FUEGO - “Noi, românii, suntem una cu limba în care ne-am născut!”, 31 august 2014 - FUEGO

FUEGO - “Noi, românii, suntem una cu limba

în care ne-am născut!”,

31 august 2014

31 august este ziua în care limba româna se sărbătorește. Nu-și pune coroniță și nici nu încearcă să epateze în vreun fel, ci doar se așterne în slove ale celor ce, zi de zi, îi înalță mărețe aprecieri prin instrumentele ei – cuvintele.

Unul dintre aceștia este Paul Surugiu - Fuego, un vehement susținător al său, un ambasador al cuvântului românesc în muzică, în cântec, fiindcă pe tot parcursul carierei sale și-a făcut crez din a interpreta doar în limba sa. Cu atât mai mult, de nenumărate ori, el a afirmat că simte și trăiește românește prin limba neamului și că cel mai fermecător sentiment, deși inconștient, este cel prin care poți vorbi, fără oprelişti, fără subjugări, limba în care te-ai născut.

Peste toate, chiar anul acesta a celebrat limba română, printr-o veritabilă lecție de patriotism, ce a fost desemnată ca fiind cea mai bună a anului 2014. Este vorba despre spectacolul “TESTAMENT”, un omagiu închinat poeziei, maestrului Grigore Vieru și limbii române, pe care o cântă în cel mai înălțător mod cu putință, adăugând parcă, un fragment din întreaga frământare și simțire românească, regăsită și în opera maestrului Vieru, poetul luminii.

Cu ocazia zilei de astăzi, 31 de august, zi în care atât în România, cât și în Republica Moldova se celebrează limba română, Fuego ne îndeamnă pe toți să prețuim “comoara în adâncuri înfundată”, fără a o mutila zilnic, să respectăm cuvântul și să conștientizăm că limba maternă este parte din noi:

“Limba română ne e martor al tăcerilor, ne e cântec al celor mai frumoase amintiri, cum e și ritm al confesiunilor și felul prin care ne putem descrie. În fond, ea ne descrie pe noi, în cel mai lăuntric mod, căci suntem una cu ea, cu nuanțele si formulările sale. Atât de dulce sună fiecare moment în care ne veghează, căci evoluția noastră merge la pas cu limba, iar fiecare tresărire, mirare, uimire poartă numele său.

Carpații sunt mândrii în descrierea sa, plaiurile mioritice se încarcă de vigoare când prin ea îi analizăm, metaforele minunilor naturale românești poartă simbolul limbii române, iar noi, oamenii, ne zugrăvim prin ea, pe înțelesul nostru, o lume a vorbei înalte, pe care merită să o sărbătorim.

Tocmai de aceea știu și spun că limba română merită celebrată la orice pas, căci îndurările și lupta sa pentru supraviețuire, într-un cerc al transformării, e continuă și deloc lipsită de nevoi. Nu s-ar cuveni să nu ne gândim cât de săraci am fi fost fără graiul plin de tâlc, fără zicale, fără înțelepciunea poeziilor, ce au în limba română, un mister al zicerii, cum nici o altă limbă nu posedă, și chiar fără vorbele de duh.

Eu simt limba română ca o icoana în care găsesc la fiecare pas motive de a rămâne uimit, găsesc forma prin care pot spune ce sunt și mai ales ce simt, găsesc fondul meu nativ, căci noi, românii, suntem una cu limba în care ne-am născut!

Strigătul doinelor, arma dreptății, leagănul dezvoltării noastre și simbolul etern ce ne-a unit peste timp e limba noastră, ce trebuie prețuită, ce trebuie respectată, ca un bun comun inestimabil, pe care îl posedăm cu toții, mai presus decât o comoară. O comoară pentru care nu plătim nimic, dar căreia îi dăm girul înălțării noastre către neprețuit, căci ea are întotdeuna cheia răspunsurilor firești.

Cânt limba romănă la orice pas, o recit și sunt mândru că sunt roman în țara mea frumoasă, cu doruri și vorbe mărețe. Și cum versul românesc nu piere, tot Grigore Vieru poate defini suprem sensul limbii române, prin glasul lacrimii și-al iubirii sale veșnice de România și de limba sa:

“În aceeași limbă toată lumea plânge,

În aceeași limbă râde un pământ

Și doar în limba ta durerea poți s-o mângâi,

Iar bucuria s-o preschimbi în cânt.

În limba ta ți-e dor de mama,

Și vinul e mai vin, și prânzul e mai prânz

Și doar în limba ta poți râde singur,

Și doar în limba ta te poți opri din plâns .

Și dacă nu poți plânge și nici râde,

Când nu poți mângâia și nici cânta,

Cu-al tău pământ, cu cerul tău în față,

Tu taci atuncea, tot în limba ta!”