VIDEO/FUEGO la Favorit TV - ediţie specială de Sfântul Gheorghe - “Am găsit scrisoarea ta” - o nouă premieră la „Familia Favorit”, 26 aprilie 2014

VIDEO/FUEGO la Favorit TV
ediţie specială de Sfântul Gheorghe 
“Am găsit scrisoarea ta” - o nouă premieră la „Familia Favorit”, 26 aprilie 2014


Sâmbătă, 26 aprilie 2014, pe Favorit TV, am avut parte de o adevărată petrecere cu muzică de calitate şi invitaţi de marcă, într-o ediţie specială a emisiunii „Familia Favorit”, de Sfântul Gheorghe, prezentată de Paul Surugiu.

Timp de două ore, ne-am înveselit şi delectat, cu o ediţie de colecţie, alături de invitaţi de marcă precum: Gelu Voicu, Marina Florea, Cornel Borzea, Victoriţa Lăcătuşu şi Rodica Elena Lupu, în care surprizele şi premierele au mers în acelaşi ritm cu muzica bună şi discuţiile captivante.


Fuego, într-o formă de zile mari, a vorbit despre noul turneu naţional "TESTAMENT", ce va avea loc în perioada 9-20 mai 2014  şi ne-a încântat cu o nouă premieră - “Am găsit scrisoarea ta”, muzica: Jolt Kerestely/versuri: Marian Stere, piesă de pe CD-ul "Steaua mea", album ce va fi lansat  împreună cu maestrul Jolt Kerestely, în luna mai a acestui an, o colecţie specială de cântece româneşti, o veritabilă comoară, în cadenţe de pian, vioară şi armonii complexe, inspirate şi potrivite parcă pentru producţiile cinematografice.

“Mă simt onorat atunci când spun, cu umilă condescendenţă, că am colaborat atât de armonios cu maestrul Jolt Kerestely şi că, din această unire a forţelor creatoare, se va naşte un album de autor sublim. O serie de cântece ample, piese ce au atingere de geniu şi urme de dramatism îmbinat cu sensibilitate. Acest proiect grandios a confirmat, deşi nu era nevoie, că maestrul Jolt rămâne în continuare un colos al compoziţiei, un punct de referinţă pentru tot ceea ce reprezintă muzica românească.
Cred în perenitatea creaţiei domniei sale, în rezonanţa între oamenii care simt la fel şi încearcă să facă lumea mai armonioasă, semănând lumina din noi.”
Paul Ciprian Surugiu - Fuego


Vă invităm să urmăriţi momentele muzicale oferite de Fuego în cadrul acestei emisiuni, un adevărat spectacol transmis de Favorit TV.



Postat de:
Fan Club Fuego Romania
Share this article :
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger