ULTIMELE NOUTATI

Vă invităm să fiţi alături de FUEGO şi Valentina Herţa, în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la "Familia Favorit", pe Favorit TV

Vă invităm să fiţi alături de FUEGO şi Valentina Herţa,
în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, 
la "Familia Favorit", pe Favorit TV


Dragi români de oriunde, „FAMILIA FAVORIT” a fost şi va fi alături de voi. Dincolo de toate, cu decenţă şi simplitate, v-am prezentat România din sufletul vostru. Aşa cum e ea, cu muzica străbună, cu ritmurile alerte, cu emoţie şi inima deschisă.

Ne-am străduit să fim cât mai buni pentru voi. Nu ştim dacă am reuşit, dar avem certitudinea că, în acele două ore petrecute alături de noi, de Fuego şi Valentina Herţa, am avut România printre noi.

Dacă la asta adăugam numele de referinta ce ne-au păşit pragul, poveştile impresionante, jocul, tinerii talentaţi, imaginea unor oameni care au formulat ţara de-a lungul timpului, în faţa cărora ne înclinăm, cu toată preţuirea noastră, ne simţim împliniţi şi pregătiţi pentru a vă dărui, în continuare, emisiuni noi, istorii împletite cu cea mai bună muzică şi invitaţi de prestigiu.

“Familia Favorit” - 6 ani de divertisment, de simplitate şi televiziune, de emisiuni, în care nume mari ale scenei şi artei româneşti au fost creionate şi prezentate echilibrat.

În tot tabloul mediatic, în care accentul este aşezat pe formă, pe scandal, pe aparenţă, nicidecum pe esenţă, "Familia Favorit" vine ca o gură de aer proaspăt, care nu doar că pune valorile în evidenţă, ci le ridică la rang de virtute, într- o emisiune a oamenilor de suflet.

Dintre toţi, cei mai importaţi sunteţi voi, spectatorii, ce staţi în fiece sâmbătă alături de noi, fideli, fără a vrea să schimbaţi canalul. Facem promisiunea de a vă păstra acolo, în fruntea idealurilor noastre, menţinându-ne constant printre preferinţele voastre. 
Vă mulţumim!


Semnează: Echipa emisiunii “Familia Favorit”
Sursa: Favorit TV

FABULOS! Aşa SĂRBĂTOREA Fuego 1 MAI MUNCITORESC - Exclusiv Ziarul Ring, 30 aprilie 2014

FABULOS! Aşa SĂRBĂTOREA Fuego 1 MAI MUNCITORESC  - Ziarul Ring, 30 aprilie 2014


Ziua Internaţională a Muncii era sărbătorită în perioada comunismului prin parade propagandistice, în timp ce acum toată lumea se bucură de zilele libere prin distracţie şi relaxare. Vedetele îşi amintesc de perioada când, elevi fiind, defilau pe marile bulevarde.

Marcel Pavel defila alături de colegii săi de şcoală

Marcel Pavel rememorează cu drag perioada copilăriei când defila alături de colegii săi de şcoală. "În perioada când eram elev, îmi amintesc că sărbătoream la nivel naţional, eram obligaţi să mergem la paradă fiecare cu grupul său, cu profesorii. Era o mare bucurie pentru noi. După ce a trecut perioada comunistă, am sărbătorit altfel. Pe la 22-23 de ani, cântam pe litoral la Aurora, atunci fiind deschiderea sezonului estival. Acum, tinerii sărbătoresc altfel, mult mai modern şi asociază Ziua Internaţională a Muncii cu o zi liberă", a declarat artistul pentru "ring".


Gheorghe Turda, repartizat în spectacole patriotice

 Interpretul de muzică populară Gheorghe Turda se pregăteşte în acest an să sărbătorească fie la o cântare, fie la un grătar la munte. "În perioada comunistă, artiştii de frunte erau repartizaţi în spectacole patriotice la Sala Palatului, la Polivalentă sau pe stadioane. Mai cântam şi în diferite sectoare la serbări câmpeneşti cu mici şi bere... Erau preţuri foarte mici, aşa ca pentru muncitori. Îmi amintesc că un mic costa 80 de bani şi o bere, 1,60 lei. Era o sărbătoare naţională cu multe evenimente. În acest an, dacă voi avea eveniment, voi cânta, dacă nu, voi merge la munte la grătar", ne-a spus Gheorghe Turda.


Fuego ieşea la careu pentru melodii patriotice

 Artistul aştepta şi el nerăbdător paradele, manifestările şi serbările publice. "În copilărie, atunci când această zi avea o altă însemnătate, aşteptam cu nerăbdare paradele, manifestările şi serbările publice nu doar pentru că eram liberi, ci pentru că aveam şansa de a mă afirma pe plan artistic. Ce-i drept, la nivel scăzut, dar însemna enorm pentru mine să pot ieşi la careu şi să cânt un refren patriotic ori să recit o poezie dedicată zilei speciale. Şi-acum ţin minte deja celebra poezie a Mariei Ranteş, pusă pe muzică de Ciprian Porumbescu: «Rîde iară primăvara,/Peste cîmpuri, peste plai,/Veselia umple ţara,/C-a venit Întîi de Mai!//Muncitorii au pornit,/Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!/Şi ei azi sărbătoresc,/Unu Mai muncitoresc». Nu ştiu cum se făcea, dar manifestările aveau un aer solemn. Ne adunam tot oraşul într-o zonă a Turdei cu istorie, Dealul lui Mihai Viteazul, şi sărbătoream împreună, uitând de toate, având un puternic şi comun spirit naţionalist. Astăzi, din păcate, patriotismul s-a diminuat. Vă mărturisesc că poate şi de asta am bucuria de a porni la drum, în luna mai, într-un turneu naţional-eveniment, cu piesa " Testament ", ce debutează pe 9 mai, în care mă puteţi vedea în calitate de actor. Tocmai pentru a readuce în atenţie conştiinţa de ţară, limbă, neam şi părinţi, într-o veritabilă lecţie de patriotism, inspirată din opera maestrului Grigore Vieru", a mărturisit, pentru "ring", Fuego.


 

Matilda Pascal-Cojocăriţa petrecea cu mici şi bere

Interpreta de muzică populară va petrece în acest an Ziua Internaţională a Muncii în compania nepotului său. "Încă suntem cu musafiri la Bistriţa şi mă bucur de compania nepotului meu. În trecut, îmi amintesc că petreceam prin spectacole pe stadioane, cu mici, cu bere... repetam pentru aceste evenimente cu câteva luni de zile înainte. Erau evenimente bine organizate şi aduceau un plus de bucurie în ziua liberă", ne-a spus Matilda Pascal-Cojocăriţa.


1890 este anul în care, în România, mişcarea socialistă a sărbătorit, pentru prima dată, Ziua Internaţională a Muncii.

"Sărbătoresc 1 Mai prin… muncă având mai multe spectacole în perioada în care toţi celebrează, dar am satisfacţia de a şti că prin munca mea şi, în acelaşi timp, prin muzica mea pot aduce o fărâmă de bucurie.", FUEGO

Autor: Delia Niculae
Sursa: Ziarul Ring
30 aprilie 2014

Postat de:
Fan Club Fuego Romania

FUEGO s-a făcut actor! Artistul porneşte la drum, în luna mai, cu turneul naţional “TESTAMENT”, Ziarul “Libertatea”, 29 aprilie 2014

FUEGO s-a făcut actor! 
Artistul porneşte la drum, în luna mai, 
cu turneul naţional “TESTAMENT”, 
Ziarul “Libertatea”, 29 aprilie 2014


Fuego este artistul care stăpâneşte mai multe genuri muzicale, interpretând cu uşurinţă atât muzică uşoară, cât şi populară ori colinde!

Puţină lume ştie, în schimb, că îndrăgitul cântăreţ este şi actor, fiind absolvent al Facultăţii de teatru şi angajat, de mai bine de 10 ani, al Teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti. 

Astfel, Paul Surugiu a hotărât să-şi pună în evidenţă calităţile şi să arate ce poate şi pe această latură. Încă din luna octombrie 2013, atunci când a avut loc premiera spectacolului “TESTAMENT” la Piteşti, el a adunat săli întregi cu reprezentaţiile oferite. La cererea publicului, Fuego s-a hotarat să pornească cu acest spectacol şi prin ţară, pentru a oferi publicului său şansa de a vedea o reprezentaţie emoţionantă de teatru, un one-man show, cu muzică şi poezie.



Aşa se face că, începând cu data de 9 mai şi până pe 20 mai, interpretul va poposi în 12 oraşe, aceasta fiind prima parte a turneului, urmând ca, la sfârşitul lunii, să joace şi în alte oraşe. “TESTAMENT” reprezintă un motiv bun pentru a veni la sala de spectacol şi a-l urmări pe Fuego. Reprezentaţia poate fi numită, pe bună dreptate, o lecţie de patriotism, în care se trece prin mai multe stări, de la comedie la dramă. În acelaşi timp, fiind creat pe baza operei marelui poet, Grigore Vieru, spectacolul îndeamnă la conştientizarea valorilor esenţiale ale românilor, prin care înţelegem cu adevărat însemnătatea limbii române, a iubirii, a dragostei de părinţi şi de tot ce e mai nobil pe această lume.


Decorul minimalist, momentele inedite în care Fuego cântă, în duet cu Grigore Vieru, precum şi jocul difuz şi lumini şi muzică înalţătoare, înţesată cu refrene cunoscute (“Ţi-am adus un măr”, “Casa părintească”, “Pentru ea”, “Mi-e dor de tine, mamă”, “Clar de lună”), vor face ca experienţa trăită la acest spectacol să fie una completă, celebrând împreună cu Fuego minunile neamului românesc, limba dulce, versul de dor şi muzica de suflet.


Regia artistică a spectacolului este semnată de conf. univ. Adriana Piteşteanu, iar costumele sunt create de Doina Levintza şi Elena Stoica.

“Libertatea”, partenerul oficial al evenimentului, a reuşit să-l prindă pe Fuego într-o pauză de repetiţii, acesta afirmând următoarele: 

“Plec la drum din nou! De această dată, iată, surpriză pentru toată lumea, în altă ipostază. Voi încerca, prin opera poetului Grigore Vieru, să interpretez, în calitate de actor, un manifest pentru rememorarea patriotismului, a sentimentelor umane definitorii! De asemenea, am bucuria de a vă aduce teatrul, poezia şi muzica mai aproape, într-o vreme în care toţi deplâng soarta culturii şi-a artei! Avem nevoie de teatru, de poezie şi de artă, numită simplu: GRIGORE VIERU!”



Vă prezentăm datele şi locaţiile în care artistul va poposi cu acest spectacol:

- 9 Mai - Piteşti, ora 19.00 (Teatrul „Al.Davila”, Sala “Liviu Ciulei”);
- 10 Mai - Câmpulung Muscel, ora 19.00 (Casa de Cultură a Sindicatelor, Telefon: 0746.078.414);
- 11 Mai - Roman, ora 19.30 (Casa de Cultură);
- 12 Mai - Bălţi, ora 19.00 (Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri”, Telefon: 00373 68 065 457);
- 13 Mai - Bacău, ora 19.00 (Teatrul „George Bacovia”); 
- 14 Mai - Focşani, ora 19.00 (Ateneul Popular „Mr.Ghe. Pastia”); 
- 15 Mai - Adjud, ora 19.00 (Casa de Cultură „Tudor Vornicu”); 
- 16 Mai - Bârlad, ora 19.00 (Casa de Cultură a Sindicatelor); 
- 17 Mai - Galaţi, ora 19.00 (Teatrul Muzical „Nae Leonard”); 
- 18 Mai - Brăila, ora 19.30 (Casa de Cultură a Municipiului Brăila); 
- 19 Mai - Ploieşti, ora 19.00 (Filarmonica „Paul Constantinescu”); 
- 20 Mai - Braşov, ora 19.00 (Sala “Patria”, Filarmonica Braşov). 

Biletele se pot procura de la casele de bilete ale fiecărei săli de spectacol. 

Partenerii evenimentului sunt: “Libertatea”, “Familia Favorit”, “Cotnari”, “Lulyon by Proxima Moda”, “Actualitatea muzicală”, “Editura Anamarol”, “Asociaţia culturală Regal D’Art”, “Confluenţe literare”, “EUROMUSIC”. 

Pentru informaţii suplimentare, puteti suna la numărul de telefon: 0746774204, sau puteţi accesa următoarele site-uri:

FUEGO la Tecuci - O altă seară de magie a încheiat programul „Zilelor Municipiului Tecuci”, tecuceanul.ro, 28 aprilie 2014

FUEGO la Tecuci
O altă seară de magie a încheiat programul 
„Zilelor Municipiului Tecuci”, 
tecuceanul.ro, 28 aprilie 2014



Ieri, duminică, a fost ultima zi de sărbătorire a „Zilelor Municipiului Tecuci 2014” localnicii ieşind în centrul oraşului pentru a fi martori ai cântului şi dansului, artiştii ce au evoluat pe scenă încântându-le auzul, văzul, încălzindu-le sufletele.
La orele 18 au intrat pe scenă componente ale Casei de cultură Tecuci, Teodora Chilian, Beatrice Ciolan, Geta Munteanu având în repertoriu momente folclorice.

Cunoscuta interpretă Mioara Velicu a avut un repertoriu variat, alături de dânsa alăturându-se artistul Fuego, susținând un colaj frumos de piese împreună, fiind răsplătiţi din plin cu aplauze şi urale din partea publicului. Bucuria, emoţiile, au atins apogeul atunci când primarul Daniel Ţuchel a urcat alături de d-na Mioara Velicu, pentru acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Tecuci.


FUEGO a fost apropiat inimilor tecucenilor, a întreţinut atmosfera în stilu-i inconfundabil, a cântat, dansat, a participat alături de Cosmina Păsărin la extragerea taloanelor din tombolă, glumind la telefon cu norocoşii extraşi. La câteva piese i s-au alăturat copiii tecuceni din grupul „Piticot”, dansând pe ritmurile interpretului.

După recitalul artistului Fuego, scena a aparținut interpretei noastre tecucene Angela Bîtlan, actualmente studentă în capitală, și celor trei componente din „Etnik Grup” Tecuci , având plăcute moment artistice.



Timp de o oră publicul s-a delectat cu concertul susținut de Adela Popescu şi DJ Project, multe melodii fiind fredonate împreună cu numeroasa populaţie prezentă, la un moment dat Adela invitând alături de ea câteva tinere pentru a cânta în grup. Nu a ezitat nici să intre în tombola tecucenilor să extragă talon, aşa cum a făcut şi prezentatoarea Cosmina Păsărin în ultimele trei zile.


Pe acordurile Adelei Popescu şi DJ Project au fost lansate 100 de lampioane, rolul revenindu-le cercetașilor de la echipa „Oltea Doamna” Tecuci.
Câştigătorii din 27 aprilie, la tombolă, sunt: Liliana Olaru - mixer, Dumitra Carp - aspirator, Valentina Mirela Alexe - cuptor cu microunde, Simona Pleşcan - televizor LCD, Alexandru Narcis Păduraru - frigider.



Sursa: Publicaţia „Tecuceanul”
28 aprilie 2014

Postat de:
Fan Club Fuego Romania

VIDEO/FUEGO la Favorit TV - ediţie specială de Sfântul Gheorghe - “Am găsit scrisoarea ta” - o nouă premieră la „Familia Favorit”, 26 aprilie 2014

VIDEO/FUEGO la Favorit TV
ediţie specială de Sfântul Gheorghe 
“Am găsit scrisoarea ta” - o nouă premieră la „Familia Favorit”, 26 aprilie 2014


Sâmbătă, 26 aprilie 2014, pe Favorit TV, am avut parte de o adevărată petrecere cu muzică de calitate şi invitaţi de marcă, într-o ediţie specială a emisiunii „Familia Favorit”, de Sfântul Gheorghe, prezentată de Paul Surugiu.

Timp de două ore, ne-am înveselit şi delectat, cu o ediţie de colecţie, alături de invitaţi de marcă precum: Gelu Voicu, Marina Florea, Cornel Borzea, Victoriţa Lăcătuşu şi Rodica Elena Lupu, în care surprizele şi premierele au mers în acelaşi ritm cu muzica bună şi discuţiile captivante.


Fuego, într-o formă de zile mari, a vorbit despre noul turneu naţional "TESTAMENT", ce va avea loc în perioada 9-20 mai 2014  şi ne-a încântat cu o nouă premieră - “Am găsit scrisoarea ta”, muzica: Jolt Kerestely/versuri: Marian Stere, piesă de pe CD-ul "Steaua mea", album ce va fi lansat  împreună cu maestrul Jolt Kerestely, în luna mai a acestui an, o colecţie specială de cântece româneşti, o veritabilă comoară, în cadenţe de pian, vioară şi armonii complexe, inspirate şi potrivite parcă pentru producţiile cinematografice.

“Mă simt onorat atunci când spun, cu umilă condescendenţă, că am colaborat atât de armonios cu maestrul Jolt Kerestely şi că, din această unire a forţelor creatoare, se va naşte un album de autor sublim. O serie de cântece ample, piese ce au atingere de geniu şi urme de dramatism îmbinat cu sensibilitate. Acest proiect grandios a confirmat, deşi nu era nevoie, că maestrul Jolt rămâne în continuare un colos al compoziţiei, un punct de referinţă pentru tot ceea ce reprezintă muzica românească.
Cred în perenitatea creaţiei domniei sale, în rezonanţa între oamenii care simt la fel şi încearcă să facă lumea mai armonioasă, semănând lumina din noi.”
Paul Ciprian Surugiu - Fuego


Vă invităm să urmăriţi momentele muzicale oferite de Fuego în cadrul acestei emisiuni, un adevărat spectacol transmis de Favorit TV.



Postat de:
Fan Club Fuego Romania

FUEGO: Interviu realizat, in exclusivitate, de TVR Iasi, in Turneul national omagial "Serenada pentru Dan Spataru", la Casa de Cultură a Studenţilor din Iasi, marţi, 25 martie 2014

FUEGO: Interviu realizat, în exclusivitate, 
de TVR Iaşi, în Turneul naţional omagial 
"Serenadă pentru Dan Spătaru", 
la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi,
marţi, 25 martie 2014


În luna martie, Paul Surugiu - Fuego a adus un omagiu marelui artist Dan Spătaru, printr-un turneu naţional în care au fost interpretate cele mai îndrăgite melodii, ce au marcat generaţii şi generaţii de admiratori.



Turneul „Serenadă pentru Dan Spătaru" a fost o colecţie a celor mai frumoase cântece din muzica românească, o reverenţă făcută de Fuego în faţa modelului său, într-o interpretare inedită, spectaculoasă, aducându-ne aminte că esenţa viitorului stă în felul în care ne aducem aminte, în care acţionăm şi preţuim valorile.

Concertul susţinut de Fuego la Iaşi a fost înregistrat de echipa TVR Iaşi şi a fost oferit publicului cu ocazia sărbătorilor pascale. 

De asemenea, am putut urmări un interviu în exclisivitate cu Fuego, care ne-a vorbit despre valorile existenţei sale, despre modul în care l-a influenţat Dan Spătaru, cum s-au cunoscut şi cum ştiu românii să ţină la propriile valori.
Vă invităm să urmăriţi acest interviu plin de emoţie, acordat de Fuego pentru TVR Iaşi, marţi, 25 martie 2014.  


Redactor: Andrei Giurgia
Realizator: Horia Gumeni
Sursa: TVR Iaşi
19 aprilie 2014

Postat de:
Fan Club Fuego Romania

Cele mai dragi persoane din viaţa lui FUEGO! Vezi primele imagini cu persoanele pe care artistul le poartă întotdeauna în suflet!, "WowBiz", 23 aprilie 2014

Cele mai dragi persoane din viaţa lui FUEGO! 
Vezi primele imagini cu persoanele 
pe care artistul le poartă întotdeauna în suflet!,
"WowBiz", 23 aprilie 2014


Paul Surugiu este întotdeauna în lumina reflectoarelor. Artistul este foarte iubit şi, la rândul său, încearcă, prin melodiile sale, să îşi răsplătească publicul. Apoi, când cortina cade, el se retrage acasă, lângă persoanele cele mai dragi sufletului său, bunica şi mama.

Fuego împreună cu bunica sa, în urmă cu mulţi ani

Aşa s-a întâmplat şi zilele acestea, când Fuego şi-a petrecut vacanţa pe plaiurile natale, în Turda, în Munţii Apuseni. Aici a întâlnit oamenii care i-au marcat copilaria, profesori dragi şi a rememorat momentele în care visa să devină artist. Tot aici, mama şi bunica sa l-au aşteptat, cu surprize, cu bunătăţi tradiţionale şi cu o mulţime de amintiri. Mai mult, bunica i-a dăruit, spre surprinderea sa, un album de colecţie, cu toate fotografiile din copilăria lui, de când a crescut împreună cu ea.

Fuego şi mama lui, Eugenia Surugiu, de Paşte 

"De Paşte, m-am regăsit acasă, în Turda natală, în locurile în care visam altădată că prin muzică, voi putea atinge împlinirea. Aici am găsit-o pe bunica, pe mama şi vă mărturisesc că nu puteam face o alegere mai potrivită decât aceasta, de a petrece printre amintiri. Bunica  Ileana mi-a făcut o surpriză inedită. S-a chinuit, mai multe luni, să adune toate stările impregnate în imagini din copilaria mea, din vremea în care îi eram în grijă, până când începusem să învăţ de la ea tainele bunului simţ, respectul şi cumpătarea. Şi, credeti-mă, nu e nimic mai emoţionant decât să descoperi că imaginile cuprind ani, poveşti şi experienţe şi că undeva, pe tot parcursul formării tale, bunica ţi-a vegheat paşii, din umbră! De asta trebuie ca, atât timp cât mai trăiesc, să ne putem bucura de prezenţa lor, pentru că apoi, fotografiile nu ne vor reda bucuria glasului şi-a privirii", ne-a mărturisit Fuego emoţionat. 



În plus, dincolo de familie, periplul lui Paul Surugiu prin Ardeal continuă. După redescoperirea locurilor încărcate de farmec ale României, Fuego a vizitat muzeul lui Octavian Goga de lângă Cluj, amintindu-şi de examenul său de admitere la Institutul de Teatru, atunci când a interpretat o creaţie a marelui poet.



Autor: Cornelia Ionescu
Sursa: "WowBiz"
23 aprilie 2014 

Postat de:
Fan Club Fuego Romania

VIDEO/FUEGO la Favorit TV, ediţie dedicată sfintelor sărbători pascale, în Sâmbăta Mare - "Familia Favorit", 19 aprilie 2014

VIDEO/FUEGO la Favorit TV
ediţie dedicată sfintelor sărbători pascale, 
în Sâmbăta Mare - "Familia Favorit", 19 aprilie 2014 


În Sâmbăta Mare, Fuego ne-a dat întâlnire, în platoul "Familiei Favorit", la Favorit TV, pentru a ne spune “Hristos a înviat!”.

Alături de Valentina Herţa şi echipa emisiunii, artistul ne-a oferit o ediţie în care am redescoperit esenţa spiritualităţii, am aflat cum să fim mai cuviincioşi şi mai înţelepţi, de la invitaţii săi speciali: Marius Ciprian Pop şi Cristian Pomohaci.
Împreună cu aceştia, Nineta Popa şi Daniela Vlădescu, au transformat seara de sâmbătă într-una cu totul şi cu totul specială.

În cadrul rubricii "AU FOST ŞI VOR MAI FI", marii cărturari creştini au primit un omagiu, căci spiritualitatea şi credinţa de pe teritoriul românesc s-a împlinit prin cuvântul lor.
Marii cărturari, duhovnici, precum Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Dumitru Staniloaie, Arsenie Papacioc, nu au făcut altceva decât să perpetueze cuvântul divinităţii într-o formă accesibilă, intrând, prin har şi viaţă morală, în sufletul oamenilor.

Şi chiar dacă divinitatea e caracterizată de abstract, cuvântul cuprins în opera lor inestimabilă valoarează cât o întreagă comoară.
Înţelepciunea lor se răsfrânge în cultura românilor drept un exemplu ce trebuie citit şi luat aminte, pentru a avea o viziune amplă asupra fenomenului de credinţă.

Înainte de a spune, cu toţii, "HRISTOS A ÎNVIAT!", Fuego ne-a oferit în dar o îndrăgită melodie din repertoriul său - "Covor de Lacrimi", pe muzica lui Jolt Kerestely şi versuri Carmen Aldea Vlad.



Vi-l prezentăm pe Marin Ganciu, unul dintre invitaţii emisiunii, o voce care ne-a impresionat, un reprezentant basarabean român al unui gen muzical pe care-l asociem/asimilăm cu "fado", în concepţiunea şi simţirea noastră, un artist autentic cu un timbru cu totul şi cu totul aparte, pe care vă invităm să-l împărtăşiţi ascultându-l.


Vă invităm să revedeţi o emisiune de colecţie şi de suflet, pentru noi, o adevărată lecţie de spiritualitate şi credinţă, oferită de FUEGO şi "Familia Favorit", la Favorit TV, în Sâmbăta Mare, ultima zi a Săptămânii Patimilor.


Hristos a înviat!

Sursa: Favorit TV
“Familia Favorit”, 19 aprilie 2014
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger