FUEGO – 20 de ani de cântec pe scena românească, Revista „Taifasuri”, 22-28 august 2013

La mulţi ani, FUEGO!


Artiştii trăiesc din formularea operei lor şi din ecourile pe care aceasta le trezeşte în rândul spectatorilor. Iar viaţa aceasta este una îndelungată atunci când reuşeşti să capeţi credibilitate în ochii publicului, să îţi menţii traiectoria cu decenţă, renunţând la compromisuri şi păstrând o imagine curată. Un exemplu valid, pentru tot ce înseamnă longevitate în muzica românească, este Fuego.

Are două turnee naţionale pe an

În această lună, Paul Ciprian Surugiu celebrează 20 de ani de activitate. Atât a trecut de la prima sa apariţie oficială, în faţa unui public pretenţios, la Mamaia, în 1993. De atunci şi-a construit fiecare etapă cu minuţiozitate. A trecut prin mai multe schimbări, ajungând astăzi să fie unul dintre cei mai iubiţi interpreţi, cu un repertoriu vast, cu două turnee naţionale pe an, în care joacă, de fiecare dată, cu casa închisă.

În ciuda ironiilor, Fuego este un brand. Pentru ceea ce înseamnă Crăciun, pentru muzica de suflet, cu linie melodică şi vers profund şi pentru faptul că nu a făcut rabat de la calitate, de la drumul pe care a pornit.

La 23 august, revista „Taifasuri” îl sărbătoreşte pe Fuego, care dăruieşte publicului, un best-of, ce cuprinde câteva dintre cele mai frumoase şi mai apreciate hituri lansate de-a lungul timpului.


150 de fani l-au sărbătorit cu o lună înainte de ziua sa de naştere


Şi pentru că Fuego este un artist îndrăgit, având un public variat, admiratorii săi i-au urat mulţi ani de cântec, în cel mai original şi mai special mod, chiar în cadrul manifestării ce le era dedicată lor. La începutul lunii august, Fuego a conceput, împreună cu Asociaţia Culturală „Regal D’art” şi cu Casa de discuri “Euromusic”, un eveniment remarcabil destinat în totalitate fanilor şi tuturor celor care iubesc, urmăresc şi apreciază activitatea sa.


Până acum, niciun alt artist roman nu a mai construit o manifestare atât de amplă, la care să participe peste 150 de fani veniţi din toate colţurile ţării, având reprezentanţi din Canada, Marea Britanie, Moldova, Ucraina sau Italia. Astfel, evenimentul “Fuego - Un cântec, un destin” a adunat la un loc fanii artistului, care au celebrat muzica împreună cu el, într-o poveste ce a durat trei zile şi care a avut în prim-plan publicul - cel care face un artist să devină desăvârşit, iar mesajul său să ajungă acolo unde îşi propune.

Aceasta a fost modalitatea prin care Paul le-a mulţumit, organizând o manifestare amplă, în care i-a răsfăţat. De la materiale promoţionale la premiere muzicale, de la cadouri inscripţionate cu simbolul evenimentului până la momente şi surprize unice, admiratorii lui Fuego au simţit cu adevărat ce înseamnă dragostea şi respectul pe care acesta le poartă pentru ei.


I s-au oferit daruri personalizate în formă de pian şi vioară

Desigur, nici ei nu s-au lăsat mai prejos şi i-au dăruit o multitudine de cadouri şi clipe unice. Torturi în formă de pian, buchete de flori în formă de vioară, daruri personalizate, poezii şi cântece, toate acestea au făcut deliciul celor trei zile petrecute de cei 150 de fani, care s-au înscris încă din luna mai la simpozion, împreună cu artistul preferat. Tot atunci, prin luări de cuvânt emoţionante, fanii săi cei mai înfocaţi i-au urat să păstreze în continuare versul şi melodia aproape, să-i încânte şi să le dăruiască mulţi ani frumoşi, cu proiecte şi albume memorabile.

Cert e că fiecare persoană a rămas, după tot acest program variat, cu amintirea unor clipe ce le-au fost dedicate, cu imaginea plină a unui eveniment ce a fost gândit pentru ei. Poate că unii minimalizează rolul publicului în activitatea unui artist, în schimb, Fuego nu poate să nu recunoască faptul că, fără ei, nu ar fi ajuns să sărbătorească 20 de ani de cântec.


A primit titlul de “Artist al Poporului Republicii Moldova”

Atunci când te aflii în lumina reflectoarelor, atunci când manevrezi arta şi încerci să transformi percepţiile oamenilor şi să le creezi emoţii pozitive, este inevitabil să nu ai la rândul tău emoţii.

Iar cele mai puternice sentimente trăite de Fuego în cadrul carierei sale au fost chiar în urmă cu un an, atunci când a primit, de ziua sa, cea mai înaltă distincţie din întreaga sa colecţie de premii, printr-un decret naţional promovat la 23 august 2012. Titlul de “Artist al Poporului Republicii Moldova” i-a fost conferit de Preşedintele Moldovei , Nicolae Timofti, într-o ceremonie publică, ce a avut loc la 12 octombrie 2012.

Acest titlu atestă faptul că Fuego a construit o carieră durabilă în Basarabia şi că, atât publicul, cât şi autorităţile îl tratează ca fiind un român adevărat, un sol al artei interpretative, un artist care a reuşit să unească, prin simţire, cele “două lacrimi gemene” româneşti.


Viitorul sună muzical!

Deşi preferă să nu vorbească prea multe despre ce va realiza în viitor şi despre proiectele aflate în fază incipientă, fiind un perfecţionist, un singur lucru e cert - Fuego munceşte neîncetat pentru publicul său, pentru artă şi pentru cariera sa.

În această toamnă va lansa un album de autor, promis încă din primăvară, alături de maestrul Jolt Kerestely, precum şi un videoclip inedit, realizat la Chişinău, pentru cel mai nou single al său, piesa “Iubire”, ce este un cântec de dragoste, cu un sound diferit. Tot muzica este pe primul plan atunci când vine vorba şi despre vacanţă. Paul renunţă la vacanţă pentru a lucra la un nou album  de muzică uşoară, ce va fi realizat la Chişinău şi lansat la începutul anului viitor, la un an de la ultimul său material discografic, dublul CD “O lacrimă de cântec”.


De asemenea, artistul se întoarce la prima sa dragoste, teatrul. El îi aşteaptă pe toţi cei care mai cred în această minunată formă de exprimare, în sala mică a Teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti, acolo unde va monta o piesă-surpriză, ce va vorbi despre condiţia artistului, despre dramele umane şi despre faţetele pe care viaţa le dobândeşte în timp.

Şi pentru că au devenit tradiţie, nici în acest an nu vor lipsi din casele şi din sufletele românilor colindele lui Fuego. Acestea vor “poposi” din nou în oraşele ţării, împreună cu turneul său de iarnă, ce va debuta la Bucureşti şi se va încheia tot în Capitală, la Palatul Copiilor.


Articol semnat de: Asociaţia Culturală “Regal D’art”

Eternul patriot

Paul Surugiu, un spirit liber între oameni frumoşi, răsfăţat de cuvinte, de muzică şi adulat de timp, simte şi trăieşte româneşte, fiind un patriot desăvârşit, fascinat de poezia acestor meleaguri şi de frumuseţea limbii române. Da, limba română! Cea pe care o slăveşte şi o cântă cu atât de mult patos în fiecare melodie, conferindu-i un farmec aparte!

Iar pe lângă toate acestea, Fuego este îndrăgostit iremediabil de România, refuzând să îşi asume vreodată riscul dezrădăcinării! Iubeşte Carpaţii şi misterul pe care ei îl învăluie între nori, vrând să aibă loc doar pentru el în inima acestora, în Făgăraş.

În leagănul poeziei româneşti, acel tărâm din care Eminescu s-a inspirat, Bucovina şi Codrii Cosminului, Paul simte că este român! Un român asumat, căruia îi place să descopere noi şi noi sensuri în ţara sa. Iar în societatea actuală, în care autenticitatea este din ce în ce mai perimată, există puţini artişti care susţin, cu devotament, filonul limbii române şi valorile pe care ţara românească le deţine.

Putem afirma că Fuego cântă despre şi pentru România cu uşurinţa şi cu lejeritatea pe care acesta a îmbrăţişat-o atunci când şi-a trăit destinul. Şi pentru că, până la urmă, capodoperele poporului român s-au născut din dragostea de neam, Paul Surugiu descrie România în cântec! Un cântec pe care îl transformă în crez, rămânând un ultim şi etern patriot, un român pursânge!


Când era mic, de ziua sa, Fuego considera că paradele îi erau destinate

Nu îi plac surprizele şi poate din această cauză nu este un împătimit al celebrării propriei zile de naştere. În copilărie, în schimb, lucrurile stăteau exact invers. Fiind născut la zi mare pentru acea perioadă şi pentru istoria României, şi anume 23 August - „Eliberarea României de sub jugul fascist”, Fuego considera că paradele îi erau destinate.

De atunci, lucrurile au evoluat, a evoluat şi el, şi astăzi preferă să sărbătorească zilele altora, cântând pentru ei. Este conştient însă că prietenii îi sunt alături. Pe această cale, revista „Taifasuri”, împreună cu „Euromusic” Cluj Napoca, îi urează „La mulţi ani!” în cel mai original mod. Tot prin muzica prin care s-a dăruit publicului. Muzica, vrăjita fereastră care îl face să trăiască pe deplin.

Ascultaţi, aşadar, împreună cu revista „Taifasuri”, best-of-ul celui care este supranumit ca fiind „O lacrimă de cântec” în tabloul muzicii româneşti, urmărindu-l, de asemenea, în fiecare sâmbătă, începând cu ora 21:00, la Favorit TV, la emisiunea „Familia Favorit”!


Mesajul lui Fuego, adresat cititorilor revistei „Taifasuri” cu ocazia zilei de naştere

„Într-adevăr, nu sunt un împătimit al zilelor de naştere. Cu atât mai puţin a mea. În schimb, le mulţumesc tuturor celor care, an de an, mă răsfaţă cu urări, cadouri şi vorbe frumoase. Fie că sunt admiratorii mei, cei pentru care încerc în fiecare moment să fiu aşa cum îşi doresc, ori colegii mei, pe care îi respect şi îi admir deopotrivă, simt că toţi sunt aproape, oferindu-mi linişte şi echilibru, fiind alături de mine, dezinteresat, în drumul acesta haotic, în lumea decepţiilor şi a frivolităţii. La rându-mi înapoiez sincer stări, clipe şi cuvinte alese, căci, fără doar şi poate, prietenia e simbolul înţelepciunii, e lumină şi tihnă. E linişte!”


Sursa: Revista „Taifasuri”
22-28 august 2013 


Fan Club Fuego Romania
Share this article :
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger