FUEGO - “Adolescenţa, o poezie cu puţine strofe,
dar care
pare interminabilă în şirul lung
de cărţi al vieţii.”
Ziua de astăzi îmi aduce aminte de vremea în care eram şcolar
şi eram la început de an şi ne doream să se termine orele cât mai repede,
pentru a ieşi afară. De perioada în care nu găseam şi nu acordam prea mare
însemnătate cuvântului griji, considerându-l un termen inventat de cei ce nu au
aceleaşi ocupaţii intelectuale ca noi.
Eram copii. Şi credeam cu ardoare în copilăria noastră, profitând din plin de
fiecare bucurie pe care ne-o aducea. Prietenii erau pe viaţă. Chiar dacă mulţi
dintre ei au pornit pe drumuri diferite între timp, amintirile sunt pecetea
vremurilor formării noastre.
Azi, visele se pare că au fost înlocuite. Modelele sunt
eroi, sau nu sunt deloc, iar dorinţa de a face ceva pentru viitor e din ce în
ce mai diminuată. Cred că, de ne păstrăm acea doză de inocenţă căpătată în
copilărie, putem fi măreţi şi putem evolua mereu. Copilăria, adolescenţa sunt
temelia unei armonii, o asociere cu tine, un tu diferit acum, dar cu structură
asemănătoare. Până la urmă, undeva, într-un colţ, zăresc copilăria, şi nu doar
din poze, atestând-o şi autentificând-o ca fiind adevărul pentru totdeauna.
Paul Ciprian Surugiu - Fuego
Sursa: FUEGO MUSIC Official
Postat de:
Fan Club Fuego Romania
26 septembrie 2014