FUEGO - Emoţie şi lacrimi la Pitești, spectacolul "Darul meu e muzica", Teatrul “Alexandru Davila”, 10 Ianuarie 2013


Fuego a avut parte de o surpriză în cadrul spectacolului său "Darul meu e muzica", susținut la Pitești, pe 10 ianuarie 2013.
Astfel că, la un moment dat, pe scenă a urcat o tânara de 14 ani, Loredana, a cărei poveste de viaţă poate fi reflectată într-o peliculă şi care, deși își păstrează candid pe chip visarea şi dorinţele, cea mai mare dintre acestea fiind aceea de a deveni actriţă, prezintă urmele unei persoane ce a luptat pentru supravieţuire.
Loredana a fost diagnosticată, în urma cu trei ani, cu leucemie acută limfoblastică. Probabil viaţa ei ar fi fost acum o amintire, dacă în destinul său, Fuego nu ar fi avut un rol determinant.


Părinţii fetei au apelat la acesta pentru a le susține cauza şi pentru a putea strânge suma necesară operaţiilor şi tratamentului de recuperare. Fuego a apărut atunci, împreuna cu tatăl fetei la Etno TV, iar în urma apariției şi a ajutorului său efectiv, fata a putut întrezări o urmă de speranță.
Loredana şi-a revenit acum şi a venit sa îi multumească lui Fuego pentru influența pe care a avut-o în viaţa sa şi pentru tot ce a făcut pentru ea. Surpriza a fost cu atât mai puternică şi pentru că, de obicei, artistul preferă ca actele sale de caritate să rămână într-un con de umbră.


Profund emoţionant de întreaga situație, Fuego a lăcrimat şi a afirmat, pe scenă, că nu poate exista o bucurie şi o împlinire morală mai intensă decât cea a dăruirii, şi a ajutorului acordat celor ce într-adevăr sunt într-o situație critică.


Fuego a precizat că povestea întreagă a Loredanei va putea fi urmărită în noul sezon al emisiunii "Familia Favorit", care va începe din primăvară pe Favorit TV şi care va veni, de această dată, cu un nou concept, invitați speciali şi emoții inebranlabile.

Fan Club Fuego Romania
Share this article :

+ comentarii + 13 comentarii

DANA
12 ianuarie 2013 la 02:09

Draga Paul,D-zeu sa-ti dea sanatate,ma tot uit la fetita asta si nu-mi vine sa cred ca e aceiasi din poza care aparea la tv.Imi inchipui ce satisfactie ai cand stii ca ai avut un rol important in vindecarea ei!Cu ajutorul lui D-zeu si al tau, acest copil este azi in viata!Sunt sigura ca D-zeu te rasplateste pt.tot ce faci pt.acesti oameni suferinzi!Ai un suflet mare,bravo tie!!!Te pup...Dana-Dej

Roberta
12 ianuarie 2013 la 02:11

Doamne,ce poate sa fie mai frumos,decat sa vezi ca ai contribuit si tu la salvarea unei vieti de copil...!Felicitari,Paul!Multa sanatate,Lorena!
Roberta

Anonim
12 ianuarie 2013 la 13:24

Claudia Ardelean spunea...

Felicitari,Dumnezeu sa aiba grija de EL,si de fetita!

Anonim
12 ianuarie 2013 la 13:24

Claudia Ardelean spunea...

Unde nu lasa emotii,si lacrimi?

Anonim
12 ianuarie 2013 la 13:24

Tania Mhasan spunea...

Darul lui Dumnezeu pt tine,e glasul tau,personalitatea ta care umple de lumina si bucurie,salile de spectacol...sa ai viata lunga cu sanatate...sper ca va veni si ziua cand vei canta si in oraselul nostru,Campia Turzii,te asteptam!...

Anonim
12 ianuarie 2013 la 13:25

Marta Opris spunea...

Superb spectacol....succes in continuare...PAUL,ESTI CEL MAI IUBIT DINTRE ARTISTI....FELICITARI.

12 ianuarie 2013 la 15:15

Este coplesitor sa traiesti astfel de clipe, este onorant sa vezi ca oamenii vin sa-ti multumeasca cu sufletul deschis ca le-ai oferit atunci cand au avut cea mai mare nevoie o mana de ajutor....Felicitari, Paul, tu intotdeauna stii sa ajuti aproapele.....Sunt ferm convinsa ca Dumnezeu vede fiecare gest pe care-l faci cu sufletul....Iti doresc sa ai un inceput de an asa cum il doresti, sa te bucuri in fiecare clipa de viata si sa nu uiti ca noi, noi fani tai vom fi langa tine mereu! Multumimn ca existi pe pamant!

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:19

Alina Paraschiva spunea...
Felicitări, Paul, ca ai crezut in șansa fetiței!!!! Dumnezeu sa-si pună si mai departe mila sa cea sfanta! Ce frumos lucrează Dumnezeu prin oameni, la fel de FRUMOSI!!!!

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:20

Claudia Ardelean spunea...
Genial ce a putut sa faca Paul.tot respectul

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:20

Alina Paraschiva spunea...
Paul tine lectii de demnitate, bunatate, omenie, eleganta, intelepciune prin tot ceea ce face si cânta! Noi cei care intelegem acest lucru suntem fericiti ca îl avem!!!!!

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:21

Oana Zoltan spunea...
Esti extraordinar!cu atat mai mult cu cat ai fi vrut sa ramana intrun con d umbra!sunt convinsa 100 la 100 k sunt multe astfel d povesti dar kare au uitat,felicitari si dumnezeu sa t binecuvanteze!t pup

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:21

Antal Mariana spunea...
Nu ma surprinde nici gestul minunat si nici discretia lui.O data in plus merita respect.FELICITARI,PAUL!!!

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:21

Maria Cira Ichim spunea...
Nu de bunatatea, generozitatea si sensibilitatea lui Paul, sunt uimita. Sunt uimita, de nepasarea, rautatea, si dezumamizarea de care suntem inconjurati in fiecare zi. Multumim dragul nostru Paul, pentru virtutea de a sti sa ramai"Om".

Trimiteți un comentariu
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger