Busuioc TV sărbătoreşte în anul curent patru ani de la lansare şi cu această ocazie, pe data de 6 şi 7 februarie 2013, va decerna premiile celor mai solicitaţi interpreţi de muzică uşoară şi populară în cadrul concertului “Firicel de Busuioc".
Evenimentul se va desfăşura pe parcursul a două seri: prima seară, 06 februarie 2013, va fi dedicată muzicii uşoare, iar în a doua seară, 07 februarie 2013, vor fi decernate trofeele înterpreţilor de muzică populară.
Invitaţi speciali ai acestui eveniment sunt: FUEGO şi Anastasia Lazariuc.
În seara zilei de 07 februarie 2013, începând cu orele 19.00, FUEGO va susţine un recital extraordinar de muzică populară în cadrul concertului “Firicel de Busuioc”, urcând pe scenă alături de cei mai cunoscuţi şi iubiţi artişti din Republica Moldova - Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Adriana Ochişanu şi alţii.
Fuego va fi acompaniat, în cadrul acestui recital, de Orchestra Fraţilor Vasile şi Vitalie Advahov.
Organizatorii promit două seri de muzică bună cu interpreţi de valoare.
Sursa: eventmedia.md
BusuiocTv.md