FUEGO, pe scena teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti
Iată o ipostază în care nu s-ar fi aşteptat nimeni să îl vadă pe Fuego! Este vorba de cea de actor, însă puţină lume ştie că artistul este absolvent de teatru.
Paul Surugiu şi-a făcut debutul pe scena dramaturgică la Teatrul “Alexandru Davila” din Piteşti, acolo unde este angajat de peste 10 ani, cu un spectacol-eveniment numit “TESTAMENT”, o reverenţă în faţa celui ce i-a fost mentor şi formator, Grigore Vieru, transformând poezia acestuia într-o poveste în care eroii principali au fost limba, ţara, mama, iubirea şi literatura.
Montată într-un studio experimental, piesa “Testament” reprezintă un omagiu oferit poeziei, o înlănţuire de motive şi teme puse în scenă într-un mod inedit de Fuego, ce joacă la propriu şi care interpretează şi câteva din slagărele sale ce au versuri scrise de marele Grigore Vieru.
Viziunea îi aparţine artistului cât şi regizorului artistic, conf.univ Adriana Piteşteanu, profesoara interpretului din facultate, dascăl al multor figuri marcante pentru teatrul românesc: Florin Zamfirescu, Olga Delia Mateescu, Emil Hossu.
“Am vrut să arăt prin “Testamentul” lăsat românilor de Vieru, că arta mai are şanse de supravieţuire, că poezia şi muzica pot umple săli şi că teatrul, deşi în cazul meu într-o altă formă, mai are resurse pentru a crea emoţii”, spune Fuego.
Artistul va juca piesa întreaga stagiune la teatrul din Piteşti, urmând ca reprezentaţiile viitoare să aibă loc pe 31 octombrie şi 21 noiembrie 2013.
Sursa: protvmagazin.ro
08 octombrie 2013
Fan Club Fuego Romania