FUEGO ÎN LACRIMI! Ce l-a făcut pe artist să
izbucnească în
plâns,
libertatea.ro, 19 februarie 2015
Fire romantică, cântăreţ sensibil, Fuego este unul dintre
cei mai iubiţi şi apreciaţi artişti ai ţării. Dovadă pentru asta stau sălile
pline de la spectacolele sale şi aplauzele pe care le primeşte la final. Stăpân
pe sine şi mereu cu vorbele la el, iată că acum a fost luat prin surprindere,
cu un moment unic, la care nu se aştepta.
Aflat pe scenă la Botoşani, la finalul spectacolului ce-l omagiază pe marele
Grigore Vieru - “TESTAMENT”, Paul Surugiu a primit titlul de cetăţean de onoare
al localităţii în care s-a născut tatăl său şi toţi strămoşii săi pe linie
paternă. Vizibil emoţionat, Fuego a lăcrimat în momentul în care şi-a adus
aminte de tatăl său şi s-a declarat emoţionat pentru acest titlu ce vine din
spaţiul în care a pornit povestea lui.
Nu este singurul titlu de cetăţean de onoare primit de Fuego zilele acestea. Cu
două zile în urmă, acesta a fost decorat cu acelaşi titlu în Republica Moldova,
în Raionul Criuleni, pentru prodigioasa sa activitate şi implicare în
propăşirea limbii şi culturii române şi redeşteptarea spiritului românesc de pe
cele două maluri ale Prutului.
Iată ce a rostit Fuego pe scenă la Botoşani în momentul în care i-a fost
înmânată distincţia de cetăţean de onoare al locului din care a plecat tatăl
său: "Cu onoare vă mărturisesc că sunt emoţionat. De pe vremea copilăriei,
am avut o parte din sufletul meu românesc, aici, pe tărâm moldav. Am jurat,
încă de atunci, să lupt cu arta mea, pentru a uni malurile Prutului. Armele
versului m-au ajutat şi iată că azi sunt fericit pentru titlul conferit. Mă
responsabilizează, tocmai pentru că rădăcinile mele, sunt aici. Din Suliţa se
trag strămoşii mei, bunicii şi tatăl meu. Titlul acesta îmi oferă, în primul
rând, continuitate, prin greutatea sa simbolică şi mă împlineşte prin puterea
ce o are, căci vine din partea celor din locul în care a început povestea mea,
locul naşterii tatălui meu, cel ce mi-a fost icoană de vorbă, eternitatea
răpindu-l prea devreme, la doar 58 de ani."
Şi pentru că vorbea de continuitate, Fuego nu se dezice. În luna aprilie,
pleacă în turneu naţional cu un spectacol care îi prezintă cele mai frumoase
ipostaze ale carierei sale, cu cele mai apreciate şi iubite cântece din cei 21
de ani de carieră. Turneul „TRĂIESC" porneşte pe 20 aprilie la Braşov şi
ajunge, pe rând, la Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Focşani, Iaşi, Bacău, Bârlad,
Adjud. Libertatea este partener media al turneului şi vă dezvăluie în premieră
că FUEGO ne va spune, prin cântec, care sunt motivele pentru care trăieşte,
într-o istorie muzicală în ramă. prezentând evoluţia şi clipele ce l-au marcat
din punct de vedere muzical, totul într-o declaraţie de ritm prin care el
exclamă că muzica este viaţa sa.
Nu va fi singur pe scenă. În cele două ore de spectacol live, în care va
prezenta şi premiere, va fi acompaniat de un band de profeşionişti,
conducându-vă astfel printre sunetele celor mai frumoşi ani ai săi, presăraţi
cu versuri şi mesaje înalte, muzică romantică şi voie bună pe ritm latino.
Mai multe informaţii găsiţi pe pagina de FACEBOOK a
artistului - FUEGO
MUSIC Official.
Sursa: libertatea.ro
19 februarie 2014
19 februarie 2014
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
20 februarie 2015