FUEGO la Piteşti
Poezia muzicii şi muzica poeziei într-un spectacol
Poezia muzicii şi muzica poeziei într-un spectacol
Sub acelaşi gong, dublu eveniment pe scena Teatrului “Al. Davila” Piteşti, consumat, ieri, în Sala “Liviu Ciulei”: într-o sală arhiplină s-a jucat premiera “Testament” şi “la pachet” s-a lansat cartea care a stat la baza spectacolului extraordinar interpretat de artistul Paul Surugiu (Fuego).
Spectacolul descoperă poezia muzicii şi muzica poeziei, fiind închinat poetului Grigore Vieru, şi, aseară, a avut loc de două ori, la cererea publicului piteştean.
Paul Surugiu (Fuego): “Scena este locul unde mă pot exprima, unde îmi descopăr personalitatea, sensibilitatea, vulnerabilitatea, umorul, barierele lăuntrice… Îmi place teatrul care aduce bucurie, emoţie, care transmite un mesaj oamenilor, îi scoate din îndoială şi tristeţe, umple golul din sufletele lor.
De la absolvirea facultăţii sunt angajatul Teatrului Al. Davila din Piteşti, un teatru care, indiferent de obstacole, de crize, de deşertăciune sau de absolut, mi-a creat cadrul să merg mai departe, purtându-mi cu credinţă, demnitate şi umilinţă crezul, înţelegând astfel că arta e făcută pentru cei care se simt neîmpliniţi fără ea.”
Articol scris de:
Mirela Neagoe
Mirela Neagoe
Sursa: Ziarul „Argeşul”
04 octombrie 2013
Fan Club Fuego Romania