FUEGO invitat la “Te pui cu blondele?” alături de Stela Popescu și Mirabela Dauer, jurnalul.ro, 17 februarie 2015

FUEGO invitat la “Te pui cu blondele?” alături de
Stela Popescu și Mirabela Dauer, 
jurnalul.ro, 17 februarie 2015


Stela Popescu, Mirabela Dauer și FUEGO sunt invitații lui Dan Negru miercuri, 18 februarie, de la ora 20.30, la „Te pui cu blondele?”, cel mai longeviv quiz-show din România.

Va fi o seară specială în care, pe lângă confruntarea pe teme de cultură generală dintre cei trei artiști și cele 50 de blonde, în platoul emisiunii se vor face mărturisiri interesante.





Stela Popescu povestește că “a desenat” singură casa de vacanță pe care a construit-o la mare, în stațiunea 2 mai, în anul 1990, dar și că este prima prezentatoare a Festivalurilor de la Mamaia și Brașov. Mirabela Dauer va povesti amănunte incredibile despre Dan Spătaru, pe care l-a considerat fratele ei. De asemenea, Fuego mărturisește că știe să picteze și că a fost tentat, la un moment dat, să treacă la religia catolică. “Am condus un an și jumătate corul de la biserica catolică de la Piața Muncii și acolo am cunoscut mulți oameni frumoși. În perioada aceea a existat un moment când am vrut să trec la religia catolică...”, a povestit el. De asemenea, Fuego – pe numele său real Paul Surugiu – va fi provocat de către blonde să facă o poezie despre ele până la finalul emisiunii.


Întrebarea-vedetă va veni în această ediție de la Cristian Țopescu, unul dintre cei mai mari ziariști și comentatori sportivi din România, care le va adresa invitaților și blondelor deopotrivă o întrebare din cariera proprie.

Cum se va încheia spumoasa confruntare pe teme de cultură generală dintre cei trei artiști și cele 50 de blonde, telespectatorii Antenei 1 vor afla miercuri, 18 februarie, de la ora 20.30, numai la “Te pui cu blondele?”

Autor: Gabriela Arsenie 
Sursa: jurnalul.ro
17 februaria 2015


“Maine seară, "ă pun" cu blondele! Provocat de Dan Negru, am acceptat invitaţia în jocul în care ceea ce contează e buna dispoziție şi cultura generală!
Momentele spumoase le urmăriţi mâine, de la ora 20.30, pe Antena 1! 

N-am luptat singur, am avut ajutoare de nădejde, două simboluri, Mira Dauer şi doamna Stela Popescu.


Dacă am trecut sau nu testul blondelor, vedeți mâine, când am pentru voi pregătite si alte surprize.”
Paul Surugiu – Fuego
17 februarie 2015


Postat de:
Fan Club Fuego Romania
18 februarie 2015
Share this article :
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger