Transformarea lui FUEGO!
Îmbrăcat de Doina Levintza!,
Agenţia de Presă Mondenă,
9 mai 2014
Des criticat pentru ţinutele sale de scenă, Fuego a ales să
apeleze la un designer. Şi nu unul oricare, ci unul din cei mai renumiţi din
România. Este vorba de Doina Levintza. Iată ce îi va crea aceasta.
Fuego nu a fost niciodată un cunoscator al trendurilor în
materie de modă vestimentară. A purtat şi a îmbinat hainele după bunul lui plac,
neţinând cont de tendinţele prezentului.
Şi-a dorit însă vestimentaţii unice, de spectacol, astfel că
apelează de ceva vreme la sprijinul cunoscutei creatoare de modă Doina
Levintza.
Aceasta îi concepe deja de ceva timp costumele pentru
concerte şi pentru piesele de teatru în care joacă. „Simplitate, stil şi un
strop excentric de avangardism”, astfel sunt descrise noile ţinute.
“Multă vreme m-am îmbrăcat singur, dar, ulterior, am început
o colaborare frumoasă cu Doina Levintza, ea fiind cea care se ocupă de tot ce înseamnă
ţinuta scenică şi consiliere în spectacolele mele”, a declarat Fuego, conform
ziarulring.ro.
9 mai 2014
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
9 mai 2014