Limba Româna, oastea noastră naţională...
Grigore Vieru: “Lacrimă a limbii române, poezia rourată de lacrimi, în care respiră Limba Română”
"Am răsărit ca poet din frumuseţea, bogăţia şi tainele Limbii Române, careia îi voi rămâne îndatorat până la capătul vieţii...
Limba Română a fost singurul meu mod de a vieţui în Ţara de care am fost despărţiţi.
Limba este comoara cea mai de preţ a poporului şi veghea asupra strălucirii ei nu trebuie să pirotească nicicând.
Tot ce este frumos poartă în sine sămânţa suferinţei şi a jertfei. Vorbesc şi de istorie deoarece ea este strâns legată de Limba Româna. Suferinţelor noastre însă li se adaugă cele ale Limbii, ale istoriei propriului neam şi ale credinţei strămoşeşti, comori falsificate ori şterse, în general, de pe faţa pământului.
Am scris aproape întotdeauna din disperare. Din teama de a nu fi părăsit de „steaua care ne păstrează”: de Limba Română.
A te lepăda de limba de acasă este ca şi cum te-ai lăsa de harul pe care ţi l-a dat Dumnezeu.
Mi-am pierdut somnul tot căutând cuvîntul potrivit. Plec zilnic după câştig în minele de aur ale graului matern. Îmi place să declar că mă prenumăr printre cei care se frământă, se zbat în căutarea cuvîntului potrivit, printre cei care tind să lege sănătos verbul în frază, înţelegînd că a vorbi sănătos limba mamei... este o datorie - una dintre cele mai patriotice. Eu nu caut cu tot dinadinsul să aduc ceva nou în cântarea limbii, eu caut să amintesc copiilor, omului şi mie însumi că avem o comoară fără de preţ.
Este adevărat că există un grai moldovenesc, care mi-e atât de drag, aşa cum există unul muntenesc, bănăţean sau oltenesc. Dar Limba este una singură şi ea se numeşte Română. Să lăsăm mai bine să vorbească cititorii Limbii Române care sunt marii cărturari, scriitori clasici şi moderni, paznici de nădejde la curăţenia Limbii noastre.
Teza existenţei unei limbi moldoveneşti diferite de limba română este, atunci când e de bună credinţă, o iluzie şi o greşeală, cel puţin extrem de naivă; iar când e de rea credinţă, e o fraudă ştiinţifică.
Mă puteţi întreba ce legatură are Limba Română cu moldovenii pierduţi în furnicarul global. Are, şi încă una foarte strânsă! Dacă vom fi nevoiţi să părăsim pământul natal cu acelaşi ritm, peste vreo 50 de ani s-ar putea să nu se mai vorbească româneşte pe la noi.
Ori, tocmai Limba şi religia au ţinut vie fiinţa noastră naţională de-a lungul veacurilor. Gândindu-mă la asta, am uneori clipe de prăbuşire sufletească.
Mă ridic însă. Altfel, n-aş mai putea scrie. Ştiu că Limba Română la noi nu este altceva decât o candelă plăpândă. Dar marele Shakespeare zicea: “Nu este destul întuneric în tot universul ca să stingă lumina unei plăpânde candele.” Am spus-o de nenumărate ori: sârma ghimpată din fundul grădinii noastre mi-a zgâriat şi îmi zgârie inima. O suport, însă, cu îngăduinţă ştiind că, aidoma Zidului Berlinului, va cădea şi ea atunci când vor dori organismele internaţionale, marile puteri şi, bineînteles, atunci când va vroi poporul să o dărâme. Zidul, însă, dintre noi şi Limba Română trebuie să cadă azi. Nu am nicio îndoială că va cădea în curând. Lacrimi asteaptă la rând, aşteaptă la coadă să strălucească de bucurie în ochii noştri în acea măreaţă zi, când vom fi şi noi în rând cu lumea, cu alte cuvinte, în Europa. Nu poţi intra în Europa cu graniţa în spate.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!"
(Grigore Vieru)
În ziua aniversării limbii române, Fuego, singurul interpret din România care a celebrat acest moment, printr-o scrisoare deschisă oferită publicului său, vorbind despre poet, mărturisea emoţionat:
„Mesajul versurilor Maestrului mi-a lăsat drum deschis liniei melodice şi imaginaţiei creative, m-a provocat, mi-a dat aripi... şi aşa s-au născut multe cântece îndrăgite de public, ce au unit armonios valenţele literare cu melosul şlagărului. Volumul „Testament pentru Fuego”, care cuprinde toate poemele Maestrului Grigore Vieru dedicate mie, elaborat cu o prezentare grafică originală de Asociaţia Culturală „Regal d’art”, va fi lansat la "Salonul de Carte" de la Chişinău şi reprezintă un modest omagiu adus părintelui meu spiritual, celui care care m-a considerat ca un fiu, pe care îl regăsesc alături de sufletul meu, plenar, aspaţial, atemporal. Materialul muzical de la sfârşitul cărţii, având imprimată şi vocea Poetului, am ţinut să-l dăruiesc tuturor celor care au înţeles că suntem două lacrimi gemene ale aceluiaşi destin”.
„Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi” - e mărturisirea de pe urmă a Poetului, înveşnicită în piatra funerară.
„Limba este cea mai mare dreptate pe care poporul şi-a făcut-o sieşi.”
„Un poet care şi-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa, şi, încărcat de răbdare, înţelepciune şi nouă frumuseţe, îl întoarce semenilor săi... un asemenea poet rămîne-va „suflet în sufletul neamului său” (Ioan Alexandru)”.
Numele lui Grigore Vieru nu va fi înghiţit de uitare.
El este Limba Română, pentru că i-a scris istoria, apărând-o, prin har şi jertfă, remodelând-o, dându-i o desăvarşire deplină, aşezând-o în rândul celor mai frumoase limbi ale lumii.
Grigore Vieru este şi va fi atâta timp cât suntem şi vom fi români…
"Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag şi cu mirare
Ascultă limba noastră.
De-ar spune şi cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea le-ar lua, ştiu bine,
Din, sfînta, limba noastră."
(Grigore Vieru)
