FUEGO – „Departe-s de voi, dar gândul meu se
îndreaptă tot
către România!”,
FUEGO
MUSIC Official, 9 ianuarie 2015
“Departe-s de voi, dar gândul meu se îndreaptă tot către
România! Sunt locuri frumoase, sunt minuni față de care omul nu poate face
altceva decât să se încline, în toată lumea, dar una-i România! Și poate că
sunt subiectiv, dar risc să mă acuzați pentru asta, căci orice-ar fi, pentru
mine, țara mea e acasă, și cum nicăieri nu-i mai frumos ca acasă, restul rămân
la stadiul de mirări.
În Eilat, oraș de graniță, viața-i cosmopolită, marea te
adulmecă și nu-ți dă pace până nu te îmbie cu sunetul său liniștitor. Îmi place
să călătoresc, să descopăr noi lumi și orizonturi, tocmai de asta accept
fiecare parte de lume nouă pe care o văd, ca pe o provocare. Și chiar dacă am
mai văzut un loc, nu-i nimic.
De fiecare dată e nou, e altceva, iar eu sunt
altul. Se întâmplă să fie ca în viață. Timpul ne schimbă și percepem diferit
sentimente, oameni și spații în fiecare moment al existenței noastre.
Palmieri la purtător avem, mușcate una și una de zici că-i
la fereastra bunicii din România, mare-nvolburată și creații ale omului ce
desăvârșesc peisajul. Nu-i vreme de bronzat, da-i bine. Iată și câteva cadre.
Să avem o zi frumoasă!”
Paul Surugiu – Fuego
9 ianuarie 2015
Pentru noutăţi privind activitatea artistului Paul Surugiu -
Fuego, accesaţi şi daţi Like/Imi place paginii oficiale de facebook FUEGO
MUSIC Official
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
9 ianuarie 2015