FUEGO - Regal muzical susținut la Pitești în cadrul spectacolului "Darul meu e muzica", Teatrul “Alexandru Davila”, 10 Ianuarie 2013




 
Fuego a susținut pe 10 ianuarie 2013, pe scena Teatrului "Alexandru Davila" din Pitești, spectacolul de compoziţie, de muzică şi poezie "Darul meu e muzica".
 



Alături de el s-au aflat colegii săi din teatru, iar atmosfera a fost una festivă, aceasta fiind completată de momente unice de dans standard sau modern sau de momente umoristice.
 



Spectacolul s-a jucat cu casa închisă, iar cei prezenți au avut parte de un regal muzical, compus din cele mai frumoase şi cunoscute refrene ale lui Fuego, dar şi din noile sale piese realizate împreună cu maestrul Jolt Kerestely şi care au făcut sala să vibreze pe acordurile pianului.


 

 
Dăruind muzica, nu poți aștepta o altă rasplată mai complexă şi mai înrădăcinată în concretul camuflat, decât aceeaşi muzică simbolizată de ropotul aplauzelor şi bătăile inimilor ce te ascultă.
 

 
 
Asta primește şi dăruieşte Fuego cu fiecare apariţie. Iar asta este dorința fiecărui artist. Aceea de a primi feedback şi, în acest mod, de a capăta valenţele noi şi determinarea pentru a continua pe un drum plin de curbe sinusoidale, dar totuși ... atât de fascinant.


 

Fan Club Fuego Romania
Share this article :

+ comentarii + 12 comentarii

Anonim
12 ianuarie 2013 la 13:21

Dana Dej spunea...

Draga Paul,D-zeu sa-ti dea sanatate,ma tot uit la fetita asta si nu-mi vine sa cred ca e aceiasi din poza care aparea la tv.Imi inchipui ce satisfactie ai cand stii ca ai avut un rol important in vindecarea ei!Cu ajutorul lui D-zeu si al tau, acest copil este azi in viata!Sunt sigura ca D-zeu te rasplateste pt.tot ce faci pt.acesti oameni suferinzi!Ai un suflet mare,bravo tie!!!Te pup...Dana-Dej

Anonim
12 ianuarie 2013 la 13:21

Roberta spunea...

Doamne,ce poate sa fie mai frumos,decat sa vezi ca ai contribuit si tu la salvarea unei vieti de copil...!Felicitari,Paul!Multa sanatate,Lorena!
Roberta

Anonim
12 ianuarie 2013 la 13:22

Claudia Ardelean spunea...

Felicitari,Dumnezeu sa aiba grija de EL,si de fetita!

Anonim
12 ianuarie 2013 la 13:22

Claudia Ardelean spunea...

Unde nu lasa emotii,si lacrimi?

Anonim
12 ianuarie 2013 la 13:22

Tania Mhasan spunea...

Darul lui Dumnezeu pt tine,e glasul tau,personalitatea ta care umple de lumina si bucurie,salile de spectacol...sa ai viata lunga cu sanatate...sper ca va veni si ziua cand vei canta si in oraselul nostru,Campia Turzii,te asteptam!...

Anonim
12 ianuarie 2013 la 13:23

Marta Opris spunea...

Superb spectacol....succes in continuare...PAUL,ESTI CEL MAI IUBIT DINTRE ARTISTI....FELICITARI.

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:13

Alina Paraschiva spunea...
Felicitări, Paul, ca ai crezut in șansa fetiței!!!! Dumnezeu sa-si pună si mai departe mila sa cea sfanta! Ce frumos lucrează Dumnezeu prin oameni, la fel de FRUMOSI!!!!

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:13

Claudia Ardelean spunea...
genial ce a putut sa faca Paul.tot respectul

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:14

Alina Paraschiva spunea...
Paul tine lectii de demnitate, bunatate, omenie, eleganta, intelepciune prin tot ceea ce face si cânta! Noi cei care intelegem acest lucru suntem fericiti ca îl avem!!!!!

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:14

Oana Zoltan spunea...
Esti extraordinar!cu atat mai mult cu cat ai fi vrut sa ramana intrun con d umbra!sunt convinsa 100 la 100 k sunt multe astfel d povesti dar kare au uitat,felicitari si dumnezeu sa t binecuvanteze!t pup

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:14

Antal Mariana spunea...
Nu ma surprinde nici gestul minunat si nici discretia lui.O data in plus merita respect.FELICITARI,PAUL!!!

Anonim
12 ianuarie 2013 la 19:15

Maria Cira Ichim spunea...
Nu de bunatatea, generozitatea si sensibilitatea lui Paul, sunt uimita. Sunt uimita, de nepasarea, rautatea, si dezumamizarea de care suntem inconjurati in fiecare zi. Multumim dragul nostru Paul, pentru virtutea de a sti sa ramai"Om".

Trimiteți un comentariu
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger