FUEGO a sărbătorit 1
Mai prin muncă!
Artistul a încântat audienţa din Ploieşti,
la Hipodrom!
Astăzi a fost ziua în care majoritatea românilor au sărbătorit
prin relaxare ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII. Fuego a fost unul dintre puţinii
care au ales să celebreze această zi prin muncă. Şi ce muncă poate fi mai
deosebită decât aceea de a-ţi încânta, ca de fiecare dată, cu piesele-ţi
cunoscute, publicul spectator?
Astfel, artistul a susţinut, în seara zilei de 1 mai, un
recital extraordinar la Hipodromul din Ploieşti, acolo unde a făcut un show de
zile mari, interpretând cele mai frumoase refrene ale sale, în faţa celor veniţi
special pentru a-l vedea şi aplauda.
“A fost o plăcere să celebrez această zi muncind, în felul în
care ştiu cel mai bine, cântând pentru publicul meu. După cum am tot spus, nu
există o satisfacţie mai puternică decât să vezi că poţi provoca bucurie doar
prin simpla ta voce!
De asta mă consider împlinit! Pot realiza această muncă
specială, care-i înnobilează pe alţi, înnobilându-mă şi pe mine! Am fost şi voi
fi mereu fericit ştiind că muzica mea creează emoţie, inspiră la joc, la voie
bună ori visare. Şi pentru asta nu pot decât să mulţumesc publicului meu!
Pentru el am muncit 20 de ani, până acum, şi o voi face în continuare, neîncetat!”
(FUEGO)
Fotografii realizate de ALEX MATAC la Hipodromul din
Ploieşti.
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
Fan Club Fuego Romania
1 Mai 2014