FUEGO - "Majoritatea viselor mele s-au împlinit",
"Ghiozdanul cu surprize",
TVH, 2 august 2014
De o dimineaţă plină de voie bună, dans şi muzică de
calitate, am avut parte astăzi, 2 august 2014, alături de FUEGO şi copiii
grupei permanente, în platoul emisiunii "Ghiozdanul cu surprize", transmisă
de postul TVH, emisiune moderată și realizată de talentata actriță Carmen
Fulger Roșca - o dimineaţă cu înviorare pe ritmuri orientale!
Artistul ne-a vorbit despre debutul său muzical,
participarea la festivaluri şi cum a reuşit să-şi clădească o cariera solidă în
muzică, dar şi în teatru.
“Un artist care este la început de drum îşi pune întrebarea:
«Ce-mi doresc eu de la profesia asta?». Eu mi-am dorit să fiu un om îndrăgit de
alţi oameni. Un artist care cântă pe scenă, asta îşi doreşte - să fie iubit, să
vină lumea la sală pentru el. Majoritatea viselor mele s-au îndeplinit. Şi pate
că unul dintre marile vise împlinite a fost acela de a fi decorat de Preşedintele
Republicii Moldova, Nicolae Timofti, cu titlul onorific de “Artist al
Poporului”. Cred că eu am realizat deja lucruri la care, când eram la început
de carieră, nici măcar nu am visat. Am crezut, pur şi simplu, că voi cânta
pentru oameni, dar că o să ajung să fiu onorat de Garda de Onoare a
Preşedintelui, la Palatul Prezidenţial, cu un titlu onorific ca acesta, pentru
mine deja este prea mult.
Eu cred că, de acolo mai departe, Dumnezeu sau divinitatea
poate să facă ce vrea cu mine. VISUL MEU, acela de a cânta pentru oameni, în final, S-A ÎMPLINIT!”
Întâlnirea dintre reprezentanţii celor două generaţii s-a
concretizat şi prin dialogul dintre artist și tinerii talentaţi din platou,
precum şi "Curiosul" Antonio, care și-a manifestat şi măiestria de
dansator, talentul său muzical fiind deja recunoscut. Antonio este olimpic la
şcoală dar şi un "artist total", aşa cum l-a numit Fuego.
"Trebuie să fiţi talentaţi, frumoşi, modeşti şi să
cântaţi din sufletul vostru de copii, versurile să aibă o temă şi o linie
melodică frumoasă, şi atunci o să-i cuceriţi pe toţi", este mesajul pe
care l-a transmis Fuego tuturor copiilor care visează să ajungă vedete.
FUEGO ne-a încântat cu melodii vesele, având ca temă
principală lumea minunată a copiilor, piese interpretate în faţa micuţilor talentaţi
din platou cât şi a celor mai fideli din faţa televizoarelor. Două dintre
aceste piese, "De câte ori iubesc" şi "Viaţă de artist", le regăsim pe cel mai recent material discografic “Steaua mea -
Paul Surugiu îl cântă pe Jolt Kerestely”, un album de autor sublim, un proiect grandios
ce a confirmat, deşi nu era nevoie, că maestrul Jolt Kerestely rămâne, în
continuare, un colos al compoziţiei, un punct de referinţă pentru tot ceea ce
înseamnă muzica românescă.
"Artistul complet, artistul adevărat, este acela care nu-şi rezumă arta sau opera doar la un segment, doar la muzică, e acela care ştie să întruchipeze roluri, e acela care face publicul să vină, la fel de uşor, la teatru şi să-şi întoarcă faţa către scenele de spectacol, în calitate de "spirit ludic", pe care trebuie să-l ai cu tine atunci când eşti în faţa oamenilor.
Este o lecţie cu care cei micuţi trebuie să se înveţe, este acea lecţie pe care eu o numesc "selecţie" şi, nu întâmplător, fac o selecţie când în faţa lor vin doar artişti de la care ei au ce învăţa.", este mesajul pe care Carmen Fulger Roşca l-a transmis tuturor celor care au ales să-şi petreacă dimineaţa alături de postul de televiziune TVH, la emisiunea "Ghiozdanul cu surprize", ediţia din 2 august 2014.

Publicat de:
Fan Club Fuego Romania
02 august 2014