Grigore Vieru în poezie şi Fuego în cântec sunt două lacrimi gemene, dăruindu-ne nouă, fărâme din fiinţa lor generoasă, demnă, iubitoare de oameni, de ţara şi de limbă, păstrători de sfinte tradiţii şi de icoane dragi în suflet.
Versurile lui Grigore Vieru, care a purtat în suflet nepreţuitul tezaur al limbii noastre sunt declaraţii de iubire pentru limba şi neamul său, pentru pământul acesta al românilor, pentru cel pe care l-a considerat fiu al său.
Prin versurile şi cântecele lor, Grigore Vieru şi Fuego dovedesc harul şi măiestria cu care au fost înzestraţi, dar şi tăria de caracter, pe care o au de a apăra limba noastră românească şi de a păstra tradiţiile româneşti. Cinstire li se cuvine poetului şi artistului pentru că poartă cu mândrie, prin lume, sfântul tezaur al neamului nostru de români – LIMBA ROMÂNĂ!
Prin vers poetul Grigore Vieru şi-a deschis sufletul, prin cântec artistul Fuego şi-a deschis sufletul şi acum, lumea poate să umble slobodă prin ele.
Ceea ce face Grigore Vieru în poeziile sale şi Fuego în cântecele sale nu constituie decât restituiri ale memoriei lor, ale trăirilor peste care nu se va aşterne niciodată uitarea. Poet divin tu ai rămas/Şi cred că se cuvine/Să las etern prin al meu glas /Un cântec pentru tine./Sus, de pe bolta înstelată/Eşti steaua mea din Carul Mare/Ce-mi luminează calea-n noapte/Şi-mi spulberă durerile amare/Te simt mereu, îmi eşti aproape (POET DIVIN – dn volumul AUTOPORTRET de Rodica Elena Lupu)
Poetul şi artistul poartă România, întreagă, ca pe un diamant în suflet, în inimă, în sânge, n-au părăsit-o niciodată, îi dau viaţă, îi dau suflul lor, dau lecţii de românitate, lecţii de civism şi patriotism, de iubire de neam şi de istorie. Chiar dacă Grigore Vieru s-a mutat între stele, veghează de acolo de sus asupra lui Fuego, care continuă opera de înălţare a Limbii Române, la rang de stindard şi icoană sfântă.
Rodica Elena Lupu
Sursa: Asii Romani
