VIDEO/FUEGO la Favorit TV ,
ediţie dedicată sfintelor sărbători pascale,
în Sâmbăta Mare - "Familia
Favorit", 19 aprilie 2014
În Sâmbăta Mare, Fuego ne-a dat întâlnire, în platoul
"Familiei Favorit", la
Favorit TV , pentru a ne spune “Hristos a înviat!”.
Alături de Valentina Herţa şi echipa emisiunii, artistul ne-a
oferit o ediţie în care am redescoperit esenţa spiritualităţii, am aflat cum să
fim mai cuviincioşi şi mai înţelepţi, de la invitaţii săi speciali: Marius
Ciprian Pop şi Cristian Pomohaci.
Împreună cu aceştia, Nineta Popa şi Daniela Vlădescu, au
transformat seara de sâmbătă într-una cu totul şi cu totul specială.
În cadrul rubricii "AU FOST ŞI VOR MAI FI ", marii cărturari
creştini au primit un omagiu, căci spiritualitatea şi credinţa de pe teritoriul
românesc s-a împlinit prin cuvântul lor.
Marii cărturari, duhovnici, precum Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Dumitru
Staniloaie, Arsenie Papacioc, nu au făcut altceva decât să perpetueze cuvântul
divinităţii într-o formă accesibilă, intrând, prin har şi viaţă morală, în
sufletul oamenilor.
Şi chiar dacă divinitatea e caracterizată de abstract, cuvântul cuprins în
opera lor inestimabilă valoarează cât o întreagă comoară.
Înţelepciunea lor se răsfrânge în cultura românilor drept un exemplu ce trebuie
citit şi luat aminte, pentru a avea o viziune amplă asupra fenomenului de
credinţă.
Înainte de a spune, cu toţii,
"HRISTOS A ÎNVIAT!", Fuego ne-a oferit în dar o îndrăgită melodie din repertoriul său -
"Covor de Lacrimi", pe muzica lui Jolt Kerestely şi versuri Carmen
Aldea Vlad.
Vi-l prezentăm pe Marin Ganciu, unul dintre invitaţii emisiunii, o voce care ne-a impresionat, un reprezentant basarabean român al unui gen muzical pe care-l asociem/asimilăm cu "fado", în concepţiunea şi simţirea noastră, un artist autentic cu un timbru cu totul şi cu totul aparte, pe care vă invităm să-l împărtăşiţi ascultându-l.
Hristos a înviat!
Sursa: Favorit TV
“Familia Favorit”, 19 aprilie 2014
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
Fan Club Fuego Romania
23 aprilie 2014