FUEGO cucereşte, în aceste zile, publicul din ţară,
în ipostaza de actor, în turneul naţional
dedicat poetului Grigore Vieru -
în ipostaza de actor, în turneul naţional
dedicat poetului Grigore Vieru -
Spectacolul de teatru, muzică şi poezie, “TESTAMENT”
Fuego cucereşte, în aceste zile, publicul din ţară, într-o nouă
ipostază, cea de actor, cu un turneu naţional omagial, celebrând memoria poetului basarabean român, Grigore Vieru, mulţumindu-i pentru sclipirile dăruite în cei trei ani de colaborare, făcând o reverenţă în faţa eternităţii şi genialităţii sale.
Artistul a dat startul primei părţi a Turneului naţional “Testament”, pe 9 mai
2014, la Piteşti ,
urmându-şi periplul prin alte 10 oraşe din ţară, realizând un spectacol
extraordinar de teatru, muzică şi poezie, o alăturare sau, mai bine zis, o
înrudire fraternală între cântec şi vers, imortalizând clipa în şoapte, lacrimi
şi tăceri, oferind spectatorilor prezenţi în sălile de spectacol momente unice,
de înălţare spirituală, dezvăluind universul lăuntric al celui ce "este de pretutindeni din România, cel care a făcut pentru unitatea naţională a tuturor
românilor mai mult decât toţi politicienii şi decât toate armatele la un loc. " (text preluat parţial din scrierile poetului Adrian Păunescu despre Grigore Vieru).
Spectacolul “Testament” aduce o nouă interpretare operei
maestrului Grigore Vieru, îmbinând muzica, poezia, cu elemente şi efecte
speciale, întregul concept
mizând pe emoţia descoperirii unor trăiri, în cuvintele meşteşugite şi transpuse simplu de poet, cu o fărâmă de suflet românesc, pentru mamă, ţară, limbă, iubire.
Viziunea îi aparţine atât artistului cât şi regizorului artistic, Conf. Univ Adriana Piteşteanu, profesoara interpretului din facultate, dascăl al
multor figuri marcante pentru teatrul românesc: Florin Zamfirescu, Olga Delia
Mateescu, Emil Hossu.
Proiectul acesta promite, dar fără îndoială şi dovedeşte, în aceste zile, că
Fuego nu dezamăgeşte niciodată. “Mi-am propus”, mărturiseşte el, “să vă ofer o
clipă de sinceritate, o împletire de stări şi linii melodice făurite pe
suportul poetic al lui Grigore Vieru, pentru a readuce un moment de
normalitate, de esenţă şi de tihnă. Trecând prin mai multe stări, momentele şi
imaginile create de această piesă, ce ascunde-nlăuntrul său o poveste unică
despre iubire, mamă şi ţară, sunt un ceas de tăgadă în nebunia zilnică, o
lumină sortită veşniciei în chip, inimă şi gând, o rugăciune, un suflet
pietrificat în emoţia cuvântului şi versului atât de simplu şi frumos al
maestrului Grigore Vieru, o misiune pe care am pregătit-o cu minuţiozitate
pentru aceia care ştiu să aprecieze arta şi sunt mereu prezenţi la lecţia de
cultură pe care o ofer cu ocazia fiecărei reprezentaţii.”
În cadrul fiecărui spectacol, artistul a prezentat volumul “Testament pentru Fuego”, editat în 2012 de către Asociaţia Culturală “Regal d’art”. Această ediţie de colecţie, dedicată bibliofililor, adună toată opera concepută de Grigore Vieru pentru Paul Surugiu, în anii de colaborare în care l-a considerat ca un fiu. Cartea beneficiază de o grafică excepţională, de un concept unic ce a fost premiat recent, la Salonul Internaţional de Carte Chişinău, 2013, cu trofeul “ARTA CĂRŢII”.
În cadrul fiecărui spectacol, artistul a prezentat volumul “Testament pentru Fuego”, editat în 2012 de către Asociaţia Culturală “Regal d’art”. Această ediţie de colecţie, dedicată bibliofililor, adună toată opera concepută de Grigore Vieru pentru Paul Surugiu, în anii de colaborare în care l-a considerat ca un fiu. Cartea beneficiază de o grafică excepţională, de un concept unic ce a fost premiat recent, la Salonul Internaţional de Carte Chişinău, 2013, cu trofeul “ARTA CĂRŢII”.
De această dată, turneul beneficiază şi de lansarea noului album a lui
Fuego, realizat împreună cu maestrul Jolt Kerestely, mult aşteptat de către
admiratorii săi şi de către toţi cei ce apreciază muzica cu mesaj. Este vorba
despre CD-ul “STEAUA MEA“, o colecţie de autor, cu piese ample, de linie şi
mesaje puternice, în care interpretul îl cântă pe Jolt Kerestely, cel care a fost de curând aniversat pentru respectabilă varstă de 80 de ani şi 50 ani de activitate.
"Scena este locul unde mă pot exprima, unde îmi descopăr personalitatea, sensibilitatea, vulnerabilitatea, umorul, barierele lăuntrice. Am avut modele pe care le-am venerat: Radu Beligan, Olga Tudorache, George Calboreanu, Carmen Stănescu, Horaţiu Mălăele, Tamara Buciuceanu-Botez, Damian Crâşmaru sau Draga Olteanu-Matei.
Experienţele şi oamenii pe care i-am întâlnit m-au modelat. Am preluat o parte din energiile şi învăţămintele desluşite de la marii oameni de teatru pe care am avut privilegiul să-i am profesori: Adriana Piteşteanu, Constantin Codrescu, Margareta Pogonat, Lucia Mureşan, Vlad Rădescu şi, nu în ultimul rând, distinsa doamnă Ileana Berlogea. Aceştia m-au învăţat să le arăt celor de lângă mine drumul către frumos.
Îmi place teatrul care aduce bucurie, emoţie, care transmite un mesaj oamenilor, îi scoate din îndoială şi tristeţe, umple golul din sufletele lor.
Am vrut să arăt prin “Testamentul” lăsat românilor de Vieru, că arta mai are şanse de supravieţuire, că poezia şi muzica pot umple săli şi că teatrul, deşi în cazul meu într-o altă formă, mai are resurse pentru a crea emoţii”, spune Fuego.
După ce a cântat o „Serenadă pentru Dan Spătaru” la Focşani , Fuego revine
astăzi, 14 mai 2014, în oraşul de pe Milcov, cu spectacolul extraordinar de teatru, muzică şi poezie, "Testament". În următoarele zile, artistul va dărui "muzica poeziei şi poezia muzicii lui Vieru" publicului din Adjud, Bârlad, Galaţi, Brăila, Ploieşti, Braşov.
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
14 mai 2014