"O lacrimă de cântec" - un mănunchi cu 30 de cântece de dragoste
Fuego este artistul pentru care echilibrul înseamnă continuitate şi promisiunea reprezintă dovada clară că îşi preţuieşte publicul. Iar acest lucru este probat prin proiectul promis în urmă cu câteva săptămâni, un album special cu piese de dragoste, ce va fi lansat în cadrul turneului naţional “O lacrimă de cântec”, turneu ce va poposi în 11 oraşe.
Albumul “O lacrimă de cântec” va cuprinde două CD-uri, iar fiecare va avea câte 15 piese ce au ca temă principală dragostea şi puterea pe care aceasta o răsfrânge în noi, cei care vibrăm, cu emoţie, la fiecare acord romantic. Cele două materiale discografice sunt realizate în colaborare cu apreciata compozitoare din Basarabia, Maria Stoianov, cea care conturează, în linii fine, această legătură specială, ca fiind “ţesută din iubire, o iubire venită din credinţă, din suflet, din bucuria de a compune şi de a cânta”.
Pe lângă Maria Stoianov, creatoarea cântecelor de dor “Trandafiri în dar” sau “Un fluture sunt”, ce se vor regăsi pe album, un alt colaborator este compozitorul Marius Cristian Popa, cel care a construit, împreună cu Fuego, ultimul material discografic intitulat “Lacrimi”.
O împletire de versuri şi linii melodice e acest album, ce a fost făurit pentru a readuce un moment de normalitate, de esenţă şi tihnă, în care se regăseşte lumina şi focul veşnic al cântecului visător.
Fuego îşi va lansa albumul, care va beneficia de un design special, în premieră, la Constanţa , pe 20 martie şi ulterior, în celelalte oraşe importante din ţară, acolo unde va dărui şi alte momente unice celor prezenţi.
“E scena lumii o comedie, iar lumea scenei un decor în care acordăm audiţii în permanenţă. Întregul tablou e desăvârşit de aplauzele pe care noi, artiştii, le primim din partea celor ce ne acordă timp pentru audiţie, emoţie şi multă dragoste.
Căci viaţa aşa e plămădită, din griji şi bucurii, din zâmbete şi fericiri. Din imensa poartă către răsărit, oamenii aplaudă arta şi o percep ca fiind o bucată din inima lor, atârnată de o voce, cuprinsă într-o filă de poem nemuritor, ce se scrie, cu litere de-o şchioapă, în tomul românesc, în lumea aceasta plină de contraste şi prejudecăţi.
Tocmai de aceea, mi-am propus prin acest album să vă ofer o clipă de sinceritate, un moment de tăgadă în nebunia zilnică.”
Paul Surugiu - Fuego
Aşadar, vă invităm să luaţi parte la unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale primăverii, pentru a descoperi o lume de cântec şi dragoste, o poezie sublimă pe ritm luminos.
Publicat de: Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com
www.fuegoromania.com
www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com
www.facebook.com/fanclubfuego.romania
www.fanclubfuegoromania.com
www.fuegoromania.com
www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com
www.facebook.com/fanclubfuego.romania