FUEGO – “Cât mai avem prieteni adevărați pe lumea aceasta, dezinteresați și sinceri, mai avem lucruri sfinte”, FUEGO MUSIC Official, 28 februarie 2015

FUEGO – “Cât mai avem prieteni adevărați pe 
lumea aceasta, dezinteresați și sinceri, mai avem lucruri sfinte”, 
FUEGO MUSIC Official, 28 februarie 2015


“Cât mai avem prieteni adevărați pe lumea aceasta, dezinteresați și sinceri, mai avem lucruri sfinte, vorba cântecului meu cel nou. Da, se întâmplă, deși e din ce mai rar, pe cale de dispariție aș putea spune, să avem în jurul nostru oameni fideli, de-o calitate morală și profesională demnă de laudă, pe care ne putem baza și care, la orice pas, ne arată într-un fel sau altul, cum să fim mai buni și mai deplini. Prietenia este asemenea vinului. O probezi, o testezi, o savurezi și-i descoperi efectul odată cu trecerea timpului.
Aseară am participat la un eveniment la care-am revăzut buni prieteni. Genul acela despre care știi că îți alături, indiferent de caz, dar pe care nu trebuie nepărat să-i vezi zilnic sau să-i suni cu frecvență sporită. Ne-am și pozat normal, pentru că ne place să imortalizăm momentele frumoase. Unii dintre ei sunt dansatorii mei, Andreea și Mihai Dragnea, pe care nu mă așteptam să-i întâlnesc acolo.


Spontani, nebuni frumoși și extrem de talentați, sunt colegii mei de la teatru din Pitești și-am împărțit atâtea episoade prin turnee și la teatru, în toți anii aceștia. Mai nou, deși erau campioni, au revenit în competițiile naționale și participă mâine, la categoria seniori de dans sportiv, la Cluj. Vă spun un secret. Sunt dansatorii mei și am garanția că vor lua locul I ! :))))
Ceilalți, Cătălin și Lavinia, și fiica lor, Alexia sunt o familie model, care mă bucură de fiecare dată cu vioiciunea și înțelepciunea lor. 


Vedeți, prieteni-s pentru viață. Așa cum sunteți și voi. Iar atunci când descoperiți prietenii adevărați, tineți-i aproape! Zi de vis!”
Paul Surugiu - Fuego
28 februarie 2015


Noi închinăm paharul, în numele prieteniei, puţina care mai există! Te numeri printre fericiţii care-o posedă, aşa cum spui, şi sinceră, şi-adevărată! Nu mai vorbim de cea fără de interes, cum nu facem rabat, nici tu, nici noi, la calitatea ei, moral şi profesional. Noi pentru tine chiar ne bucurăm, de aceea îţi transmitem gânduri bune, prieteneşti atât cât ne permitem... Pentru motive simple, ce depăşesc în admiraţie şi măreţie frumosul cântecului tău şi-al tău destin, la cel artistic referire. Pentru că ne aminteşti să mai zâmbim şi cum s-o facem. Iar zâmbetul, cu bucurie, aduce sufletelor noastre alinare şi dă speranţe chiar prieteniei, fărâmei de încredere în oameni. Noi pentru asta îţi mulţumim frumos! Şi ne mai bucură un lucru, că sărbătoarea primăverii, prin “TRĂIESC!”, se-ntinde spre meleaguri româneşti-basarabene şi ei prieteni de frăţie. Iar ăsta-i lucru mare! Ne repetăm urarea, dar e frumos s-o facem, mult succes! Zi cu cinstire pentru prietenia adevărată! Şi-alăturea s-o ai mereu. Noi asta îţi dorim cu suflet!
Fan Club Fuego Romania


Postat de:
Share this article :
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger