Ceea ce îl laurează pe un cântăreţ, şi creează interdependenţă cu admiratorii săi, pe măsura cizelării abstracte a timpului este iubirea! Între public şi cântăreţul lui preferat iubirea urcă până la coexistenţă, fără a exista o egalitate a intervalelor de timp între creşterea ei clipă de clipă şi destrămarea în paşi discontinui, ori prăbuşirea bruscă.
Spre a ajunge să fie adorat este vital ca un artist să zidească la baza iubirii acesteia interdependente, umbra inimii sale. În numele ei, artistul este o Ană zidită în scenă. Fiecare substituire, fiecare încercare de găsire a echivalenţelor false, în faţa suveranului primitor al ofrandelor artei muzicale, cântecele, sunt mai devreme sau mai târziu descoperite. O astfel de echivalenţă este himerică! Efectul sufletesc al ei este devastator atât pentru artist, cât şi pentru public. O iubire înşelată cade uşor pradă unei alte iubiri. Cântăreţii care îşi trişează propriul public nu lasă nicio poartă deschisă, pe care să revină. Întotdeauna, excentricele izvoare ale înşelăciunii au fântâna lor: dezămăgirea!
Unul dintre marii artişti români care nu vor bea niciodată vinul ispitei rătăcirii este Paul Ciprian Surugiu - Fuego! În cariera lui este subînţeleasă o ordine a timpului. În raţionamentul acestei ordini se aşează momentele evoluţiei sale artistice, asemeni treptelor unei scări. Din aceste trepte avem indicaţia drumului pe care a mers şi direcţia pe care a urcat. Una dintre aceste trepte este, trebuia să fie, primul concert estraordinar al său, „Scrisoare din Basarabia”, la Sala Palatului din Bucureşti (fireşte, Fuego a mai urcat pe scena dintre pandantivii colosalei săli, dar nu într-un concert al său).
„Patru ani au fost necesari pentru ca Fuego să prezinte ceea ce ştie, ce poate face pentru cei care au în piept o inimă română, pentru cei pe care îi iubeşte şi care îl iubesc. Nu a trecut atâta vreme pentru că Fuego nu ar fi vrut să realizeze propriul lui concert aici - unde, de fapt a fost invitat în nenumărate concerte - dar timpul a fost cel care a amânat acest spectacol al artistului fără timp şi fără frontiere”, a vorbit despre Fuego, urcată pe scenă în timpul spectacolului, frumoasă cum este, tânără cum a rămas, atrăgătoare şi atrasă între şi de artişti, Adriana Bahmuţeanu. Concertul a durat cam cinci ore şi a fost asistat, cam de cinci mii de spectatori, o prezenţă întrecută doar de marile lupte sportive ale arenelor gazonate. Loc cu loc, Sala Palatului a fost plină şi clocotitoare. Ce altceva verifică şi adevereşte cât de mare este puterea magnetică între artişti şi public, dominaţi şi unii şi alţii de interferenţa iubirii?!
Într-un sfârşit de toamnă întârziată în călătoria spre intersecţia anotimpurilor, trecuse de miezul nopţii când o mare romantică a umplut jur-împrejurul Sălii Palatului, curgând afară din colosseum-ul bucureştean, în care se consumase un act cultural rar de văzut azi! Erau mii de spectatori având în inimi ecoul unor melodii care îi făceau să simtă că ţin în mâini destinul fericirii lor, câtă vreme muzica nu-şi pierde puterea asupra lumii.
„Protagoniştii concertelor ca acesta nu deţin arsenalul lui Zeus, dar au în mâna lor destinul plăcerii şi bucuriei vieţii, o prerogativă a fericirii fără luptă şi încrâncenare, prin vibraţia inimii şi rezonanţa sufletului”, spune, înrolat între spectatorii puşi în mişcare ca un şarpe gigantic, la sfârşitul concertului lui Fuego, Ştefan Vlad, profesor universitar, interpret al unui repertoriu de selectată culegere de piese muzicale folclorice dobrogene, prelucrate şi şlefuite cu ştiinţă. Îndreptându-ne spre Ateneul Român, târziu în noapte, în căutarea unui taxi, îmi spune: „Fuego domină arta spectacolului. Este un voievod al scenei. Are o mişcare scenică dezinvoltă, nimic nu îl constrânge, nimic nu îl micşorează.
El este centrul activ, el este forţa care atrage şi emoţionează. Sunt toate acestea urmele ştiinţei spectacolului, acumulate la facultatea teatrală. Împreună cu vocea lui, aspectarea scenică, aplombul şi vivacitatea lui scenică îi conturează superbitatea, deopotrivă cu iureşul, explozivul unui mare artist”.
Primul concert al lui Fuego la Sala Palatului din Bucureşti a fost înstelat şi de prezenţa în program a invitatelor artistului, Irina Loghin şi Anastasia Lazariuc. Vorbind despre Irina Loghin se pronunţă numele comorii folclorului muzical românesc. Irina Loghin este un giuvaer în centrul coroanei regalului folcloric, asemeni diamantului coagulat din tăriile pămăntului, în miezul lui, asemeni soarelui - împăratul astral ce străluceşte mai presus de viaţa finită a omului. Alături de Fuego, la concertul său, Irina Loghin a strălucit din nou, adâncind semnificaţia emoţională a melodiilor ei în raţionalismul trăirilor afective ale tuturor.
Anastasia Lazariuc e atât de suplă, atât de frumoasă, atât de dăruitoare a armoniei şi iubirii! Întreaga scenă în care parcă zboară ca o balerină pare un parc al fluturilor. Anastasia Lazariuc a interpretat în spectacolul lui Fuego câteva piese muzicale care, asociate superbităţii ei fizice, căldurii umane, sensibilităţii, au creat microrecitalului susţinut de ea, aura unui profetism despre o frumuseţe a reveriei umanităţii!
Acompaniamentul a fost monumentalizat de ampla orchestră de la Chişinău, a fraţilor Vasile şi Vitali Advahov. Toate premisele unui profesionalism muzical se identifică la instrumentiştii basarabeni componenţi ai orchestrei. Concertul fiind structurat în două părţi - muzică uşoară şi muzică populară - această orchestră moldovenească a acompaniat melodiile folclorice.
În întâia parte a concertului, partea de muzică uşoară, acompanientul instrumental a purtat semnătura Dorel Burlacu.- formaţia ProBachus” a fost, de asemenea, o intermediară între public şi scenă, pe aripile sunetului muzical profund şi compact în armonia sonoră.
Două momente inedite care l-au surprins şi pe Fuego au fost acelea ale urcării pe scenă a doi interpreţi fascinanţi, partizani ai bunei dispoziţii, al vervei apropierii interumane, la toate apariţiile lor în spectacole cu public, Gheorghe Turda şi Nineta Popa. Ei au exemplificat în chipul cuceritor că spectacolul, în adâncul lui este un torent de viaţă renăscută în fiecare melodie, proiectat dinspre artişti înspre public, asemeni unei oglinzi ce restituie spaţiului, soarele captat de ea pe folia de argint. Cei doi artişti au urcat lângă Fuego ca să îl îmbrăţieze şi au interpretat câte un cântec pentru publicul prins între mirare şi afectivitatea înrâurită spre sală cu generozitatea caracterelor de valoare.
În sală, printre spectatori s-au aflat şi compozitorul Jolt Kerestely şi creatoarea Doina Levintza, prezentaţi de către Fuego în modul în care se înnobilează orice artist, prin măsura în care nu uită şi nu ezită să arate că nimic nu e atât de magic la el, ca recunoştinţa!
Acest prim concert de la Sala Palatului, al lui Fuego, nu ar fi fost poate deloc, sau nu ar fi tins spre o completă realizare dacă nu l-ar fi sprijinit Asociaţia Culturală „Suflet de Român” şi postul „Etno Tv”. Evenimentul cultural de la Palat a fost încununat de oferirea trofeului „Lacrima”, din partea Asociaţiei Culturale „Regal D’Art”, aceeaşi care a făptuit şi cartea de poezii închinate artistului Fuego de către poetul Grigore Vieru, „Testament pentru Fuego”.
O dată mai mult, concertul lui Fuego, de la Sala Palatului, a prezentat neprevăzutul. Dar nu oricare neprevăzut, neprevăzutul frumos! Prin aceasta se vede şi se simte caracterul de necesitate a muzicii, la trăirea umană, rostul muzicii în însoţirea afectivă a omului în existenţa sa!
(Aurel V. Zgheran)
Autor: Radio Iaşi
1.JPG)
