FUEGO - “Să ne prindem în hora verii și să-i
adăugăm fix ce
ne place nouă”,
FUEGO
MUSIC Official, 6 mai 2015
“Vine vara, bine-mi pare! Și odată cu ea, apar și muzicile
provocatoare. Ce te îmbie la dans, la libertate. Chiar nu contest și nu combat
pe cei ce fac muzica simplă, cu sound ușor de recunoscut, pentru marele public,
pentru că fiecare are dreptul să-și aleagă ce și cum face.
Uite că și eu vin cu piesă pentru sezonul estival. Numai că de data aceasta, la
mine, e despre o despărțire, are melodicitate, chitară, text de ținut minte și
va avea și un videoclip, filmat la Chișinău, cu o poveste ce va strârni cu
siguranță multe reacții. Ce e sigur este faptul că vara nu prea are sonor. Vara
e liberă, e caldă, e despre bucuria de a fi fără convenții, într-o lume în care
mai bine de 9 luni o aștepți pe ea.
Așa că zic să ne prindem în hora verii și să-i adăugăm fix
ce ne place nouă. Spre exemplu, eu azi simt nevoia să ascult ceva ce mi-a
marcat copilăria și mi-a influențat, fără doar și poate, cariera viitoare. Pe
Mihaela Runceanu, care ar fi împlinit pe 4 mai, 60 de ani și care a fost una
dintre vocile de export, perfecte pentru orice anotimp. Am celebrat-o zilele
trecute și cred că ar fi oportun pentru noi și pentru memoria sa, stinsă prea
devreme, să-i ascultăm muzica. Indiferent de ce alegeți să iubiți și să
ascultați acum, nu uitați să-i prețuiți pe cei de ieri și să nu-i blamați pe
cei ce nu sunt pe placul vostru!”
Paul Surugiu – Fuego
6 mai 2015
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
7 mai 2015