ULTIMELE NOUTATI

FUEGO, cel mai iubit artist al anului 2013 - premiu oferit de Revista “Taifasuri”, 30 octombrie 2013

FUEGO, cel mai iubit artist al anului 2013 - premiu oferit de Revista “Taifasuri”



E certificat, declarat şi atestat că Fuego este cel mai iubit artist al anului 2013. Cel puţin pentru cititorii revistei “Taifasuri”, care l-au desemnat ca fiind cel mai aproape de sufletul lor.

Prezent în nenumărate rânduri în paginile revistei cu materiale şi interviuri captivante, artistul a primit această distincţie în cadrul emisiunii “Familia Favorit” pe care o moderează la Favorit TV. Colaborarea dintre Fuego şi “Taifasuri” durează de ani buni, interpretul lansând mai multe materiale discografice împreună cu revista.

Filmând pentru noile ediţii de toamnă ale show-ului, care vine cu un nou concept, captivant, după cei cinci ani de emisie, Fuego a fost surprins într-una dintre ediţii de către solista de muzică de petrecere Lorena, împreună cu redactorul-şef Vali Tache, reprezentanţii publicaţiei, care i-a înmânat, cu surle şi trâmbiţe, trofeul.



Emoţionat, Paul Surugiu a afirmat:

“Întotdeauna am considerat că publicul este cel care transformă un artist, care îi conferă resurse pentru a evolua, pentru a fi în fiecare clipă, cu fiece apariţie, mai bun, mai performant, mai profesionist. Sunt onorat că cititorii unei reviste care se adresează unui public larg îndrăgesc muzica mea şi îmi urmăresc cu atât interes şi devotament activitatea.

Este al doilea premiu dăruit mie de către “Taifasuri”, primul fiindu-mi oferit în anul 2011. Le mulţumesc redactorilor, cât şi tuturor cititorilor care vibrează la muzica mea, la vorbele mele, la versuri şi la apariţiile pe care le construiesc şi le concep pentru ei. A fi cel mai iubit interpret de către publicul pentru care înalţi munca ta, e poate cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui artist.”

Emisiunea va putea fi urmarită în luna noiembrie, sâmbătă seara, începând cu ora 21.00, într-una din săptămânile în care Fuego vă dă întâlnire la show-ul oamenilor de suflet, numai la Favorit TV.



Foto:Ana Maria Halalai

Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com

Fuego prezent în platoul emisiunii "Preţuieşte viaţa" la TVR 1, 27 octombrie 2013

Fuego prezent în platoul emisiunii "Preţuieşte viaţa" la TVR 1

Fuego prezent în platoul emisiunii "Preţuieşte viaţa" la TVR 1


Duminică, 27 octombrie a.c., Fuego a fost prezent în platoul emisiunii “Preţuieşte viaţa”, moderată de Andreea Marin, un show cu destine fascinante, trăiri şi emoţii din plin, alături de Lucia Sudureac din Chişinău - Rep. Moldova, a cărei poveste de viaţă tulburătoare a impresionat România.


În emisiunea "Preţuieşte viaţa", Andreea Marin îi aduce în lumina reflectoarelor "pe cei care au tăria de a alege potecile anevoioase în locul drumului lin, pentru a întinde o mână de ajutor semenilor lor".
Oameni fără nume sonore, al căror destin a fost marcat de o provocare dificil de depăşit şi care au ştiut să se ridice şi să meargă mai departe, devenind exemple pentru cei din jur, sunt protagoniştii emisiunii "Preţuieşte viaţa".

Andreea Marin îşi propune să îi molipsească pe cei din faţa micilor ecrane cu pofta ei de viaţă şi cu optimism. „Vom avea emoţie la cote înalte, explozie de bună dispoziţie, oameni frumoşi şi demni şi mai ales mii de idei care să ne ajute să trăim o viaţă mai frumoasă”, dezvăluie vedeta. „În fiecare dimineaţă, când mă privesc în oglindă, îmi spun două vorbe: preţuieşte viaţa!. Cred în ele, le pătrund înţelesul. Vreau să simt că viaţa nu mi-a fost dăruită în van, că am un rost şi că voi lăsa ceva în urmă. Şi fac tot ce pot să fie aşa!, continuă Andreea.

La "Preţuieşte viaţa", vom cunoaşte învingători, oameni care au avut tăria de face alegerile dificile, spre a urmări rezolvarea situaţiei nu doar pentru ei, ci şi pentru ceilalţi. „Aceşti oameni au înţeles că a părăsi corabia la greu nu e o soluţie, că a spune «nu-mi pasă, nu mi se întâmplă mie» nu reprezintă o alegere, şi s-au luptat cu curaj şi răbdare pentru a schimba viaţa lor şi pe a celorlalţi. În ciuda tuturor piedicilor, ei au reuşit să învingă, să preţuiască viaţa, devenind astfel modele de urmat”, mai spune Andreea Marin. (Sursa: HotNews)



Fuego a felicitat-o pe Lucia pentru optimism, pentru putere şi i-a dedicat, pe lângă melodia "Sărut, femeie, mâna ta!"- Muzica/Versuri: Yan Raiburg şi versurile poetului Grigore Vieru:  
“Am două vieţi:
În vene una-i,
Cealaltă-n muzica înaltă.
Întâia într-o zi muri-va,
În cântec va trăi cealaltă.”

“Draga mea, eşti la a doua viaţă. Trebuie să fii optimistă, bucuroasă şi sunt convins că, alături de echipa Andreei Marin, vei reuşi să mergi mai departe.”  (Fuego)


Dragi prieteni, vă invităm să urmăriţi selecţiuni din cadrul acestei emisiuni, difuzate de TVR 1, duminică, 27 octombrie 2013.


Sursa: TVR 1

Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com
Times New Roman, serif; font-size: large;">

Duminică, 27 octombrie a.c., Fuego a fost prezent în platoul emisiunii “Preţuieşte viaţa”, moderată de Andreea Marin, un show cu destine fascinante, trăiri şi emoţii din plin, alături de Lucia Sudureac din Chişinău - Rep. Moldova, a cărei poveste de viaţă tulburătoare a impresionat România.


În emisiunea "Preţuieşte viaţa", Andreea Marin îi aduce în lumina reflectoarelor "pe cei care au tăria de a alege potecile anevoioase în locul drumului lin, pentru a întinde o mână de ajutor semenilor lor".
Oameni fără nume sonore, al căror destin a fost marcat de o provocare dificil de depăşit şi care au ştiut să se ridice şi să meargă mai departe, devenind exemple pentru cei din jur, sunt protagoniştii emisiunii "Preţuieşte viaţa".

Andreea Marin îşi propune să îi molipsească pe cei din faţa micilor ecrane cu pofta ei de viaţă şi cu optimism. „Vom avea emoţie la cote înalte, explozie de bună dispoziţie, oameni frumoşi şi demni şi mai ales mii de idei care să ne ajute să trăim o viaţă mai frumoasă”, dezvăluie vedeta. „În fiecare dimineaţă, când mă privesc în oglindă, îmi spun două vorbe: preţuieşte viaţa!. Cred în ele, le pătrund înţelesul. Vreau să simt că viaţa nu mi-a fost dăruită în van, că am un rost şi că voi lăsa ceva în urmă. Şi fac tot ce pot să fie aşa!, continuă Andreea.

La "Preţuieşte viaţa", vom cunoaşte învingători, oameni care au avut tăria de face alegerile dificile, spre a urmări rezolvarea situaţiei nu doar pentru ei, ci şi pentru ceilalţi. „Aceşti oameni au înţeles că a părăsi corabia la greu nu e o soluţie, că a spune «nu-mi pasă, nu mi se întâmplă mie» nu reprezintă o alegere, şi s-au luptat cu curaj şi răbdare pentru a schimba viaţa lor şi pe a celorlalţi. În ciuda tuturor piedicilor, ei au reuşit să învingă, să preţuiască viaţa, devenind astfel modele de urmat”, mai spune Andreea Marin. (Sursa: HotNews)

Fuego a interpretat, pentru cei prezenţi în studioul "Preţuieşte viaţa", melodia "Sărut, femeie, mâna ta!"- Muzica/Versuri: Yan Raiburg.


Sursa: TVR 1

Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com

Angela Moldovan - O altă ambasadoare a României s-a stins. Un drum printre vise, succese şi bucurii. Să ne amintim...

Angela Moldovan - o altă ambasadoare a României s-a stins.(n. 19 septembrie 1927, Chișinău, d. 13 octombrie 2013, Bucuresti)
Un drum printre vise, succese şi bucurii. 
Un OM mic la stat - „atât de mică că mă băgau în faţă şi uite aşa m-am lansat” (Angela Moldovan), dar MARE la port şi la sfat.


Lacrimile sunt cuvintele sufletului, cuvintele se pierd în tăcerea dispariţiei unei "Doamne a folclorului românesc", un nume care şi-a asigurat, cu onoare, un loc de merit în cartea de aur a artei româneşti, şi care, prin conştiinţă, talent, frumuseţe, iubire, simplitate şi un zâmbet "cuceritor", ne-a lăsat testamentul vieţii ei - muzica populara, opera, teatrul şi filmul.

Privind retrospectiv imaginile, difuzate de echipa "Familia Favorit" în 28.08.2010 şi redifuzate în 19.10.2013 într-o ediţie specială: In Memoriam Angela Moldovan, ne cuprinde bucuria, pentru ca aşa am îndrăgit-o, simplu..., privind-o şi ascultând-o. 

Să ne amintim...
   

Angela Moldovan: „Muzica populară este o muzică atât de frumoasă, care place tuturor...”

Fuego: „Vă iubesc din toată inima, Doamna Angela Moldovan.”

Angela Moldovan: „Bine faci, că altfel nu veneam. Am simţit că ţii la mine...”

Enumerând toate premiile primite de Angela Moldovan pe parcursul carierei, Fuego spunea glumind: „Doamnă Angela, dacă noi v-am vinde pe dumneavoastră am scăpa ţara de datorii.”

În spiritul jovial al momentului, replica Angelei Moldovan nu a întârziat să vină: „Doamne, fereşte, ce-ţi veni! Să ştii că eu îmi iubesc ţara extraordinar de mult şi dacă aş şti că prin vânzarea mea am scăpa-o de datorii m-aş duce...

Iată ce scria într-o confesiune marele Grigore Vieru despre Angela Moldovan: „Strălucitei Doamnă a cântecului popular românesc prin care mi-am auzit ţara înainte s-o văd. Îţi mulţumesc, fratele dumitale, Grigore Vieru.”. (poeme din „Acum şi în veac”, 17.11.1988, Bucureşti)

"Times of India" scria: „Angela Moldovan, are o voce fină, cu care urcă şi coboară, de la registrul înalt până la notele joase, cu uşurinţa cu care o pasăre se lasă din zbor pe o crenguţă fără să-i tremure frunzele.

„Le Figaro”, în 1964, scria aşa: „Trebuie să facem o menţiune specială pentru Angela Moldovan, care asigură partea vocală. Angela Moldovan, cu ochi strălucitori, o face cu atâta gentileţe, cu ingenuitate, cu veselie şi comunicare, încât a fost răsplătită cu un succes personal, care a obligat-o să dea nu mai puţin de trei bis-uri.”

Un ziar din Anglia, în 1967, scria: „Vreau să menţionez că mi-a fost dat să văd cel mai captivant zâmbet apărut până acum în sala pavilionului. El aparţine unei soliste micuţe, pe nume Angela Moldovan, care a cântat imitând un bucium, un instrument muzical păstoresc specific românilor. Am înţeles că România doreşte să fie binecunoscută în lume, ori acest ansamblu este cel mai fericit Ambasador al ţării sale.

Angela Moldovan: „Asta trebuie să i-o trimit Preşedintelui statului nostru ca să vadă că noi, artiştii, suntem Ambasadorii României, poate mai preţioşi decât Ambasadorii de acum.

Un ziar din Mexic, în 1962, scria: „Deşi nu am înţeles cuvintele cântecelor interpretate de Angela Moldovan, am înţeles, totuşi, că arta pe care o prezintă exprimă viaţa unui popor plin de optimism şi de sănătate morală.

Angela Moldovan: „Ai văzut. Asta înseamnă politică de promovare a României. Poporul ne iubeşte, niciodată nu ne trădează. Nu ştiu de ce nu ne mai iubesc „cei care”... ar trebui să ne iubească.”

Un alt ziar scria: „Partea de virtuozitate a programului prezentat de români a stat în mâinile orchestrei, a soliştilor instrumentişti şi, mai cu seamă, a solistei vocale Angela Moldovan, care pur şi simplu a zguduit sala.

Fuego: „Vedeţi, privindu-vă pe dumneavoastră şi ascultându-vă, nu ai cum să nu te simţi bucuros, fericit că eşti român. Tot timpul aţi cântat în limba română, tot timpul aţi cântat ţara, patria, şi chiar dacă aţi fost plecată peste graniţele ei, atât de departe, în colţuri de lume, nu aţi uitat să vă întoarceţi acasă. Alţii... au ales să rămână acolo.”

Angela Moldovan: „Da, ştiu... Şi mie mi s-au propus tot felul de soluţii strălucitoare, dar nu m-au impresionat, n-aş fi putut să rămân acolo... niciodată.”

Fuego: „De ce?”

Angela Moldovan: „Pentru că am un suflet păcătos. Îmi iubesc vecinii, prietenii, rudele, ţara asta - cât e ea de frumoasă, nu mai este alta ca ea... Sunt multe ţări frumoase. Îţi spuneam la începutul emisiunii: Fiecare are ceva frumos, dar ţara asta are totul... frumos, şi peisaje, şi râuri, şi marea noastră superbă, şi câmpii frumoase, şi fete frumoase, o istorie frumoasă, toate sunt frumoase... Nu exagerez. Nu-mi plac oamenii care fac paradă de sentimente patriotice, dar vă spun, cu toată sinceritatea, că după două luni de zile m-apucă dorul de casă. Eu să rămân acolo, de ce, ca să plâng... Mai bine râd în ţara mea.

La finalul emisiunii, înmânându-i o distincţie, pe care era inscripţionat mesajul „Distinsă Doamnă Angela Moldovan, sufletul să vă fie plin de bucurie. Să măsuraţi timpul în clipe petrecute alături de cei dragi şi să luaţi din fiecare zi o amintire. Familia Favorit”, Fuego îi spunea: În această seară, rămâneţi, cred, cu o amintire frumoasă de la malul mării, pe care nu l-aţi văzut de foarte mult timp. ”

Copleşită de moment şi retrăind emoţiile dintr-un spectacol desfăşurat în zona dobrogeană, la care participase cu ani în urmă, Angela Moldovan i-a răspuns: „Într-adevăr... Sunt legată de un spectacol, la care am avut foarte, foarte mare succes, cu nişte parteneri de scenă, foarte mari artişti... şi am venit cu inima cât un purice. Şi-mi ziceam: Poate că m-a uitat Dobrogea, m-a uitat Mamaia, m-au uitat oamenii! Şi am călcat aşa cu frică, ca-n biserică, mergeam în vârful degetelor. Doamne, ce se va-ntâmpla? Şi a urmat un tunet de aplauze...

Ce om frumos, ce suflet frumos, ce artist frumos!
Aplauze pentru acest MARE OM, mare la port şi la sfat!
Sufletul ei să-şi găsească locul şi tihna în „steaua” marilor artişti ai României! 
Dumnezeu, să-i lumineze calea! 
Artista a ales să-şi graveze pe piatra funerara câteva versuri inspirate din renumitul cîntec: “Mi-am cântat bundiţa nouă/Amintirea-i v-o las vouă”.
Noi o veşnicim prin neuitare.... păstrându-i vie amintirea.
Mulţumim, mulţumim, mulţumim! 
(Fan Club Fuego Romania, 21 septembrie 2013)

Fan Club Fuego Romania

FUEGO la "WowBiz", Kanal D, 21 octombrie 2013

FUEGO la "WowBiz", Kanal D, 21 octombrie 2013


În seara zilei de 21 octombrie a.c., Fuego a fost invitatul lui Madălin Ionescu şi Adelina Pestriţu în platoul emisiunii "WowBiz", în calitate de invitat special.

Întâlnirea a prilejuit depănarea câtorva amintiri dragi sufletului său, despre munca şi sacrificiile închinate muzicii şi publicului său, în cei 20 de ani de activitate pe scena muzicală românească. Atât a trecut de la prima sa apariţie oficială, în faţa unui public pretenţios, la Mamaia, în 1993. Destinul său a fost şi este închinat muzicii. De douăzeci de ani cântă pentru publicul său, pentru cei sensibili, romantici şi pentru cei care mai cred că muzica este cea salvatoare într-o societate zbuciumată de zgomot. Publicul l-a răsplătit în timp, acordându-i credit şi investind în el tot sprijinul său. Dovadă pentru asta stau sălile pline de la spectacolele sale din cele două turnee anuale. La rându-i îşi tratează fanii cu respect, oferindu-le, de fiecare dată, surprize muzicale.


Artistul a vorbit, în premieră, despre perioada sa de început, despre pasiunile şi colecţiile sale, despre debutul său ca actor pe scena teatrului "Al. Davila" din Piteşti, pe 3 octombrie a.c., cu spectacolul “Testament”, un semn de plecăciune adus celui ce a lăsat în urma sa un “testament” al poeziei - Grigore Vieru.

“Mi-am dorit să pregătesc un spectacol special, realizat cu devotament şi profesionalism, alături de o echipă minunată, în care vreau să descoperim împreună arta adevărată, în forma ei pură, fară artificii comerciale. Arta numită Grigore Vieru! O artă ce vreau să vă aducă la teatru!”, a mărturisit Fuego.

Fuego a vorbit şi despre proiectele sale viitoare, printre care se numară şi turneul extraordinar de colinde "Din lumina unui Crăciun" ce va debuta pe 7 decembrie a.c. la Târgovişte şi se va încheia în Bucureşti, pe 23 decembrie a.c., prilej de reîntâlnire cu cei ce-i sunt ideal în traiectoria artistică şi pentru care închină şi în acest an un suflet de Crăciun, printr-un album special de colinde şi cântece de iarnă.


În această emisiune, admiratorii săi l-au putut vedea într-o ipostază specială, recitând poezia "Bimbiriţichel" de George Topârceanu.


Spre bucuria publicului şi a admiratorilor săi, Fuego a pregătit două melodii din repertoriul său:

Prima piesă, “Toată lumea dansează cu mine”, este o melodie de pe albumul de debut al artistului, care s-a bucurat şi de un videoclip, fiind considerat hitul verii 2000. Realizarea materialului muzical a însemnat şi începutul colaborării cu talentatul orchestrator Andrei Kerestely, ce s-a dovedit a fi de bun augur.


A doua piesă interpretată, “Iubire” - Muzica/Versuri: Eugenia  Carabut Andrieş, a fost lansată la începutul acestei veri de Fuego, melodie ce a ieşit învingătoare în clasamentul lunii august 2013  la "Top Romanesc", Radio România Actualităţi, emisiune moderată de Titus Andrei.


Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com

Veţi rămâne muţi de uimire! Credeaţi că îl veţi vedea aşa vreodată pe FUEGO?, “Libertatea”, 21 Octombrie 2013

Veţi rămâne muţi de uimire! Credeaţi că îl veţi vedea aşa vreodată pe  FUEGO?


Când spui Fuego, primul lucru care îţi vine în minte este "Împodobeşte, mamă, bradul". Artistul sărbătoreşte 20 de carieră şi este la curent cu toate bancurile care se spun pe seama lui.


Însă Fuego nu este doar solistul celebrului cântec de Crăciun pe care l-a cântat alături de Irina Loghin şi pe care l-a scris pentru părinţii lui. Fuego este actor la teatrul din Piteşti, unde a debutat cu piesa "Testament".

Prezent în emisiunea "WoWBiz", artistul şi-a demonstrat veleităţile actoriceşti cu o poezie scrisă de George Topârceanu - "Bimbirichel". Îmbrăcat cu un cojoc de oaie, cu pălărie pe cap şi mustaţă falsă care nu-i stătea lipită sub nas, Fuego a interpretat impecabil poezia.


Dar Fuego, care se declară mândru pentru titlul de Artist al poporului, este şi colecţionar. Cele două frigidere deloc mici din casa lui sunt tixite de magneţi cumpăraţi din toate locurile din lume pe care le-a vizitat. Până în această seară, artistul nu avea în colecţia lui magneţi din Bucureşti, pe care i-a primit, însă, de la echipa Kanal D.

Sursa: Ziarul “Libertatea”
21 octombrie 2013


Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com

Fuego a înlemnit când a auzit ce propunere i s-a făcut la o emisiune TV! “Voi chiar vreţi ASTA?!”, Ziarul “Naţional”, 22 octombrie 2013

Fuego a înlemnit când a auzit ce propunere i s-a făcut la o emisiune TV! “Voi chiar vreţi ASTA?!”

  
Fuego a fost invitat în platoul unei emisiuni mondene de la Kanal D unde a primit o provocare de-a dreptul inedită. Nici prin cap nu îi trecea ce avea sa i se întâmple!

Mădălin Ionescu şi Adelina Pestriţu l-au rugat să împodobească bradul chiar în luna octombrie. Chiar dacă la început i s-a părut o activitate putin deplasată, Paul Surugiu a intrat în joc. Două minute a avut la dispoziţie pentru a împodobi bradul. Zis şi făcut, iar cântăreţul a trecut la treabă, nu înainte de a pune şi o condiţie - să fie ajutat şi de coprezentatorii de la emisiunea “Wowbiz”.


“Voi chiar vreţi să împodobesc bradul înainte de Crăciun? Bine, fie, dar vă rog să mă ajutaţi şi voi. Altfel nu fac”, a spus Fuego. Dupa ce a pus globuri şi beteală, artistul s-a dovedit a fi foarte încântat de rezultat.


“Ce frumos este! La noi, măi copii, a venit Crăciunul. Hai să vă zic un lucru pentru că eu mă simt aici, la voi, ca acasă. A fost un moment tare frumos, mi-am adus aminte de copilărie”, a punctat cântăreţul.

Sursa: Ziarul “Naţional”
22 octombrie 2013


Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com

FUEGO prezent astăzi, 21 octombrie 2013, în platoul “WowBiz”, Kanal D, WowBiz.ro

FUEGO prezent astăzi, 21 octombrie 2013, în platoul “WowBiz”, Kanal D, WowBiz.ro

Fuego i-a adus lui Madalin un cadou 100% natural: "E sănătate curată" - VEZI despre ce e vorba!, “WowBiz”, 21 octombrie 2013


Fuego a fost invitat, luni seară, la emisiunea “WowBiz”. Artistul, în varsta de 37 de ani, nu a venit cu mâna goală.


Fuego a ţinut să le aducă prezentatorilor emisiunii “WowBiz” câte un cadou. Astfel, artistul i-a dăruit Adelinei un măr, care face minuni pentru siluetă, iar lui Mădălin o sticlă de ţuică de la tatăl său de acasă. 


"E sănătate curată, câte un păhărel în fiecare zi face minuni", a spus artistul.


Materialul video îl puteţi urmari accesând: WowBiz

Autor: V.P.

Soţia unui celebru prezentator TV este fanul numarul 1 al lui Fuego! Uite despre cine e vorba!, “WowBiz”, 21 octombrie 2013


Fuego este iubit de toţi românii, dar de departe cel mai mare fan al său este soţia unui prezentator TV celebru de la noi.

Invitat la emisiunea “WowBiz”,  Fuego a rememorat cele mai frumoase amintiri din cei 20 de ani de carieră. Adelina a dezvăluit că cel mai mare fan al artistului este Luiza, soţia lui Christian Sabbagh. Fuego a dezvăluit că este un prieten apropiat al familiei ştiristului de Kanal D.

"Am foarte multe momente frumoase cu el. Le-am cântat la toate petrecerile, chiar şi la nuntă", a spus Fuego.


Materialul video îl puteţi urmari accesând: WowBiz

Autor: V.P.



WOW Fuego şi-a demonstrat talentele actoriceşti! A intrat în platoul emisiunii “WowBiz” îmbrăcat ca un cioban, recitând o poezie de Topârceanu!, “WowBiz”, 21 octombrie 2013



Invitat la “WowBiz”, Fuego a demonstrat că nu este talentat doar la cântat, ci şi la actorie.

Fuego s-a deghizat în cioban şi a intrat în platoul emisiunii “WowBiz” recitând o poezie de George Topârceanu. Artistul a intrat forate bine în pielea personajului şi i-a impresionat pe Mădălin, Adelina, dar şi pe cei din public.

Materialul video îl puteţi urmari accesând: WowBiz

Autor: V.P.

Imagini de colecţie! Cum arăta Fuego acum 20 de ani! Era la începutul carierei sale şi plin de energie!, “WowBiz”, 21 octombrie 2013


Fuego a împlinit anul acesta 20 de ani de carieră.

Fuego s-a făcut cunoscut datorită pieseor sale, în care îmbină muzica românească cu cea latino. În urmă cu 20 de ani, Paul era un tânăr energic şi plin de viaţă.


În timp, stilul lui s-a schimbat şi Fuego a devenit mai romantic. Un singur lucru nu s-a schimbat, sălile sunt mereu pline la spectacolele lui.



Materialul video îl puteţi urmari accesând: WowBiz

Autor: V.P.

Imagini incredibile! Fuego a împodobit bradul în luna octombrie şi a făcut glume pe seama lui! Vezi cele mai tari bancuri pe care le ştie despre el!, “WowBiz”, 21 octombrie 2013


Fuego este un artist foarte iubit în România. Invitat la emisiunea “WowBiz”, cântăreţul şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre viaţa lui şi despre cariera de 20 de ani.

Întrebat ce părere are despre glumele care se fac pe seama lui, Fuego a dezvăluit că nu îl deranjează deloc.
"Mă amuză glumele pe care le fac tinerii pe seama piesei “Împodobeşte, mamă, bradul”. Aceşti tineri o să îmbătrânească şi o să aibă şi ei copii. Acest cântec este frumos datorită simplităţii lui", a spus Fuego.


Artistul a spus chiar şi care sunt bancurile făcute pe seama lui şi care îi plac la nebunie.
"Nu mă plictisesc niciodată de acest cântec", a mai spus Fuego.

Cântăreţul a acceptat provocarea lui Mădălin şi a Adelinei de a împodobi bradul în luna octombrie.


Materialul video îl puteţi urmari accesând: WowBiz

Autor: V.P.

Sursa: WowBiz.ro

FUEGO va fi prezent astăzi la WowBiz, pe Kanal D, începând cu ora 22.15, 21 octombrie 2013

FUEGO va fi prezent astăzi la WowBiz, pe Kanal D


În această seară, 21 octombrie a.c., începând cu ora 22.15, pe Kanal D, Fuego va fi prezent în cadrul emisiunii "WowBiz", în calitate de invitat special. Astfel, împreună cu moderatorii Madălin Ionescu şi Adelina Pestriţu, el va celebra cei 20 de ani de activitate pe scena muzicală românească, într-un spectacol în care surprizele se vor ţine lanţ.


Artistul va vorbi, în premieră, despre perioada sa de început, despre pasiunile şi colecţiile sale, despre debutul său ca actor pe scena teatrului "Al. Davila" din Piteşti, precum şi despre proiectele viitoare, printre care se numară şi turneul extraordinar de colinde "Din lumina unui Crăciun" ce va debuta pe 7 decembrie la Târgovişte şi se va încheia în Bucureşti, pe 23 decembrie a.c., prilej de reîntâlnire cu cei ce-i sunt ideal în traiectoria artistică şi pentru care închină şi în acest an un suflet de Crăciun, printr-un album special de colinde şi cântece de iarnă.

Urmăriţi-l, aşadar, pe Fuego într-un show ce va căpăta o altă formă în această seară, de la 22.15, pe Kanal D.


Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger