Carmen Aldea Vlad - reporter de "Romaniada"

"Irina Loghin şi Fuego - maeştrii în arta spectacolului"


Dintr-o superstiţie, poate dintotdeauna, am privit cu un entuziasm exagerat cifra 13, magia patrulaterului. Nici de această dată nu m-am înşelat, pentru că anul nou 2013, prin complicitatea "mamei" Irina Loghin şi "fiului" Fuego, m-a condus în Israel.

În sud-vestul țării, pe malul Mării Roșii, la confluenţa cu Egiptul terestru şi, peste mare, cu regatul hasemit al Iordaniei, continuând cu Arabia Saudită, se situează stațiunea Eilat.
Aici a avut loc a opta ediție a festivalului "Romaniada" care a reunit 800 de români (după ţara de provenienţă, israeliţii se recunosc în funcție de teritoriul de unde vin).

Capetele de afiş au fost Irina Loghin şi Fuego. Prima seară a fost deschisă de Irina, urmând ca, în cea de a doua seară, Paul să ofere un alt recital, iar ultima seară fiind rezervată duetelor, alternate cu prestaţii individuale ale ambilor artiști.

Pavel Bartoş a fost invitat, glumeţ ca de obicei, încercând după modelul Fuego, să cânte. Spre deliciul întregii asistenţe, a primit pentru debutul muzical, aplauze încurajatoare.
Maria Buză şi taraful său, de asemenea, au susținut un program, iar soţii Ana Maria Petre şi Fredi Camacho, au avut un recital de clasă şi de neuitat.

Comicul israelian, Yacob Bodo a adus buna dispoziție cu glumele în dialectul idish.
Calitatea celor trei seri, imortalizate de camerele Pro Tv Internațional, a ținut ştacheta la nivelul așteptat de auditoriul sensibil, rafinat şi cunoscător.
Ei urmăresc permanent tot ce mișcă în România, prin intermediul posturilor Tv cu ieșire prin satelit, dar convingerea finală a fost că emoţiile supreme, până la lacrimi, le-a generat duetul "reginei mamă" şi "fiului" Fuego.

De ce am încercat prin acest preambul, divagând descriptiv momentul?
Pentru că, înaintea plecării din Eilat către Ierusalim, Paul mi-a telefonat în apartamentul 1129-Taj Mahal, pe care l-am împărţit cu Irina, din generozitatea ei. Era preocupat! L-am simțit! Şi secretos... M-am conformat şi am coborât într-un alt lăcaş de poveste. Apartamentul în care Paul locuia avea două terase, una spre Marea Roșie şi alta spre munţii de siliciu.

Am stat şi am pitrocit o continuare a fermecătoarei istorii "Mama şi fiul", Irina Loghin şi Fuego. Aşa a început, încă din ţara sfântă, derularea versurilor scrise de mine, pentru care Paul va compune muzica şi care vor face parte de pe al treilea material discografic realizat cu Irina Loghin.


Dacă muzele ne vor acorda momente de graţie şi strădania noastră se va concretiza în materiale încărcate de vibraţii de suflet, anul acesta veți intra în posesia acestui dar, act de cultură inestimabil, cum doar Fuego știe să vă ofere, ofrandă a sufletului sau.
Atâta doar... Aveți încredere în cultura, în arta spectacolului, în artiştii autentici, în modelul credibil al esenţei fiinţei dătătoare de viaţă: Irina Loghin şi Fuego.

Ianuarie 2013, Carmen Aldea Vlad, poet şi "reporter de front"
Share this article :
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger