FUEGO uneşte cele două maluri ale Prutului
prin spectacolul
său de teatru,
Ziarul „Libertatea”, 14 mai 2014
Pornit de ceva vreme în turneu naţional, Fuego cucereşte
scenele din ţară cu un spectacol extraordinar în care poate fi urmărit şi în
calitate de actor. Şi cum nu se putea ca spectacolul “TESTAMENT“ , ce are în
prim plan conştiinţa de limbă, ţară, iubire, părinţi, prin opera celui ce a
fost “poetul stindard al limbii române“, Grigore Vieru, să nu poposească şi în
Basarabia. Aseară, Paul Surugiu a jucat, cu un succes răsunător, pe scena
Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri“ din Bălţi, cu casa de bilete închisă.
Aplaudat minute în şir, atât la începutul cât şi la finalul spectacolului,
Fuego le-a reamintit şi basarabenilor, aşa cum o face şi în cazul românilor
neaoşi, că avem “un singur nume, o singură limbă în care toată lumea plânge şi
toată lumea piere, râzând printr-un destin”. Sala a reacţionat la fiecare
moment interpretativ, la fiecare tresărire, conştientizând că opera
inegalabilului Vieru reprezintă o comoară pe care Fuego o descrie şi o
transpune în lumina meritorie.
În sală, printre spectatori s-a aflat şi soţia poetului, Raisa Vieru, precum şi
fiul acestuia, Călin. Aceştia au fost impresionaţi de gestul făcut de Fuego,
acela de a rememora, printr-un spectacol atât de amplu şi complex, a cărui
regie este semnată de Conf. Univ. Adriana Piteşteanu - pedagog de teatru, imaginea
şi creaţia poetului.
“Poetul şi-a găsit în Fuego alinarea versului în ultimii săi ani de viaţă,
declarând în nenumărate rânduri că ceea ce face acest băiat este unic, atât
prin glasul său, cât şi prin toată munca şi conştiinciozitatea de care dă dovadă.
Grigore Vieru l-a considerat pe Paul ca fiind fiul său spiritual. Îi mulţumesc,
în numele familiei mele, în numele Basarabiei şi în numele poetului, pentru că
nimeni nu-l va mai cânta, cu atâta patos şi dăruire, aşa cum o face el, Fuego,
demonstrând, fără doar şi poate, că este cel mai iubit artist român în
Republica Moldova”, a mărturisit emoţionată Raisa Vieru .
De asemenea, Călin Vieru, fiul poetului, spune că prin Fuego, opera tatălui său
merge mai departe: “Ştiam că Paul este absolvent de teatru, dar nu ne
imaginam că poate interpreta, atât de real şi sensibil, poezia neamului nostru.
Tata ar fi fost mândru şi onorat să-l vadă!”
Spectacolul “TESTAMENT“ este un melanj între teatru, poezie şi muzică, ce îl aşează
pe Fuego în postura de actor-interpret.
“Sunt bucuros să vin cu lecţia aceasta de patriotism şi în Basarabia, sora României
şi locul din care, cu genialitate nepereche, poetul Vieru a răsunat. “Testament”
este mai mult decât un spectacol de muzică şi poezie, este felul meu de a-i mulţumi
celui ce mi-a servit drept model, celui ce m-a onorat cu atenţia şi prietenia
sa. Vă aştept să-l celebrăm împreună pe nenea Grig şi limba română, ce şi-a găsit
de multă vreme împlinirea prin versul său!”, a declarat Fuego.
Fuego continuă periplul său prin ţară, cu one-man show-ul “TESTAMENT“, a cărui
partener media este “LIBERTATEA”, urmând ca, în săptămâna următoare, să
poposească în Focşani, Galaţi, Brăila, Ploieşti şi Braşov.
Sursa: Ziarul “Libertatea”
14 mai 2014
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
14 mai 2014