FUEGO - “Laura Stoica, şi azi răsună muzica ta în difuzoarele noastre...”,
FUEGO
MUSIC Official, 9 martie 2015
Laura Stoica, te-am cunoscut târziu și te-am pierdut când
începeai să strălucești cu adevărat. De 9 ani, atâția se împlinesc de când ai
plecat, ne întrebăm ce-ar fi fost dacă nu se întâmpla sau cum ar fi fost dacă
nu era acel moment. Cred că ai fi fericită azi să știi că noi te-am păstrat în
suflet, că-ți ascultăm și promovăm muzica și că românii te apreciază, ca pe o
legendă.
Prieteni, despre Laura pot povesti multe. Despre intensitatea artistică, despre
voce, activitate, putere, calități, melodii, dezamăgiri și fericiri la un loc.
Dar e absolut impus să vă spun că era un foc ce ardea decent, căci bunul simț
îi era prieten bun. Avea măsură, avea tot ce-i trebuie pentru a te face să te
apropii de ea din primele minute, fie că erai om simplu, artist la început de
drum sau vreun star consacrat.
Uneori, hazardul răpește tot ce-i mare și frumos, așa cum
te-a luat și pe tine. Pentru mine rămâi cu aceeași figură pe care-am cunoscut-o
în KUWAIT, în ultimul tău turneu, una pe care-o rememorez ori de câte ori mi-e
greu. Laura Stoica, azi răsună muzica ta în difuzoarele noastre și n-ar fi rău
să ne vezi, dându-ne o parte din steaua ta. Laura, rămâi cu bine, și zi de zi,
glasul tău să oprească “actorul grăbit”, din „steaua ta”, „dând curajul de-a
trăi”, în „focul” ce te-a făcut „mai frumoasă”, „în singurătatea” din care ai
strigat că „nu-i nimic”. „Cartierul cântă rock”, cântă Laura Stoica, căci „doar
tu” i-ai dus „direct spre Rai”.
De azi, Marcel Dragomir vine lângă tine să-ți compună. „Dă
Doamne, cântec” pentru ei!”
Paul Surugiu - Fuego
9 martie 2015
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
9 martie 2015
+ comentarii + 1 comentarii
Bun gasit! Ma numesc Constantin Androic si vreau sa va felicit domnul Fuego pentru muzica pe care o cantati. Dar va felicit mai ales pentru ca ati reusit sa o cunoasteti indeaproape pe Laura Stoica. Eu si acum ascult muzica ei. Melodiile dansei parca vorbesc si despre mine. Cand am avut ganduri de sinucidere si depresii foarte mari, ascultam melodia ,,Nu-i nimic'' pana imi reveneam. Iar cand eram intr-o tristete sau singuratate ascultam melodia ,,Cui ii pasa'' . De multe ori ma intreb: ,, De ce n-am murit eu care nu am niciun har, si nu am nimic oferit lumii?'' . De ce a murit Laura care in sfarsit avea parte de iubire si avea ce oferi Romaniei: muzica si talentul ei la actorie. Mi-as fi dorit sa reprezinte dansa Romania la Eurovizion. Dar stiu ca nu se poate. Nici acum nu am scapat de depresii. Am scris pe blogul meu ce am pe suflet. Va doresc sanatate si multi ani sa taiti domnule Fuego alaturi de cei dragi dumneavoastra. Cu respect Costin