FUEGO - "Un cântec pentru Ioana Alberta", Mangalia, 26 Noiembrie 2012


DĂRUIŢI ŞI SALVAŢI UN ZBOR!

Fuego şi Societatea Naţională de Cruce Roşie din România au demarat împreună o campanie umanitară care are drept scop primordial salvarea unei vieţi, a unei vieţi de copil.
Ioana Alberta, în vârstă de 2 ani şi trei luni, se luptă pentru a putea zâmbi, pentru a putea merge la şcoală, pentru a visa şi pentru a zbura, cu tot sufletul... din tot sufletul...
Drumul său către copilărie, către fericire, a întâmpinat un obstacol. Acum trei luni, în urma unui control de rutină, a fost diagnosticată de către specialişti, cu neuroblaston de gradul IV, o formă accentuată de cancer, cu început de metastaze.

De atunci se zbate pentru fiecare gând şi vis, înfruntând, ca un om mare boala, făcând citostatice şi urmând un tratament drastic. Doar că, pentru a putea izbuti, ea are nevoie de o operaţie, ale cărei costuri depăşesc 290.000 de euro.

Ioana Alberta este nepoata Dorei Alina Romanescu, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi autoarea romanelor "Gara Centrală" şi "Mărturii de iubire", care îl au ca personaj principal pe Fuego.












Acesta s-a implicat în povestea dramatică a Ioanei şi, împreună cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România filiala Mangalia - Constanţa, a organizat un spectacol caritabil de strângere de fonduri, care s-a desfăşurat la Casa de Cultură a municipiului Mangalia, acolo unde s-au strâns peste 800 de persoane.

Artistul a interpretat cele mai frumoase piese pe scenă, gândindu-se la Ioana şi la copilăria normală pe care aceasta o poate avea doar primind ajutorul celor ce o înconjoară.



















La finalul recitalului, Fuego a rostit un discurs făcând referire la romanul scris de Dora Alina Romanescu:

"Dragii mei, Dora Alina Romanescu aseamăna parcursul meu cu o "gară centrală" de pe care vin şi pleacă cântece, oameni, sentimente, iubiri... şi un tren al vieţii. Într-unul din aceste compartimente vă situaţi şi voi, dar şi Ioana… şi doar împreună o putem ajuta să simtă atingerea copilăriei, să simtă viaţa, să trăiască. Deşi zicala că "dar din dar se face Rai" e pentru mulţi un clişeu, în acest caz se aplică. De la fiecare, din inima, se poate strânge o sumă care o va salva pe această fetiţă."




Societatea de Cruce Roşie din România, filiala Mangalia - Constanţa, i-a înmânat artistului Paul Ciprian Surugiu - Fuego, în semn de aleasă preţuire pentru realizarea spectacolului caritabil "Salvaţi o minune de fetiţă!", o diplomă de recunoştinţă care atestă faptul că artistul se implică activ în campaniile demarate de SCRR.
Viaţa Ioanei a început să prindă aripi, în această seară, cu ajutorul lui Fuego.

Şi tu o poţi ajuta, accesând blogul special construit pentru acest caz, acolo unde poţi găsi toate informaţiile, modalităţile prin care poate fi ajutată Ioana, precum şi datele de contact.
http://ioana-alberta.blogspot.ro


Pentru mai multe detalii sunaţi la numerele de telefon: 0722/298278 şi 0751/022523.

Mesajul scriitoarei Dora Alina Romanescu:

Dragi prieteni,

vă mulţumesc din inimă pentru că aţi fost prezenţi, în număr atât de mare, la Casa de Cultură din Mangalia, acolo unde a avut loc spectacolul caritabil „Salvaţi o minune de fetiţă!”, spectacol susţinut de îndrăgitul cântăreţ FUEGO. De la acest eveniment am văzut că nu mai sunt singură în lupta cu boala gravă pe care o are nepoţica mea. Sufletele dumneavostră nobile şi generoase îmi dau speranţe, încredere că Ioana Alberta va avea şansa să se bucure de viaţă şi de frumuseţile acesteia. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare pas pe care-l facem pentru însănătoşirea fetiţei.

Mulţumesc, FUEGO!

Mulţumesc, oamenilor cu suflete nobile!

Mulţumesc, Crucea Roşie Mangalia şi Constanţa!

Mulţumesc, Primăriei Mangalia!

Mulţumesc, tuturor celor care îmi aud strigătul disperat pentru a o salva pe Ioana Alberta!

Fan Club Fuego Romania


www.fanclubfuegoromania.com
Share this article :

+ comentarii + 2 comentarii

Anonim
28 noiembrie 2012 la 10:48

Anca Barlad . eu zic ca IOANA se va face bine .

29 noiembrie 2012 la 15:15

MULTA SANATATE IOANA ,SI BUNUL DUMNEZEU SI MAICA DOMNULUI SA FIE PERMANENT ALATURI DE TINE ,IOANA O SA TE FACI BINE ,DOAMNE AJUTA !CU MULTA STIMA SI RESPECT SAVETA ZEGREAN !

Trimiteți un comentariu
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger