La început de an nou, Fuego s-a aflat în Israel, acolo unde a cântat pentru comunitatea de români, la cea de-a opta ediție a "Romaniadei", festival organizat în exclusivitate pentru românii din diaspora.
Festivalul a avut loc într-o oază de lumină şi căldură, în orașul-port turistic Eilat, aflat la ţărmul Mării Roșii, iar cei prezenți au redescoperit, pe parcursul a trei zile, fragmente de farmec românesc, autentic, muzica de calitate şi emoții depline.
Fuego a fost gazda acestui eveniment, dar, deopotrivă, a fost şi unul dintre cei mai așteptați artiști de la "Romaniada", el susţinându-şi propriul recital pe 4 ianuarie, iar pe 5 ianurie susţinând unul alături de Irina Loghin, în duetul lor inegalabil.
Fuego nu s-a aflat pentru prima oară în Israel, dar această experiență a fost una deosebită, atât pe plan profesional, cât şi personal.
Artistul le-a pregătit românilor din comunitatea din Israel, care este cea mai importantă şi semnificativă din întreaga lume, numeroase surprize, printre care piese de pe ultimul său material discografic, dar şi piese, în prima audiţie, de pe albumul care va apărea în primăvara acestui an.
Cu această ocazie, Fuego a primit din partea organizatorilor, compania de turism BD Graiver, director general fiind Ofer Adler, "Diploma de excelenţă pentru promovarea cântecului românesc în Israel".
Indiferent de granițele impuse de contextele culturale, de limbă, de civilizaţie, muzica a fost şi va rămâne limba comună a tuturor.
Şi atunci când muzica este atât de armonios şi nobil plăsmuită, când mesajul e o poezie a simţurilor, așa cum este în cazul lui Fuego, nu poate fi decât o încântare pentru cei care într-adevăr percep arta ca pe un stil de viaţă, nu ca o nevoie existenţială.
Dragi prieteni, va invităm să urmăriţi câteva imagini reprezentative cu recitalul susţinut de cei doi artişti în cadrul acestui festival, difuzate de Pro TV Internaţional în data 02 februarie 2012.
"Atâta doar... Aveți încredere în cultura, în arta spectacolului, în artiştii autentici, în modelul credibil al esenţei fiinţei dătătoare de viaţă: Irina Loghin şi Fuego."
Ianuarie 2013, Carmen Aldea Vlad, poet şi "reporter de front"
Publicat de: Fan Club Fuego Romania