com/FuegoFanClubFuegoRomania