Un monument funerar al lui Grigore Vieru a fost inaugurat la
mormântul poetului
Un monument funerar al lui Grigore Vieru a fost inaugurat
astăzi la mormântul poetului din Cimitirul Central de pe strada Armenească din
capitală. Evenimentul a avut loc în contextul marcării sărbătorii Naţionale „Limba
noastră”, transmite „Moldpres”.
Monumentul a fost dezvelit de membrii familiei marelui poet.
După inaugurare, la monument au fost depuse flori de către un grup de copii, de
Premierul Iurie Leancă, de şeful statului, Nicole Timofti. La eveniment au mai
fost prezenţi oameni de cultură, demnitari şi admiratori ai creaţiei poetului.
Călin Vieru, fiul regretatului poet, a declarat că soarta
acestui monument, de fapt, ca şi viaţa poetului, a fost foarte chinuită. “De un
an şi jumătate monumentul este gata, prăfuindu-se prin depozite. Compoziţia
arhitectural-monumentală iniţial a fost cu totul alta. Din cauza lipsei de
spaţiu, probabil, am fost nevoiţi să o modificăm”, a spus Călin Vieru.
Premierul Iurie Leancă a apreciat faptul că monumental lui
Grigore Vieru a fost inaugurat de Ziua Limbii Noastre. “Nimeni nu se asociază
mai mult cu Limba română decât cel care a luptat pentru adevăr - Grigore
Vieru”, a precizat Prim-ministrul.
Monumentul este din bronz, are trei metri şi cântăreşte
aproximativ o tonă. Acesta a fost executat de sculptorul Constantin
Constantinov. Pentru edificarea monumentului au fost cheltuite peste 1,5
milioane de lei, notează „Moldpres”.
Fuego, interpretul din Romania
care permanent a promovat limba şi versul românesc, este singurul artist care s-a gândit astăzi, 31 august 2013, să omagieze „Ziua
Limbii Române”, oferind, în
exclusivitate, publicaţiei „Luceafarul.net”, o scrisoare deschisă, prin care
celebrează graiul strămoşesc, marcând un moment crucial de regăsire a
rădăcinilor, consemnat prin poezie, cântec şi joc, prin repunerea în drepturi a
tradiţiilor populare seculare, a momentelor şi valorilor care ne-au scris
istoria.
Limba română este patria cântului meu!
Limba română! Este atât de măreață și fascinantă! Acest grai în care
poeții şi-au făurit trăirile, în care muzica şi-a găsit dorurile, în care simţirile,
gândurile, idealurile capătă formă, este fără doar şi poate simbolul care ne
uneşte peste timp, un simbol fără graniţe, fără bariere.
31 August este ziua în care se cuvine să celebrăm limba română, căci
este ziua naţională dedicată acesteia, perioadă în care toţi cei ce simt,
gândesc şi vorbesc limba română, indiferent de colţul de lume în care se află,
aduc un omagiu liantului ce i-a desăvârşit, format şi şlefuit.
Deşi nu ar trebui să existe un motiv anume pentru a dărui limbii române
toate meritele, de această dată există un prilej oficial pentru care românii,
cu respectul cuvenit, să omagieze graiul strămoşilor, al gliei străbune, al
propriei conştiinţe ce solidarizează inimile, căci „a vorbi despre limba
română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine,
muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de
aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte.”
( Nichita Stanescu ).
Cu această ocazie, simţind, trăind şi cântănd în, cu şi despre limba
română, am creionat o scrisoare deschisă, aducând un elogiu celei ce mi-a
servit drept inspiraţie, celei ce a completat pe deplin opera mea artistică,
limba română, pe care o slujesc cu încăpățânarea românului autentic, fiind de
asemenea cunoscută şi încurajată misiunea mea prin care contribui la formarea şi
educarea patriotismului.
Dragă mi-e limba română, iar pentru ea „mai sunt răniţi poeţii” şi tot
pentru ea „Dumnezeu a plâns, printre astre, peste ţară, cu lacrima sa” (Grigore
Vieru).
Pentru mine se potriveşte ca această celebrare a limbii române să vină
pe fondul unei legături speciale. Am considerat în permanenţă că mesajele mele,
că muzica şi trăirile mele pot ajunge la public, prin intermediul acestei forme
divine, care conferă nuanţe ideilor şi care înalţă idealurile.
Limba română trebuie să servească drept armă pentru promovarea culturii
noastre. Să cântăm în limba română, să iubim în limba română! Şi nu am avut o
împlinire mai puternică decât aceea de a primi titlul de „Artist al Poporului”
Republicii Moldova, într-o sală în care dascăli emeriţi primeau distincţii
pentru activitatea lor didactică prodigioasă şi pentru sprijinul în promovarea şi
menţinerea flăcării ce arde pentru limba română.
Cu sufletul deschis şi inima de român ardelean, am facut legământ, pe
viaţă, că voi milita cu arma cuvântului şi a muzicii, cu toată fiinţa mea,
pentru aducerea şi conservarea frumosului prin artă, pe marea scenă a vieţii!
Indiferent de colţul de lume în care m-am aflat, am încercat să fac
cunoscută spectatorilor mei puternica legătură de conştiinţă, limbă şi sânge
dintre românii neamului meu, spunându-le că în acelaşi grai trăim cu toţii şi
că preţuirea acestei limbi este esenţa dăinuirii noastre.
Şi cred că nimic şi nimeni nu poate fura dreptul românilor de a trăi şi
a gândi româneşte. Modernizându-ne, ajungem să uităm că graiul este cel care ne
defineşte şi că oriunde ne-ar purta timpul paşii, vom simţi acest glas cu o
intensitate şi mai puternică.
Mai mult decât atât, limba română este patria cântului meu, a românilor de pretutindeni şi nu există o formă mai intensă pentru a ne striga iubirea şi măreţia, pentru a ne slăvi neamul, pentru a ne admira minunile, pentru a ne exprima uimirea decât cea pe care limba română o dă fiecărui cuvânt măreţ din sufletul nostru.
Ca într-un basm etern, limba română îşi scrie, cu foc, istoria vremilor
sale, a dorurilor şi a strigătului jertfei pentru un singur ţel, un cântec
comun al fascinantei lumi numite simplu: România.
Şi tot în această zi, unul dintre cele mai importante vise ale mele
prinde contur. La mormântul poetului ce a militat pentru acest grai, pentru
libertatea lui, mentorul meu, Grigore Vieru, se va dezveli monumentul realizat
din bronz, reprezentându-l în marime naturală.
Şi orice cuvânt aş folosi pentru a descrie ceea ce simt cu privire la
limba română, orice urare aş putea să fac, nimic nu ar exprima mai înălţător
decât versurile maestrului Grigore Vieru, poetul ales al neamului românesc, cel
pe care Creatorul nu l-a înzestrat cu talent, ci cu o urmă de dumnezeire,
versuri care au conturat şi „Imnul Neamului ”:
„Sărut vatra şi-al ei nume Care veşnic ne adună, Vatra ce-a născut pe lume Limba noastra cea română.
Pe pământ străvechi şi magic Numai ea o să rămână, Limba doinelor de aur, Limba noastra cea română.”
Articol semnat de: Paul Ciprian Surugiu - Fuego, 30 August 2013
Fuego : "Irina Loghin este mentorul din sufletul meu!"
De spui "Mama şi fiul", ori de te gândeşti la cuplul de aur al muzicii populare contemporane, nu îţi vin în minte decât două nume. Cu rezonanţă pentru tot ce înseamnă aprecierea publicului, muzica cu mesaj, de joc şi de suflet, şi anume, Irina Loghin,"regina mamă" a folclorului românesc şi Fuego, artistul muzicii de suflet.
Publicul a îndrăgit această alăturare încă de la prima apariţie şi i-a acordat suportul necesar pentru a continua. Iar asta poate fi probat prin sălile de spectacol pline de la fiecare manifestare din perioada de debut, în 2004, atunci când cei doi au lansat albumul "Mama şi fiul", cel ce a primit discul de aur pentru vânzări, din partea RBA. Vânzări impresionante a avut şi cel de-al doilea material "Valurile vieţii", care a fost răsplătit cu un disc de platină, primul din cariera amândurora,oferit de “EUROMUSIC” CLUJ NAPOCA.
Propunerea de duet i-a aparţinut lui Fuego, care fiind îndrăgostit de valorile populare şi de muzica acestei zone, s-a hotărât să cânte muzică populară. Şi cum avea nevoie de susţinere, Irina Loghin, cea care a întruchipat rolul mamei în celebrul videoclip al artistului "Împodobeşte mamă bradul" alături de Gheorghe Turda, a acceptat propunerea, devenind astfel mama sa spirituală, precum şi parte a unuia dintre cele mai îndrăgite, apreciate şi recunoscute duete ale ultimei decade din muzica românească.
Iată ce afirma Fuego, în exclusivitate pentru “Libertatea”, despre ce înseamnă colaborarea sa cu Irina Loghin şi despre ceea ce reprezintă acest monument al artei şi culturii româneşti pentru el:
"Irina Loghin este mentorul din sufletul meu. Alături de ea am învăţat ce înseamnă să gestionezi succesul, cum să fructifici fiecare şansă şi, poate, cel mai important, am descoperit cu adevărat minunile şi bijuteriile muzicale ale folclorului autentic. Îi mulţumesc pentru fiecare povaţă, onorat fiind de toate sfaturile primite din partea sa şi îi mai mulţumesc, cu profundă recunoştinţă, pentru faptul că reprezintă cu cinste, cântecul popular românesc. Când spui folclor, spui involuntar Irina Loghin. Colaborarea nostră a cunoscut succesul prin recunoaşterea şi aprecierea celor care ne servesc drept inspiraţie în parcursul nostru, publicul, care a făcut ca duetul "Mama şi fiul" să continue până astăzi. Şi nu ne vom opri aici. Vă pregătim pentru anul viitor noi surprize muzicale, un nou album eveniment care va duce mai departe tradiţia ce împleteşte muzica populară cu cea uşoară, căci pentru mine şi pentru Irina Loghin, viaţa e un cântec!" (Paul Ciprian Surugiu - Fuego)
Până la următoarea colaborare dintre cei doi, care este preconizată pentru lansare la sfârşitul acestui an, “Libertatea”, împreună cu "Euromusic” Cluj Napoca, vă oferă în dar albumul "Cântă, mamă, cântă", care cuprinde câteva din cele mai bune piese înregistrate de cei doi, piese ce au stat sub semnul succesului, născând astfel unul dintre cele mai iubite şi apreciate duete din muzica românească: "Mama şi fiul".
Pentru că iubirea îl inspiră mereu pe Fuego,
artistul s-a gândit să le facă o nouă
bucurie fanilor, revenind pe piaţa muzicală românească cu un nou single.
“Vino”, cea mai nouă compoziţie a Eugeniei Carabut Andrieş, pe
versuri de Narcis Avădanei şi Eugenia Carabut Andrieş, orchestraţia Vitalie
Andrieş, producţia audio realizată în studioul "EVA Production" din
Chişinau, reprezintă o continuare a colaborării dintre artist şi talentata compozitoare din
Basarabia, legătură profesională ce promite că se va concretiza în viitor într-un nou material discografic.
Piesa “Vino”, pe care vă invităm să o ascultaţi în premieră,
este cu siguranţă mai mult decât o melodie de dragoste, este un îndemn pentru
toţi cei care trăiesc o poveste de iubire.
"Iubirea
este cea mai frumoasă muzică din partitura vieții. Fără ea ai fi un etern afon în corul imens al omenirii!" (Roque Schneider)
Felicitări team-ului Fuego & “Eva Production Studio”
pentru această colaborare de prestigiu, care se dovedeşte a fi de bun augur şi,
mai mult, prolifică... Un proiect muzical care, în decursul a numai două luni,
dăruieşte publicului românesc 3 piese de succes, ce inspiră pasiune, sentimente,
optimism... Bravo pentru seriozitate, talent, ambiție si dedicație!
"Iubirea nu se poate măsura, dar poți s-o dăruiești fără măsură..." (Maica Tereza)
Muzica, împreună cu mesajele sale, găseşte diverse forme
pentru a ajunge acolo unde îşi propune. Se potriveşte ca de această dată să
vorbim despre muzică în contextul televiziunii. Atunci când spui Fuego, spui
involuntar şi “Familia Favorit”.
Săptămâna aceasta ne aflăm la ceas aniversar pentru
emisiune, aceasta împlinind 5 ani de emisie la postul Favorit TV. Cinci ani ai
divertismentului, ai valorii, în care muzica şi-a găsit locul ei şi care a
adus, în fiecare sâmbătă, momente de relaxare, spectacole inedite şi imagini de
colecţie.
De colecţie va fi şi reportajul de sâmbătă, 31 august a.c., începând
cu ora 21.00, atunci când Valentina Herţa, producătorul emisiunii, vă propune
un “Remember” al celor mai bune ediţii.
“Şi pentru că amintirile servesc drept mărturie, şi oricât
ne-am strădui să ne reîmprietenim cu altceva, imaginile de arhivă, realizările
noastre vorbesc de la sine despre tot ce a însemnat munca, producţia, valoarea,
arta şi calitatea în aceşti 5 ani: REMEMBER “FAMILIA FAVORIT”, sâmbătă, de la
ora 21.00, pe FAVORIT TV.” (echipa “Familia Favorit”)
“Familia Favorit” nu sărbătoreşte doar 5 ani de
divertisment, de simplitate şi televiziune, de emisiuni portret, în care nume
mari ale scenei şi artei româneşti, au fost creionate şi prezentate echilibrat,
ci şi calitatea. Show-ul aduce în peisajul mediatic românesc o fărâmă de
calitate şi o întreagă serie de emisiuni de colecţie, în care personalităţile
remarcabile, cei ce au schimbat, creionat percepţii, care au făcut performanţă, au
loc primordial.
Iar povestea acestor 5 ani a fost spusă de fiecare dată, tonic
şi dezinvolt, cu umor şi bâlbe involuntare, cu rabdare şi profesionalism, cu
seriozitate şi obiectivitate de către cel ce este imaginea ideilor, idealurilor
şi valorilor producătorilor, FUEGO!
Şi pentru că Fuego obişnuieşte să celebreze orice punct
important al parcursului său prin cântec, şi acum, el vă oferă, în premieră,
cea mai nouă compoziţie a Eugeniei Carabut Andrieş. Piesa “Vino”, realizată
pe versuri de Narcis Avădanei şi Eugenia Carabut Andrieş, continuă colaborarea
dintre artist şi talentata compozitoare din Basarabia, legătura profesională ce
se va concretiza în viitor, într-un material discografic de excepţie, dar şi într-un
clip, filmat pe meleagurile basarabene, cu o poveste unică, concepută de
regizorul Oleg Butnaru, la piesa “Iubire”.
Până atunci însă, urmăriţi “Familia Favorit”, sâmbătă, începând
cu ora 21.00, pe Favorit TV, bucuraţi-vă şi transmite-ţi impresiile cu privire
la piesa “Vino” şi votaţi în continuare single-ul “Iubire”, în cadrul emisiunii
“Top Românesc”, pe luna august, de la Radio România Actualităţi: http://www.topromanesc.ro/
IRINA LOGHIN şi FUEGO - CD-ul “Cântă, mamă, cântă”
Vineri, 30 august 2013, apare la chioşcurile de difuzare a presei ziarul “Libertatea” împreună cu CD-ul “Cântă, mamă, cântă” în interpretarea îndrăgitului artist FUEGO împreună cu Doamna cântecului popular românesc, Irina Loghin.
Oferiţi-le celor dragi o selecţie a celor mai frumoase melodii, împreună cu ziarul “Libertatea”, la preţul de 4,99 lei.
CD-ul a mai apărut, împreună cu Ziarul “Libertatea” în data de 7 martie 2013.
Artiştii trăiesc din formularea operei lor şi din
ecourile pe care aceasta le trezeşte în rândul spectatorilor. Iar viaţa aceasta
este una îndelungată atunci când reuşeşti să capeţi credibilitate în ochii
publicului, să îţi menţii traiectoria cu decenţă, renunţând la compromisuri şi
păstrând o imagine curată. Un exemplu valid, pentru tot ce înseamnă longevitate
în muzica românească, este Fuego.
Are două turnee naţionale pe an
În această lună, Paul Ciprian Surugiu celebrează 20 de
ani de activitate. Atât a trecut de la prima sa apariţie oficială, în faţa unui
public pretenţios, la Mamaia, în 1993. De atunci şi-a construit fiecare etapă
cu minuţiozitate. A trecut prin mai multe schimbări, ajungând astăzi să fie
unul dintre cei mai iubiţi interpreţi, cu un repertoriu vast, cu două turnee
naţionale pe an, în care joacă, de fiecare dată, cu casa închisă.
În ciuda ironiilor, Fuego este un brand. Pentru ceea ce
înseamnă Crăciun, pentru muzica de suflet, cu linie melodică şi vers profund şi
pentru faptul că nu a făcut rabat de la calitate, de la drumul pe care a
pornit.
La 23 august, revista „Taifasuri” îl sărbătoreşte pe
Fuego, care dăruieşte publicului, un best-of, ce cuprinde câteva dintre cele
mai frumoase şi mai apreciate hituri lansate de-a lungul timpului.
150 de fani l-au sărbătorit cu o lună înainte de ziua sa
de naştere
Şi pentru că Fuego este un artist îndrăgit, având un public variat, admiratorii săi i-au urat mulţi ani de cântec, în cel mai original şi mai special mod, chiar în cadrul manifestării ce le era dedicată lor. La începutul lunii august, Fuego a conceput, împreună cu Asociaţia Culturală „Regal D’art” şi cu Casa de discuri “Euromusic”, un eveniment remarcabil destinat în totalitate fanilor şi tuturor celor care iubesc, urmăresc şi apreciază activitatea sa.
Până
acum, niciun alt artist roman nu a mai construit o manifestare atât de amplă,
la care să participe peste 150 de fani veniţi din toate colţurile ţării, având
reprezentanţi din Canada, Marea Britanie, Moldova, Ucraina sau Italia. Astfel,
evenimentul “Fuego - Un cântec, un destin” a adunat la un loc fanii artistului,
care au celebrat muzica împreună cu el, într-o poveste ce a durat trei zile şi
care a avut în prim-plan publicul - cel care face un artist să devină
desăvârşit, iar mesajul său să ajungă acolo unde îşi propune.
Aceasta
a fost modalitatea prin care Paul le-a mulţumit, organizând o manifestare
amplă, în care i-a răsfăţat. De la materiale promoţionale la premiere muzicale,
de la cadouri inscripţionate cu simbolul evenimentului până la momente şi surprize
unice, admiratorii lui Fuego au simţit cu adevărat ce înseamnă dragostea şi respectul
pe care acesta le poartă pentru ei.
I
s-au oferit daruri personalizate în formă de pian şi vioară
Desigur,
nici ei nu s-au lăsat mai prejos şi i-au dăruit o multitudine de cadouri şi
clipe unice. Torturi în formă de pian, buchete de flori în formă de vioară,
daruri personalizate, poezii şi cântece, toate acestea au făcut deliciul celor
trei zile petrecute de cei 150 de fani, care s-au înscris încă din luna mai la
simpozion, împreună cu artistul preferat. Tot atunci, prin luări de cuvânt
emoţionante, fanii săi cei mai înfocaţi i-au urat să păstreze în continuare versul
şi melodia aproape, să-i încânte şi să le dăruiască mulţi ani frumoşi, cu
proiecte şi albume memorabile.
Cert
e că fiecare persoană a rămas, după tot acest program variat, cu amintirea unor
clipe ce le-au fost dedicate, cu imaginea plină a unui eveniment ce a fost
gândit pentru ei. Poate că unii minimalizează rolul publicului în activitatea
unui artist, în schimb, Fuego nu poate să nu recunoască faptul că, fără ei, nu
ar fi ajuns să sărbătorească 20 de ani de cântec.
A
primit titlul de “Artist al Poporului Republicii Moldova”
Atunci
când te aflii în lumina reflectoarelor, atunci când manevrezi arta şi încerci
să transformi percepţiile oamenilor şi să le creezi emoţii pozitive, este
inevitabil să nu ai la rândul tău emoţii.
Iar
cele mai puternice sentimente trăite de Fuego în cadrul carierei sale au fost
chiar în urmă cu un an, atunci când a primit, de ziua sa, cea mai înaltă
distincţie din întreaga sa colecţie de premii, printr-un decret naţional
promovat la 23 august 2012. Titlul de “Artist al Poporului Republicii Moldova”
i-a fost conferit de Preşedintele Moldovei , Nicolae Timofti, într-o ceremonie publică, ce a avut loc la 12 octombrie 2012.
Acest
titlu atestă faptul că Fuego a construit o carieră durabilă în Basarabia şi că,
atât publicul, cât şi autorităţile îl tratează ca fiind un român adevărat, un
sol al artei interpretative, un artist care a reuşit să unească, prin simţire,
cele “două lacrimi gemene” româneşti.
Viitorul
sună muzical!
Deşi
preferă să nu vorbească prea multe despre ce va realiza în viitor şi despre
proiectele aflate în fază incipientă, fiind un perfecţionist, un singur lucru e
cert - Fuego munceşte neîncetat pentru publicul său, pentru artă şi pentru
cariera sa.
În
această toamnă va lansa un album de autor, promis încă din primăvară, alături
de maestrul Jolt Kerestely, precum şi un videoclip inedit, realizat la
Chişinău, pentru cel mai nou single al său, piesa “Iubire”, ce este un cântec
de dragoste, cu un sound diferit. Tot muzica este pe primul plan atunci când
vine vorba şi despre vacanţă. Paul renunţă la vacanţă pentru a lucra la un nou
album de muzică uşoară, ce va fi
realizat la Chişinău şi lansat la începutul anului viitor, la un an de la
ultimul său material discografic, dublul CD “O lacrimă de cântec”.
De
asemenea, artistul se întoarce la prima sa dragoste, teatrul. El îi aşteaptă pe
toţi cei care mai cred în această minunată formă de exprimare, în sala mică a
Teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti, acolo unde va monta o piesă-surpriză,
ce va vorbi despre condiţia artistului, despre dramele umane şi despre faţetele
pe care viaţa le dobândeşte în timp.
Şi
pentru că au devenit tradiţie, nici în acest an nu vor lipsi din casele şi din
sufletele românilor colindele lui Fuego. Acestea vor “poposi” din nou în
oraşele ţării, împreună cu turneul său de iarnă, ce va debuta la Bucureşti şi
se va încheia tot în Capitală, la Palatul Copiilor.
Articol semnat de: Asociaţia
Culturală “Regal D’art”
Eternul patriot
Paul Surugiu, un spirit liber între oameni frumoşi,
răsfăţat de cuvinte, de muzică şi adulat de timp, simte şi trăieşte româneşte,
fiind un patriot desăvârşit, fascinat de poezia acestor meleaguri şi de
frumuseţea limbii române. Da, limba română! Cea pe care o slăveşte şi o cântă cu
atât de mult patos în fiecare melodie, conferindu-i un farmec aparte!
Iar pe lângă toate acestea, Fuego este îndrăgostit
iremediabil de România, refuzând să îşi asume vreodată riscul dezrădăcinării!
Iubeşte Carpaţii şi misterul pe care ei îl învăluie între nori, vrând să aibă
loc doar pentru el în inima acestora, în Făgăraş.
În leagănul poeziei româneşti, acel tărâm din care
Eminescu s-a inspirat, Bucovina şi Codrii Cosminului, Paul simte că este român!
Un român asumat, căruia îi place să descopere noi şi noi sensuri în ţara sa.
Iar în societatea actuală, în care autenticitatea este din ce în ce mai
perimată, există puţini artişti care susţin, cu devotament, filonul limbii
române şi valorile pe care ţara românească le deţine.
Putem afirma că Fuego cântă despre şi pentru România cu
uşurinţa şi cu lejeritatea pe care acesta a îmbrăţişat-o atunci când şi-a trăit
destinul. Şi pentru că, până la urmă, capodoperele poporului român s-au născut
din dragostea de neam, Paul Surugiu descrie România în cântec! Un cântec pe
care îl transformă în crez, rămânând un ultim şi etern patriot, un român
pursânge!
Când era mic, de ziua sa, Fuego considera că paradele îi
erau destinate
Nu îi plac surprizele şi poate din această cauză nu este
un împătimit al celebrării propriei zile de naştere. În copilărie, în schimb,
lucrurile stăteau exact invers. Fiind născut la zi mare pentru acea perioadă şi
pentru istoria României, şi anume 23 August - „Eliberarea României de sub jugul
fascist”, Fuego considera că paradele îi erau destinate.
De atunci, lucrurile au evoluat, a evoluat şi el, şi
astăzi preferă să sărbătorească zilele altora, cântând pentru ei. Este
conştient însă că prietenii îi sunt alături. Pe această cale, revista „Taifasuri”,
împreună cu „Euromusic” Cluj Napoca, îi urează „La mulţi ani!” în cel mai
original mod. Tot prin muzica prin care s-a dăruit publicului. Muzica, vrăjita fereastră care îl face să trăiască pe deplin.
Ascultaţi, aşadar, împreună cu revista „Taifasuri”,
best-of-ul celui care este supranumit ca fiind „O lacrimă de cântec” în tabloul
muzicii româneşti, urmărindu-l, de asemenea, în fiecare sâmbătă, începând cu
ora 21:00, la Favorit TV, la emisiunea „Familia Favorit”!
Mesajul lui Fuego, adresat cititorilor revistei „Taifasuri”
cu ocazia zilei de naştere
„Într-adevăr, nu sunt un împătimit al zilelor de naştere.
Cu atât mai puţin a mea. În schimb, le mulţumesc tuturor celor care, an de an,
mă răsfaţă cu urări, cadouri şi vorbe frumoase. Fie că sunt admiratorii mei,
cei pentru care încerc în fiecare moment să fiu aşa cum îşi doresc, ori colegii
mei, pe care îi respect şi îi admir deopotrivă, simt că toţi sunt aproape,
oferindu-mi linişte şi echilibru, fiind alături de mine, dezinteresat, în
drumul acesta haotic, în lumea decepţiilor şi a frivolităţii. La rându-mi
înapoiez sincer stări, clipe şi cuvinte alese, căci, fără doar şi poate,
prietenia e simbolul înţelepciunii, e lumină şi tihnă. E linişte!”
FUEGO, George Stanca şi … Slănic Prahova, "Jurnalul de Drajna", 26 august 2013
Poate niciodată nu aş fi scris aşa ceva, dacă articolul
scris de George Stanca în 23 august 2013, cu ocazia aniversării lui Fuego, nu
ar fi răscolit în mine sentimente pure din trecut.
Scrisorile
lui Stanca/George Stanca-pamflet-Fuego
În perioda 1998-2000 lucram în Managementul Staţiunii
Turistice Slănic Prahova şi am avut plăcerea şi onoarea să-i cunosc personal,
în momente diferite, pe George Stanca şi pe Fuego. Multe amintiri frumoase
şi momente speciale ne leagă pe mine şi pe Paul Surugiu (Fuego) de Staţiunea
Slănic Prahova. Sunt fericit că port în sufletul şi în mintea mea amintiri ale
primului duet dintre el şi Natalia Guberna, primul spectacol alături de
respectabila Marina Voica, momentele speciale pregătite de el şi de Rodica
Popescu Bitănescu, spectacolele în aer liber pentru copiii de la Baia Roşie.
Tot la Slănic Prahova , în salina, au fost filmate
videoclipuri la primul album de colinde şi tot aici, în 1999, la rugămintea noastră,
în particular, el interpreta primele piese grele din repertoriul marilor
artişti ai folclorului românesc.
Paul a fost artistul care a dat suflul necesar unei prezenţe masive de turişti
la odihnă şi tratament în această staţiune. Ionelia şi Doruleţ Morcovescu ,
investitorii locali ai acestei staţiuni, având sprijinul moral al părinţilor
lor, cu modestie , au pus mult suflet, pasiune şi respect în tot ceea ce au
făcut pentru imaginea şi serviciile de astăzi ale staţiunii.
Am stat de multe ori să mă întreb : cum e posibil ca
un asemenea artist să fie atât de iubit şi apreciat nu numai în România sau
Republica Moldova , ci oriunde în lume se afla o inimă de român? Care este
secretul succesului acestui reprezentant de seamă al sufletului neamului românesc?
Cum e posibil să ai şi să respecţi o agendă aşa de încărcată?
Dar, în acelaşi timp, m-am întrebat: cum poate fi
atât de invidiat şi atacat direct sau sub acoperire de unii “specialişti” din
media? Ce rău a făcut acest ardelean paşnic cuiva?
Fuego este un om puternic pentru că ARE DOUĂ VIEŢI :
“în vene una-i, cealaltă-n muzica înaltă. Întâia într-o zi muri-vă, În
cântec va trăi cealaltă”.
Fuego este apreciat ca artist pentru că ARE DOUĂ PREOCUPĂRI
MAJORE : activitatea artistică individuală şi numeroasele duete şi proiecte
comune cu artişti de seamă (Olga Ciolacu, Zinaida Julea, Ion Suruceanu, Ana
Barbu, Anişoara Puica, Yan Raiburg, Maria Stoianov, Nicolae Botgros, Orchestra
Fraţilor Advahov, Irina Loghin, Anastasia Lazariuc, Andra, Mirabela Dauer,
Mioara Velicu, Gheorghe Turda).
Fuego are publicul lui, are nişa sa şi poate cea mai
importantă caracteristică, se adresează unui anumit gen de oameni.
Contestaţiile virulente vin de la cei ce nu conştientizează că în fond, există
spaţiu suficient pe piaţă pentru fiecare şi că a vinde bilete la o sală de
spectacol este într-adevăr o performanţă. Pe care el o săvârşeşte!
Să ai săli pline de două ori pe an, în cadrul turneelor naţionale este un fapt
real, palpabil. Dacă la asta adăugăm şi faptul că, iubit, adulat ori contestat
şi renegat, el este pe buzele tuturor, ajungem, inevitabil, la o singură
concluzie: fără doar şi poate, Fuego este unul dintre cei mai îndrăgiţi artişti
ai momentului, un artist cu popularitate…
Dacă piesa «Iubire», cea mai recentă melodie a lui Fuego
despre şi cu dragoste, aşa cum doar el ştie să ne cunune sufletul, vă mângâie
inima şi gândurile, votaţi - AICI - .