Şi pentru că orice poveste frumoasă trebuie să aibă ecouri
pe măsură, şi în cazul nostru s-a potrivit ca evenimentul “Un cântec, un destin”
să rămână impregnat pe pelicula amintirilor, cât şi în memoria camerei de
filmat, tocmai pentru a putea fi împărtăşită şi celor ce, din motive obiective,
nu au putut fi prezenţi la manifestare.
Astfel, echipa emisiunii “Familia Favorit”, partenerul media
al evenimentului, precum şi parte importantă în organizarea acestuia, va
prezenta săptămâna viitoare, pe 17 august, cât şi pe 24 august, două episoade
speciale, sub forma unor reportaje de atmosferă care vor surprinde şi vor
descrie, în cel mai just şi emoţionant mod, ceea ce s-a petrecut în cele trei
zile pline de farmec şi voie bună, de poezie şi cântec, de spiritualitate şi
artă.
“Un cântec, un destin” a fost istoria cronologică, dar
simplificată, a unui destin ce a muncit, ce trăieşte şi se consumă pentru artă şi
pentru un singur cântec, pentru voi, fanii săi, mulţumindu-vă deschis prin
acest eveniment. O înteagă manifestare dăruită muzicii s-a petrecut în cele
trei zile minunate, în care admiratorii au fost cei mai importanţi actori ai
poveştii.
Evenimentul “Un cântec, un destin”, iniţiat de casa de
discuri “EUROMUSIC” şi ASOCIAŢIA CULTURALĂ “REGAL D’ART”, a fost conceput şi
dedicat fanilor şi tuturor celor ce iubesc, urmăresc și apreciază activitatea artistului
Paul Ciprian Surugiu - Fuego, dovedind astfel că sunt admiratori ai celui ce
este “o lacrimă de cântec” în colecţia
de aur a muzicii româneşti.
După o vacanţă scurtă, emisiunea “Fuego şi prietenii, la
Familia Favorit” revine în casele dumneavoastră de săptămâna aceasta, pe 10
august, atunci când producătorul show-ului oamenilor de suflet, Valentina Herţa
vă aduce în prim plan un spectacol inedit al artistului Fuego, susţinut pe
scena Palatului Naţional “Nicolae Sulac” din Chişinău.
Foto realizate de Ana Maria Halalai
Sursa: Favorit TV
Fan Club Fuego Romania