Moartea timpului semnificată prin stingerea luminilor la Revelion, urmată de reaprinderea care oglindeşte renaşterea divinităţii şi luminii încununează tot alaiul sărbătorilor iernii, nu numai la români, ci aproape pretutindeni în lume. Acest simbol vesteşte şi atrage atenţia că viaţa şi moartea nu sunt dizarmonii eterne, ci coexistă în Univers! Însufleţeşte în primul rând armonia şi iubirea, compune o stare de uitare a răului, şi urii, opreşte cearta!
Succesiunea de sărbători ale iernii, în esenţă, epuizează o parte din multitudinea de componente finite care sunt tangibile cu eternitatea, creează o figuraţie a desprinderii de real şi acaparare totală în uitarea supărării! Una câte una sărbătorile se duc, nimeni nu se întreabă de ce şi unde, numai le văd că nu-s!
Ca să fie, însă, pline de lumină şi plăcere, artiştii, zi cu zi, din loc în loc, au cântat! Unul dintre ei nu a avut deloc odihnă! Într-un periplu de o sută de spectacole a străbătut ţara învelită până la genunchi în oraşe, ori astupată în nămeţi siberieni în sate, a străbătut toate şoselele Ardealului, Moldovei, Munteniei, Dobrogei... Este Fuego! E cântăreţul unor voievodale cântece de colind, fără de care sărbătoarea ar fi cernută de ninsori cenuşii, geamurile ar sta întunecate, casele s-ar întoarce cu spatele una la alta, risipite într-o iarnă liliachie fără colind, dor şi fulger de sărbătoare creştinească!
Dar ţara ninsă şi diamantată de ornamente a fost feerică şi a avut colind! Pretutindeni. Chiar şi acolo unde nimeni nu mărşăluia prin viscol şi şosele dispărute sub coline de omăt! Fuego nu a amânat nici un concert! Niciunul! Când nimeni nu mai credea, ajungea să cânte. Ieşea de după cortină, scuturat de zăpadă, dezgheţându-se pe scenă, fără să îl simtă nimeni că are ochii de porţelan şi vine înlemnit de ger, de pe drumuri!
Mulţi artişti amână, din diferite motive, concertele. Dar Fuego nu a făcut asta niciodată, nici chiar atunci când în faţă i s-au ridicat multe piedici...!
Înălţaţi în visarea colindelor şi poeziei revelaţiei creştine românii au petrecut sărbătorile de iarnă cu Fuego, oriunde au fost. Iar artistul, cel puţin a găsit în cele mai multe dintre săli, căldură! Dar, cum s-a întâmplat la Focşani, spre exemplu, a învins viscolul şi s-a întâlnit cu sloiurile! De ce oare?! Cât respect este la Focşani pentru artişti şi pentru focşănenii ţinuţi în frig, în puţinele lor momente de bună dispoziţie, la puţin timp după ce, tocmai îi aleseseră pe unii care le-au închis caloriferele?!
Incredibil! Fuego a avut mâinile îngheţate pe microfon, la Focşani, iar publicul îşi vedea suflarea, cum ar fi spus Eminescu...! Cu un an în urmă, primadona Teatrului de Operetă „Ion Dacian” Bucureşti, Mioara Manea Arvunescu, focşăneancă de origine, se confesa că ar cânta şi gratis în oraşul ei natal dar nu o cheamă nimeni! Ce se mai poate spune?! La Focşani, muzele plâng, la Focşani cântăreţii tac, la Focşani, muzica e rară şi condamnată!
Incredibil! Fuego a avut mâinile îngheţate pe microfon, la Focşani, iar publicul îşi vedea suflarea, cum ar fi spus Eminescu...! Cu un an în urmă, primadona Teatrului de Operetă „Ion Dacian” Bucureşti, Mioara Manea Arvunescu, focşăneancă de origine, se confesa că ar cânta şi gratis în oraşul ei natal dar nu o cheamă nimeni! Ce se mai poate spune?! La Focşani, muzele plâng, la Focşani cântăreţii tac, la Focşani, muzica e rară şi condamnată!
Plutoane de moşi Crăciuni etern tineri şi iubitori de copii, roiuri de Crăciuniţe apărute în contra obiceiurilor, pesemne pentru „copiii” mai mari, au străbătut prin ţară, fără ziduri şi uşi închise şi a fost minunat! Numai cântecul lui Fuego, la Focşani în primul rând, dar şi în alte câteva locuri a fost primit într-un ceremonial antarctic! Artistul, însă a dezgheţat fiordurile, cu glasul său!
Aurel V. Zgheran
Sursa: Radio Romania Iași
