FUEGO îşi aniversează ziua de naştere pe 23 august!
„De ziua
mea sărbătoresc prin muncă”,
Ziarul “Click”, 21 august 2014
Fuego împlineşte sâmbătă 38 de ani. Născut pe data de 23
august, artistul, în copilărie, credea că în anii de comunism îl sărbătorea tot
oraşul.
Pe vremuri, de 23 august, întreaga Românie era îmbrăcată în
straie de sărbătoare. Atunci, un mic copil, cu vise mărețe, de a cânta pe
marile scene ale țării, își imagina că toate paradele sunt pentru el și că toți
oamenii strigă și urează mulți ani, în cinstea sa.
Când și-a dat seama că nu el era personajul principal, și-a
pus în plan să muncească, să străbată pași importanți, să evolueze frumos ca,
într-o zi, o mulțime de oameni să-i spună, împreună, cu apreciere pentru
activitatea sa – “LA MULȚI ANI!”.
Asta se întâmplă acum. Fuego, căci despre el este vorba,
împlinește 38 de ani de viață și 21 de cântec, căci atâția au trecut de când a
debutat pe scena Festivalului de la Mamaia. Toată lumea îi urează mulți ani
fericiți, plini de realizări, conturați de aceeași omenie caracteristică, căci
el este recunoscut pentru sinceritatea sa, pentru felul în care vorbește și își
tratează publicul.
Un public care nu l-a dezamăgit și care, an de an, îl face
să marcheze o nouă performanță, importantă pentru un artist adevărat – aceea de
a umple săli întregi, singur pe afiș, cu bilete vândute. Iar Paul Surugiu, de
două ori pe an, organizează cu succes două turnee anuale în cele mai importante
orașe ale țării.
Fuego este artistul care, dincolo de faptul că trăiește, că
pune tot sufletul în momentul în care cântă, transmite onestitate câștigând
prin asta, în timp, credibilitate. Și toate acestea îl transformă într-unul din
cei mai populari soliști ai țării. Indiferent că oamenii îi plac sau nu muzica,
toți, la unison, știu de existența sa, de cântecele sale și de faptul că, orice
ar cânta, este un interpret decent care nu epatează prin altceva decât prin
realizările sale.
Şi are numeroase lucruri notabile la activ, mai mult sau mai
puțin mediatizate. Joacă teatru, fiind la bază actor într-o piesă gândită chiar
de el, un omagiu adus limbii române și poeziei adevărate. Prezintă, în fiecare
sâmbătă, o emisiune care se bucură de audiență ridicată în rândul românilor de
pretutindeni, fiind urmărit de diaspora.
Mai nou, are în plan un proiect excepțional cu orchestră
simfonică și cor academic în care va interpreta capodopere ale muzicii
contemporane precum și piese îndrăgite ale repertoriului său, repertoriu ce
adună aproape 600 de cântece și 28 de albume de studio.
Recent, a mai adăugat colecției un album eveniment, într-o
colaborare unică cu unul dintre cei care l-au lansat, împreună cu George
Grigoriu și Marius Țeicu. Este vorba despre maestrul Jolt Kerestely, care a
compus un album de autor împreună cu Paul Surugiu – „STEAUA MEA”, cu piese
spectaculoase din punct de vedere componistic, care îl plasează pe Fuego în
zona în care se poate spune că este o voce incontestabilă, caldă, puternică.
Deși mulți contestă ori ironizează activitatea sa el își vede
de drum atrăgându-le tuturor atenția prin bunul simț caracteristic și prin
munca sa. În exclusivitate, artistul ne-a povestit cum își petrece anul acesta
ziua de naștere, cum percepe România, ce vacanță minunată a petrecut și, mai
ales, de ce crede că îl iubesc oamenii.
“De mult am renunțat la bucuria zilelor de naștere. Nu sunt
oricum un împătimit, dar anul acesta se potrivește să sărbătoresc prin muncă.
Nu împodobesc bradul în plină vară, în schimb împodobesc, cu cântec,
sărbătorile celor ce îmi sunt admiratori. Am, pe 23 august, mai multe
spectacole. Cel mai probabil voi închina o cupă de șampanie acolo unde mă
simt de fapt cel mai bine - în mijlocul celor ce iubesc ceea ce fac!
Oameni care, din punctul meu de vedere, se regăsesc în
cântecele mele. Important, în esență, nu este nici vocea, nici amplitudinea
intensității, nici versurile ori piesa, ci felul în care transmit. A cânta cu
sufletul este mult mai onest și mai curat decât a cânta tehnic corect, din
manuale, uitând să pui un strop de emoție. Așa am reușit eu să cuceresc
oamenii. M-am pus pe mine în cântec și am trăit fiecare notă și cuvânt, știind
că cel din fața mea, fie că plătește sau nu bilet, vrea o emoție, de orice fel.
Iar eu am luptat să i-o creez!
Și asta pentru un public dificil, pretențios, care
sancționează impostorii deseori sau ridică la rang de valori personaje obscure,
într-o Românie mult prea frumoasă și poate mai nobilă decât noi. Referitor la
România și ziua mea de naștere, am primit recent, cadou de la prieteni, la
inițiativa lor, o escapadă în locuri nevizitate de mine din România. Deși am
străbătut țara prin natura meseriei mele în lung și-n lat există zone pe care
nu le-am văzut. Și, vă mărturisesc, fiecare colț ascunde un fragment de
istorie.
De la Ipoteștii lui Eminescu la mănăstirile din Bucovina,
Cheile Bicazului, Peșterile din Parâng, rezervația din Retezat până la Apusenii
fermecători și cetatea Alba Iulia, toate fac din România mea, cea pe care unii
o detestă în anumite situații, un loc în care să te poți simți acasă, din care
faci parte și care , de vrei nu vrei, este parte a identității tale”, a
mărturisit Fuego.
În această seară îl puteți urmări într-o ediție specială,
surpriză, realizată de colegii săi, începând cu ora 20.00, pe Favorit TV. De
asemenea, astăzi, își sărbătoresc ziua
alți doi artiști valoroși – Andra şi Ovi Cernăuțeanu. Fuego a ținut să le
transmită și acestora, prin intermediul nostru, mulți ani de cântec,
mărturisind că îi apreciază pe amândoi pentru talent, dăruire și perseverență.
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
21 august 2014
+ comentarii + 1 comentarii
anca Barlad .la multi ani Paul