FUEGO - “Atunci când vreau să-mi amintesc de
liniștea
vremilor, mă întorc în copilărie”,
FUEGO
MUSIC Official, 1 iunie 2015
“E ziua copilăriei! E vremea ei și nu-i nimic rău sau
infantil în a mai fi iar, pentru câteva minute, ca stare, copiii de altădată.
Cineva îmi spunea că vorbele-s uneori, istorii de lemn și că nu reușesc să
transmită coerent ce simți și vrei să spui. Poate e așa, în schimb eu știu că
azi mă bucur de copilăria mea, mi-aduc aminte de ea și-s cât se poate de
împlinit că mai pot fi, și acum, la 39 de ani, copilul care se bucură la un
cadou, care zâmbește când își vede mama, care trăiește cu ardoare fiecare
reușită și suferă, după cum e firesc, la fiecare dezamăgire.
Chiar e un privilegiu să ne mai putem bucura de copilărie,
trăind-o oarecum. Grigore Vieru spunea, parafrazând o înțelepciune antică, că
vom fi copii atât timp cât ne vor trăi părinții, sau unul din ei va fi cu noi.
Eu o am pe mama și stiu că ea mă va purta mereu prin popasul anilor în care
totul era un vis, în care grijile erau definiții și nu-mi păsa decât de joc, de
învățătură și de continuarea visului meu.
Am avut o copilărie plină. Am făcut de toate, iar atunci
când vreau să-mi amintesc de liniștea vremilor, mă întorc în copilărie. Mi-aduc
aminte de bunica, cea care m-a crescut până la 10 ani. Mi-aduc aminte de
momentele în care mi-era greu și căram chitara în spate, de orele la care nu-mi
plăcea să merg, de visele mele, de colegi și de fiecare oră care părea că
durează un minut atunci când ieșeam în fața blocului și ne jucam. Bucurați-vă,
dragii mei, de copilărie!
Vă doresc o zi de Rusalii în care să fiți copii alături de
copii voștri. Eu am făcut asta ieri, la Târgu Bujor, unde am cântat pe o scenă
ce a fost plină de copii, de toate vârstele, care au cântat cu mine și care
mi-au umplut sufletul cu energie. Vedeți mai jos cum a fost. Vă arăt și niște
poze cu mine pici! Mulți ani, copilărie!”
Paul Surugiu - Fuego
1 iunie 2015
Publicat de:
Fan Club Fuego Romania
1 iunie 2015