FUEGO şi STELA ENACHE
spectacol pe muzica lui Jolt
Kerestely,
la Piteşti , vineri, 10 octombrie
2014
Vineri, 10 octombrie, FUEGO revine la Piteşti , într-un
spectacol extraordinar de muzică uşoară dedicat maestrului JOLT KERESTELY.
Astfel, începând cu ora 19.00, la Teatrul Alexandru Davila, Fuego va
cânta cele mai frumoase piese de pe albumul ”STEAUA MEA”, pe care îl va lansa
şi aici, cu acest prilej. Piesele sunt scrise de maestru şi le încununează
cariera amândurora.
Iată ce afirma Fuego pe pagina oficială de facebook:
“După cum bine ştiţi, vineri îl sărbătorim pe maestrul
KERESTELY la Piteşti .
De la ora 19.00, la
Teatrul “Alexandru Davila”. Lansăm şi albumul care mă
împlineşte.
Colaborarea cu maestrul este asemenea unei desăvârşiri pe
care am căpătat-o prin muncă, piesele scrise de el pentru mine, fiind cele ce
fac din repertoriul meu unul ce se poate mândri pe deplin cu nişte creaţii
demne de coloane sonore.
Piese celebre se vor auzi vineri la PITEŞTI, în
interpretarea invitaţilor, membri ai colectivului teatrului. Am fericirea de a
vă spune că alături de noi, pe scenă, se va alătura şi marea voce a anilor de
liceu, muza marelui compozitor Florin Bogardo, un spirit înalt, un om de
excepţie, o interpretă cu atingerea suavă a sensibilităţii - STELA ENACHE.
Vom încerca să conturăm o poveste muzicală, cu câteva din
cele mai frumoase şlagăre, piese de referinţă, precum şi cu noile mele creaţii,
semnate de maestrul KERESTELY.
VĂ AŞTEPT, AŞADAR, LA PITEŞTI! Pentru ca ziua
să fie împlinită vă ofer, în dar, o istorie a muzicii pe partitură, un cântec
ce mă defineşte. Semnătura Kerestely.”
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
08 octombrie 2014