TEO TRANDAFIR este, alături de FUEGO,
“PRIETEN AL
BUNĂVOINŢEI”
ROTARY VARANA FOCŞANI, 19 august 2014
Proiectul ce are rolul de arăta că se poate, că prin
implicare şi ajutor reciproc, situaţiile capătă o formă completă, se continuă
într-un mod frumos, aducând în rândul “PRIETENILOR BUNĂVOINŢEI“, personalităţi
remarcabile, care au demonstrat că a face bine, că a fi performant şi a munci
cu folos, sunt stări de fapt ce trebuie luate drept exemplu.
Astfel, noul “PRIETEN AL BUNĂVOINŢEI“ este TEO TRANDAFIR,
renumita prezentatoare TV. Aceasta a acceptat cu deschidere propunerea venită
din partea clubului şi a mărturisit că este o bucurie să se numere printre cei
ce sunt sprijin pentru bunăvoinţă, pentru performanţă.
Teo Trandafir este personalitatea care a definit umorul şi
spontaneitatea, demonstrând că preceptele asupra oricărui şablon sunt eronate.
Cu profesionalism, a redactat o etapă importantă în televiziunea din România,
continuând acum, cu atitudine spirituală, să fie un model, o figură importantă
în rândul celor ce se raportează la televiziune.
PROIECTUL “PRIETEN AL BUNĂVOINŢEI“ este modalitatea prin
care noi încercăm să arătăm că există oameni speciali, ce nu fac altceva decât
să fie naturali şi profesionişti în tot ce întreprind. Din diverse domenii, cei
ce ni s-au alăturat şi ni se vor alătura acestei campanii, devin susţinători ai
bunăvoinţei, ai lucrului bine făcut, ce poate ulterior deveni model.
Alături de Teo Trandafir, din proiect, până în prezent fac
parte, ca membri de onoare ROTARY VARANA FOCŞANI şi “PRIETENI AI BUNĂVOINŢEI“ -
interpretul Paul Ciprian Surugiu - FUEGO, autorul Dumitru Constantin Dulcan,
istoricul Adrian Cioroianu şi pianistul Ştefan Doniga.
Sursa: Pagina de facebook Rotary
CLUB Varana Focșani
19 august 2014
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
21 august 2014