ULTIMELE NOUTATI

Mesaj din partea lui Paul Ciprian Surugiu - FUEGO, pentru admiratori, cu ocazia onomasticii sale

Mesaj din partea lui Paul Ciprian Surugiu - FUEGO,
pentru admiratori, cu ocazia onomasticii sale


Dragii mei,
sunt onorat să știu că vă am aproape, că parte din gândurile voastre s-au îndreptat către mine și că, fără a fi nevoiți să faceți asta, v-ați răpit câteva secunde din prețiosul timp al vieții voastre să-mi urați mulți ani. Anii mulți să ne țină, împreună, pe toți! Pe mine, oferindu-vă liniștea muzicală și cântecul inspirației mele, pe voi fericiți, bucurându-vă de ceea ce eu, în postura mea de artist, pot dărui.


Încă de dimineață, am primit numeroase mesaje, care de care mai originale și mai plăcute și, credeți-mă, cel mai mare cadou pe care l-aș putea primi este acesta, prețuirea voastră, a prietenilor mei, fanilor, celor dragi, celor ce mă cunosc sau găsesc alinare în muzica mea.

Ce-aș putea să-mi mai doresc? Încă n-am habar de o fericire mai puternică. Și dacă pentru a fi împlinit pe deplin e nevoie de pasiune pusă în activitatea ta, de prețuire venită din partea celor pentru care faci ce faci, de luarea la cunoștintă a faptului că poți, prin simplul glas, să modifici structuri interioare, atunci eu, fără a mai sta pe gânduri, vă mărturisesc că sunt împlinit.


Vă mulțumesc tuturor! Și nu doar pentru urările cu ocazia onomasticii, ci pentru tot sprijinul vostru, pentru suportul și încrederea oferite, pentru longevitatea construită împreună. Cred că între noi s-a stabilit o complicitate și nu putem să nu remarcăm faptul că unii fără alții am fi fost triști, debusolați și neîmpăcați cu noi, prin puterea de neînchipuit a muzicii.


În astfel de situații, cuvintele se transformă în lucruri. Își pierd din înțeles. Eu vă simt aproape mereu. Și în cazul meu, nu cred că e nevoie să-mi îmbrac mesajul în vorbe complexe, căci aceasta stă fix în ceea ce simt. Iar simțirea-mi toată stă în cântecul meu!


 La mulți ani, nouă!

Cu respect și prețuire, Paul Ciprian Surugiu - FUEGO


Postat de:

La mulţi ani, Paul Surugiu - FUEGO, de Sf. Ap. Petru şi Pavel! Fiori de sfânt mister şi dragoste eternă…, Fan Club Fuego Romania, 29 iunie 2014

La mulţi ani, Paul Surugiu - FUEGO, 
de Sf. Ap. Petru şi Pavel! 
Fiori de sfânt mister şi dragoste eternă…, 
Fan Club Fuego Romania, 29 iunie 2014


Privind cu inima la noi, ne sprijinim pe bucurii şi-ţi scriem azi, la timp de sărbătoare, în sincer grai şi pe-nţelesul tuturor.
Mări-vom cu iubire, împreună, şi-n zilele ce-o vor mai naşte, şi-n anii ce-o vom regăsi. 

Ne tragem sufletul şi te cuprindem, c-un petic de cer, mai larg decât firea, şi te vom bucura!

Ne prindem cu drag, de timp şi de tine, crezând în o a doua zi, când tu vei fi şi noi vom fi...

Pierduţi în mărginirea noastră, ca şi viaţa, în cântul tău nemărginit, ca şi speranţa, şi-aşa trăind noi ne vom povesti... 

Te îndemnăm să crezi! Şi-n noi, şi-n tine, şi-n cele ce vor mai veni... Să ne rămâi aici, aproape, cu lacrimi mari, dar şi cu nesfârşite bucurii, şi-aproape să ne fii... 

Nu e făptură! Atât de simplă şi de solidară. Dar arde demn, înalt şi-atât de universală. Flacăra ta...

Aşa te-avem în minte, cu fericirea numelui - lumină, din versul veşnicei cetăţi - iubirea, cu-o singură intrare-n ea şi-o mie alte mari ieşiri spre ea.

Sperăm în mâine, în revederi frumoase, ca-ntr-un prilej de sărbătoare!

La mulţi ani de cântec, Paul! Mulţi ani frumoşi, cu dragoste de oameni şi de viaţă!

Cu prietenie respectoasă şi rodnică, cu preţuiri profunde şi îndelungate, te-mbrăţisăm aşa, ca pe cineva drag din familie!


Fan Club Fuego Romania

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; Pentru că în parte cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil; judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea."

(Sfântul Apostol Pavel în "Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel")

Publicat de:

FUEGO invitat la spectacolul de caritate "Balul Cenușăresei", Teatrul de Vară din Chișinău, Republica Moldova, 25 mai 2014

FUEGO invitat la spectacolul de caritate
"Balul Cenușăresei", Teatrul de Vară din 
Chișinău, Republica Moldova, 25 mai 2014


Duminică, 25 mai 2014, Centrul de Ajutorare a Persoanelor Aflate în Dificultate -"Sandra" a organizat acţiunea de caritate "Balul Cenuşăresei", în incinta Teatrului de Vară din Chişinău, Republica Moldova. 

FUEGO, a fost unul dintre invitaţii speciali, alături de: Yan Raiburg, Adriana Ochişanu, Lenuţa Gheorghiţa, Riku Vodă, Valentina Palancică.



Dragostea față de public i-a hrănit cântecul. Tot ce a făcut de-a lungul timpului a fost pentru publicul său. S-a născut să cânte, iar corzile sufletului nu-i sunt altceva decât prelungirea firească a celor vocale.


În ochi îi licăresc lacrimi de fiecare dată când vorbeşte despre Basarabia, pentru că acolo, în mijlocul publicul cald, sensibil şi sincer, de la Chişinău, Fuego se simte acasă. 






„Soarta mesajului meu, a demersului meu artistic, se datorează şi colaborării cu poetul basarabean român - GRIGORE VIERU.  El a fost liantul. Este copleşitor şi, în acelaşi timp, onorant să fii în mijlocul a mii de oameni care te aclamă şi te aplaudă minute în şir, îţi cunosc repertoriul, vibrează împreună cu tine. Au un cult pentru artişti şi pentru spectacol. E o bucurie să le vindeci rănile prin cânt.” (Paul Surugiu - Fuego)




Prezentatorii acestui eveniment au fost: Vlad Codreanu & Diana Josu Branişte 


Postat de:
Fan Club Fuego Romania
24 iunie 2014 

VIDEO/FUEGO şi invitaţii săi, într-o nouă ediţie de colecție a emisiunii "Familia Favorit"!, Favorit TV, 21 iunie 2014

VIDEO/FUEGO şi invitaţii săi, într-o nouă ediţie 
de colecție a emisiunii "Familia Favorit"!, 
Favorit TV, 21 iunie 2014


În fiecare  sâmbătă, buna dispoziție revine în casele românilor, cu un show în care muzica este armonios împletită cu discuțiile captivante, invitații de marcă cu atmosfera debordantă, o emisiune  care promovează valorile acestei ţări, tradiţiile populare, arătându-ne o Românie frumoasă, în care oamenii fac performanţă, au ceva concret de spus şi demonstrat.


“FAMILIA FAVORIT”, spectacolul oamenilor de suflet, moderată de îndrăgitul artist Fuego, a adus în fața telespectatorilor, timp de două ore, valori, dar şi motive pentru a ne mândri că suntem şi ne numim români, că avem o limbă atât de frumoasă şi o cultură ce merită reamintită, de la cei ce nu mai sunt, la cei ce au fost pe nedrept uitaţi, până la cei în voga sau la cei ce vor prelua ştafeta.


Săptămâna aceasta, pragul emisiunii a fost pășit de personalităţi marcante ale muzicii românești, invitaţi din România şi Basarabia: Mihai Constantinescu - pentru prima dată în această emisiune, a povestit, împreună cu Fuego, despre începuturile sale, despre colaborarile remarcabile, interpretând piese realizate în exclusivitate pentru acest moment, Viorela Filip, Ştefania Rareş şi Aneta Stan, iar de la Chişinău, Maria Stoianov şi eleva sa, Doiniţa Sârbu.


În această ediţie, la rubrica “AU FOST ŞI VOR MAI FI” , FUEGO a celebrat memoria marelui om de televiziune, formator, făuritor de staruri, profesionist şi om special, Titus Munteanu, aducându-i un omagiu de cinste maestrului  ce a trecut în nefiinţă, prea devreme, anul trecut, în decembrie. 


Titus Munteanu - între ieri şi azi, un fenomen al televiziunii româneşti, realizator de excepţie în Televiziunea Română, cu o existenţa întreagă închinată formulării unui ideal - divertismentul. Pentru Titus Munteanu, televiziunea a însemnat totul. El a slujit-o şi aceasta i-a acordat nemurirea în timp.


Vă invităm să urmăriţi momentele muzicale oferite de Fuego în această emisiune, un adevărat spectacol transmis de Favorit TV.

Fuego - "Iubirea mea veche" (Muzica/Versuri: Maria Stoianov)


Fuego - "Ce înseamnă fericirea, oare?" (Muzica/Versuri: Maria Stoianov)


Fuego - "Imnul neamului" (Muzica: Ilie Gorincioi/Versuri: Grigore Vieru)


Postat de:
Fan Club Fuego Romania

VIDEO/FUEGO - invitat surpriză în ediţia de colecţie "Andra - Idol la Măruţă", Pro TV, 20 iunie 2014

La mulți ani de cântec, Andra! 
Fuego - invitat surpriză în ediţia de colecţie 
"Andra - Idol la Măruţă", Pro TV, 20 iunie 2014


În după-amiaza zilei de vineri, 20 iunie 2014, la “Idoli la Măruță”, Pro TV, Paul Surugiu - Fuego a fost unul dintre invitaţii surpriză al lui Cătălin Măruţă pentru a celebra, alături de câteva din cele mai importante figuri ale muzicii româneşti, 14 ani de carieră artistică ai colegei sale de scenă, Andra.

În mai multe interviuri acordate unor publicaţii locale şi, în exclusivitate, chiar zilele trecute, publicaţiei de prestigiu ziarul "Ring", artistul declara: “Andra, buna mea prietenă, încă din adolescenţă, este o artistă specială, un talent cu totul şi cu totul aparte,  o voce deosebită şi un om spectaculos. Ne ştim încă de pe vremea când amândoi cântam în Ardeal, eu fiind din Turda, ea, din Câmpia Turzii." 
"Am crescut împreună pe malul Arieşului, în Turda ce respira istoria frământata de vremi a Ardealului fără margini, gândindu-ne că muzica va pune luminii zăvor, că viaţa noastră va fi închinată cântului. Anii au trecut și Andra a ajuns una dintre cele mai iubite și apreciate voci feminine din România, dând dovadă de profesionalism și seriozitate, atât în plan artistic cât și personal."


Cu acest prilej, în semn de preţuire, dar şi ca o dovadă că nu și-a uitat prietenii și colegii, Fuego i-a urat mulți ani de cântec, sănătate şi iubire din partea publicului: "Andra este artista care știe să cânte orice gen de muzică și eu mă bucur atunci când cineva vrea să o provoace. Important e că astăzi este fericită, împlinită, că-n urma ei lasă atâtea melodii frumoase care vor face istorie și pe care le va transmite mai departe.
Te felicit și-ți spun „La mulți ani!” pentru cei 14 ani de activitate. Să fii sănătoasă, fericită și iubită de întreaga Românie!” 

Vă invităm să urmăriți imaginile acestui moment, difuzate de Pro TV, în ediția de colecție "Idoli la Măruță" din 20 iunie 2014:


Postat de:
Fan Club Fuego Romania
20 iunie 2014

VIDEO/FUEGO la "Dimineţi cu cântec", Etno TV, 19 iunie 2014

VIDEO/FUEGO la "Dimineţi cu cântec", 
Etno TV, 19 iunie 2014


În dimineața de joi, 19 iunie 2014, Fuego a fost prezent în platoul emisiunii  "Dimineți cu cântec", moderată de Iulian Nicolae, pe Etno TV, într-un show spumos, pe parcursul căruia artistul a devoalat parte din inima sa, din munca şi sacrificiile pe care le-a făcut şi le-a închinat celei ce i-a fost şi îi este cea mai dragă pe acest pământ, muzica.


Matinal, cu poftă de distracţie, tonic şi plin de voie bună, Paul Surugiu a povestit despre cariera şi proiectele sale şi a interpretat parte dintre cele mai frumoase şi îndrăgite melodii din repertoriul său, dar şi premiere - “IUBESC O SINGURĂ FEMEIE”, melodie realizată în colaborare cu Eugenia Carabut Andrieş, care a semnat muzica şi versurile, o talentată şi devotată compozitoare din Republica Moldova, ea fiind şi autoarea piesei, ce anul trecut a făcut furori în rândul admiratorilor lui Fuego, premiată şi de RADIO ROMANIA ACTUALITĂŢI - „IUBIRE ”, orchestraţia purtând semnătura lui Vitalie Andrieş; 


“AM GĂSIT SCRISOAREA TA”, muzica: Jolt Kerestely/versuri: Marian Stere, piesă de pe CD-ul "Steaua mea", album ce a fost lansat  împreună cu maestrul Jolt Kerestely, în luna mai a acestui an, o colecţie specială de cântece româneşti, o veritabilă comoară, în cadenţe de pian, vioară şi armonii complexe, inspirate şi potrivite parcă pentru producţiile cinematografice.


Vă invităm să urmăriţi înregistrările melodiilor cântate de Fuego, într-o dimineaţă perfectă, petrecută alături de artistul preferat, pe Etno TV:

Fuego - "Ca românul nu e pe lume niciunul" (Muzica: F. Puica-Dat/Versuri: V. Doaga)


Fuego - "Ce mi-e drag mie pe lume" (Muzica: folclor/Versuri: I. Giurgi)


Fuego - "Omul bun, cu suflet mare" (Muzica: Ionut Giurgi/Versuri: Ionut Giurgi, Carmen Aldea Vlad)


Fuego - "Să ridicăm paharul!" (Muzica/Versuri: Yan Raiburg)


Fuego - "Anii mei şi tinereţea" (Muzica/Versuri: Yan Raiburg)


Fuego - "Ce seară minunată!" (Muzica: Y. Raiburg/Versuri: G. Vieru)



FUEGO la "Dimineți cu cântec", joi, 19 iunie 2014, începând cu ora 09.00, pe Etno TV

FUEGO la "Dimineți cu cântec", joi, 19 iunie 2014, 
începând cu ora 09.00, pe Etno TV



Matinal, cu poftă de distracţie, tonic, Fuego va fi prezent joi, 19 iunie a.c., în platoul emisiunii “Dimineți cu cântec”, moderată de Iulian Nicolae, începând cu ora 9.00.

Peste două ore de voie bună, într-un matinal spumos şi spectaculos, în care artistul va povesti despre cariera şi proiectele sale şi va interpreta parte din cele mai fumoase şi iubite cântece din repertoriul său.



O dimineţă perfectă, alături de artistul preferat, doar pe Etno TV, începând cu ora 9.00!

Postat de:
Fan Club Fuego Romania
18 iunie 2014

Dan Negru, UIMIT de ce i-a spus Fuego: “M-a sunat dimineaţă”, DCNews.ro, 18 iunie 2014

Dan Negru, UIMIT de ce i-a spus Fuego: 
“M-a sunat dimineaţă”, 
DCNews.ro, 18 iunie 2014



Dan Negru le-a povestit prietenilor virtuali că miercuri dimineaţă a fost sunat de Fuego.
Prezentatorul emisiunii "Next Star" a rămas uimit de faptul că Paul Surugiu (Fuego) l-a căutat doar pentru a vedea ce mai face şi nimic mai mult.

"M-a sunat Fuego azi-dimineaţă. Am sporovăit câteva minute, după care l-am întrebat de ce m-a sunat, cu ce să-l ajut? “Cu nimic", mi-a răspuns. "Am sunat doar să văd dacă ţi-e bine. Atât." După ce am închis, mi-am dat seama cât de strâmb am ajuns. M-am dezobişnuit ca cineva să mă sune doar ca să mă întrebe ce mai fac... Paul, mulţumesc!", a scris Dan Negru pe Facebook.

Sursa: DCNews.ro
18 iunie 2014


Postat de:
Fan Club Fuego Romania
18 iunie 2014

FUEGO a devenit membru de onoare al ACADEMIEI ROMANO-AMERICANE, Ziarul "Libertatea", 18 iunie 2014

FUEGO a devenit membru de onoare 
al ACADEMIEI ROMANO-AMERICANE, 
Ziarul "Libertatea", 18 iunie 2014


Sâmbătă de sâmbata, show-ul “FAMILIA FAVORIT tinde să aducă un strop de bună dispoziţie în casele românilor. Împletind muzica cu discuţiile relaxate, invitaţii de marcă cu atmosfera debordantă, emisiunea promovează valorile acestei ţări, tradiţiile populare şi ne arată o Românie frumoasă, în care oamenii fac performanţă, au ceva concret de spus şi demonstrat.

“FAMILIA FAVORIT”, spectacolul oamenilor de suflet, prezintă, în două ore moderate de îndrăgitul artist Fuego, valori, dar şi motive pentru a ne mândri că suntem şi ne numim români, ca avem o limbă atât de frumoasă şi o cultură ce merită reamintită, de la cei ce nu mai sunt, la cei ce au fost pe nedrept uitaţi, până la cei în voga sau la cei ce vor prelua ştafeta.

Săptămâna aceasta, platoul va fi invadat de muzică specială şi personalităţi marcante ale zonei artistice. Astfel, Mihai Constantinescu va veni pentru prima dată şi va povesti împreună cu Fuego despre începuturile sale, despre colaborarile remarcabile, interpretând piese realizate în exclusivitate pentru emisiunea de sâmbătă seară, de la ora 20.00, la FAVORIT TV .


Alături de Mihai, Viorela Filip va interpreta două dintre cele mai sensibile piese ale sale, vorbind despre profesia de dascăl, despre studiile muzicale cât şi despre condiţia artistului român.

Totodată, în emisiunea de sâmbăta Fuego va fi surprins. În calitatea sa de moderator, nu a mai fost atât de onorat şi emoţionat, neştiind de ceea ce se întamplă la el în emisiune. Artistul va fi denumit membru de onoare al ACADEMIEI ROMANO-AMERICANE, academie de arte şi ştiinţă, fiind, în prealabil, nominalizat de către trei membri academicieni.

Diploma îi va fi înmânată de preşedintele Ruxandra Vidu, ce a mărturisit că Fuego este unul dintre cei mai importanţi ambasadori ai României în lume, pe plan artistic. De ce? Pentru că toţi românii îl păstrează în suflet când sunt departe, îi ascultă cântecele şi versurile, iar el luptă pentru menţinerea spiritului patriotic.

Ştefania Rareş şi Aneta Stan se vor ocupa cu jocul şi voia bună în prima fază, cântând piese populare ce nu au cum să te facă să stai pe scaun, schimbând ulterior, în premieră, registrul. Cele două artiste, monumente ale folclorului popular, vor interpreta vechile romanţe româneşti, în alte ţinute şi cu altă stare.

De la Chişinău, Maria Stoianov şi eleva sa, Doiniţa Sârbu vor împlini peisajul, ce capătă consistenţă şi prin piesele interpretate de Fuego în emisiune, şlagăre cunoscute ale carierei sale, ce a ajuns în prezent la 21 de ani de cântec pe scena românească.

Rubrica săptămânală în care rememorăm numele importante ale culturii româneşti, cei ce au formulat o părticică din România mare şi complexă de astăzi şi cărora le datorăm preţuirea supremă - “AU FOST ŞI VOR MAI FI”, îl va avea astăzi, în prim plan, pe marele om de televiziune, formator, făuritor de staruri, profesionist şi om special, Titus Munteanu.

Împreună cu Mihai Constantinescu, ce a fost lansat de Titus Munteanu, Fuego îi va aduce un omagiu de cinste maestrului  ce a trecut în nefiinţă, prea devreme, anul trecut, în decembrie.  Titus Munteanu - între ieri şi azi, un fenomen al televiziunii româneşti, realizator de excepţie în Televiziunea Română, cu o existenţa întreagă închinată formulării unui ideal - divertismentul.

Zeci de ani de interactivitate a zămislit, de producţie, de formulare a varietăţilor, prin numeroase show-uri de excepţie: “Realităţi ilustrate”, “Un trio formidabil”, “Astă seară ne distrăm în familie” , “Şcoala vedetelor”, “Careul cu cinci aşi”, “O dată-n viaţă”, “Televiziunea copiilor”, “8 într-o barcă”, “Duelul vedetelor”.

Pentru Titus Munteanu, televiziunea a însemnat totul. El a slujit-o şi aceasta i-a acordat nemurirea în timp. Şi tot timpul, precum şi profesionalismul său aparte, au făcut să fie unul dintre pionii ce au contribuit la evoluţia televiziunii actuale româneşti, lănsând nume importante ale scenei româneşti, de la Corina Chiriac, la Angela Similea, Loredana Groza, Călin Goia, Dana Mlădin, Mălina Olinescu.

Urmăriţi-l, aşadar, pe FUEGO, într-o ediţie de excepţie a emisiunii “FAMILIA FAVORIT”, sâmbătă, de la ora 20.00, numai pe FAVORIT TV!

Dar înainte de aceasta, artistul mai poate fi urmărit, joi dimineaţă, 19 iunie 2014, într-un matinal spumos şi spectaculos, ca invitat principal, la ETNO TV, începând cu ora 09.00 până la ora 12.00, unde va povesti despre cariera şi proiectele sale şi unde va cânta cele mai frumoase şi iubite cântece ale repertoriului său!

Sursa: Ziarul "Libertatea"
18 iunie 2014

Postat de:
Fan Club Fuego Romania
18 iunie 2014

VIDEO/FUEGO şi invitaţii săi, ne încântă cu o nouă ediţie memorabilă, la "Familia Favorit"!, Favorit TV, 14 iunie 2014

VIDEO/FUEGO şi invitaţii săi, 
ne încântă cu o nouă ediţie memorabilă, 
la "Familia Favorit"!, 
Favorit TV, 14 iunie 2014


Fuego - moderator împreună cu Valentina Herţa - producător, ne-au încântat și sâmbăta aceasta cu o nouă ediţie memorabilă a emisiunii “Familia Favorit”, care a adus în faţa telespectatorilor nume cunoscute ale muzicii, invitaţi din România şi Basarabia, imagini şi figuri marcante, invitaţi ce încing ritmurile şi muzică de suflet, toate ingredientele pentru ceea ce numim decenţa în televiziune.

Carmen şi Răzvan Trandafir, Maria Stoianov împreună cu două interprete de excepţie din Chişinău, Gheorghiţa Nicolae, George Rotaru şi Fuego, au cântat şi au făcut ca show-ul de sâmbătă seara să fie unul spectaculos, plin de veselie și voie bună.




Tonic, mereu pus pe glume, dar şi bine documentat, Fuego ne arată, în fiecare ediţie, o altfel de Românie. Una cu artişti adevăraţi, una în care ne amintim de cei ce au făcut performanţă, încurajăm talentul şi descoperim valorile neamului nostru.

În această ediţie, FUEGO a celebrat memoria Marioarei Murărescu, alături de Gheorghiţa Nicolae, cea care a preluat actualmente ştafeta "TEZAURULUI FOLCLORIC", ducând mai departe cea mai longevivă emisiune din peisajul românesc. Împreună, şi-au amintit şi au depănat amintiri, în rubrica "AU FOST ŞI VOR MAI FI", despre Marioara Murărescu - cea care a construit fiecărui individ, o cultură în ceea ce privește folclorul, prin emisiunea realizată cu profesionalism, mai bine de 30 de ani. Probabil că fără inițiativele sale, fără conștiinciozitatea și dăruirea puse de-a lungul timpului în slujba cântului popular și a televiziunii, astăzi am fi fost mai săraci. Mai văduviți de cunoștințele despre tradițiile noastre, mai văduviți de un profesionist în televiziune, mai văduviți de muzica populară.


Prin Marioara Murărescu, folclorul a ajuns la public. Cu ajutorul său și al echipei sale, interpreții s-au făcut remarcați, transformând duminicile în sărbători unice, determinându-i pe cei din fața televizorului, cu mic cu mare, să împărtășească simbolurile României. Prin ea, folclorul și-a împărtășit tezaurul!

Marioara Murărescu, a fost un simplu om, care a simţit iubire de cântec şi de vatra folclorică, şi care, ca un privilegiu, dar şi cu o imensă responsabilitate, a binecuvântat o sugestivă parabolă a tezaurului românesc.
Ne părăsesc oameni care vin din creaţia populară, care-au trăit-o intens şi cu pasiune, şi căreia, prin propriul destin, îi aparţin.
Acest mare profesionist, ne-a dăruit destul cât să citim, să ascultăm şi să cântăm în toată viaţa... Şi pentru asta şi mult mai mult îi mulţumim!
Se încheie o pagină a "Tezaurului folcloric". Mulţumim Marioarei Murărescu, o mare profesionistă care a dat aripi folclorului românesc!



Vă invităm să urmăriţi momentele muzicale oferite de Fuego și invitații săi, în această emisiune, o ediţie care a încântat publicului cu un spectacol atractiv!

Fuego - "Scrisoare de bun rămas"
Muzica: Alexandru Malschi & Paul Surugiu (Fuego)/Versuri: George Ţărnea


Fuego - "Carnaval"
Muzica: Y. Raiburg/Versuri: C. Aldea Vlad


Fuego - "Numai tu"
Muzica: A. Dedic/Versuri: S. Ghimpu


Maria Stoianov - "Unire fraţi, unire"
Muzica/Versuri: Maria Stoianov


Carmen & Răzvan Trandafir - "Să crezi în destin"
Compozitor: Mihai Alexandru


Postat de:
Fan Club Fuego Romania
15 iunie 2014
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger