ULTIMELE NOUTATI

FUEGO - Apariţii de colecţie în luna martie 2014

Fuego - Apariţii de colecţie în luna martie 2014


Martie este luna în care celebrăm  iubirea, sensibilitatea şi, mai presus de toate, întâmpinăm cum se cuvine renaşterea naturii, anotimpul care ne trezeşte la viaţă, prin melancolii, primăvara.

Pentru Fuego, luna martie este una plină. De la proiecte ample în studio, pâna la apariţii televizate, turneu ori concert extraordinar la Chişinău, toate dedicate publicului său. Şi cum nu este o prezenţă comună ori frecventă pe posturile de televiziune, apariţiile sale rimează întotdeuna cu spectacol, decenţă, muzică de calitate şi esenţă.


Astfel, îl puteţi urmări duminică, 2 martie, de la ora 16.15, la Antena 1, în emisiunea „SUPER BINGO METROPOLIS”, acolo unde va purta noroc tuturor românilor, îndemnându-i la joc şi voie bună, interpretând una dintre cele mai cunoscute piese etno din repertoriul său - „CA ROMÂNUL”


Tot la Antena 1, de această dată, pe 5 martie, începând cu ora 20.30, Fuego va putea fi urmărit într-o ipostază nouă pentru el. La invitaţia lui Dan Negru, el a acceptat confruntarea cu… 50 de blonde. Impreună cu bucătarul Horia Vârlan, Paul Surugiu se va lupta în cunoştinte generale în cadrul emisiunii „TE PUI CU BLONDELE”. Dacă au câştigat sau dacă au fost înfrânţi de blonde, puteţi afla doar urmărind show-ul ce promite a fi un adevărat spectacol de umor.


Duminică, 9 martie, la Etno TV, de la ora 16.00, improvizaţia va face casă bună cu muzica de calitate la emisiunea „D’ale lui VĂRU”, moderată de Văru Săndel. Fuego a intrat în jocul de-a actoria propus de organizatori, iar rezultatul a fost unul demn de spectacolele de improvizaţie profesioniste. Alături de el vor mai fi şi Mioara Velicu, Robert Târnoveanu şi Angela Rusu. Artistul va oferi în dar şi cadouri muzicale, câteva dintre cele mai îndrăgite cântece ale sale. Reluarea emisiunii va fi pe 14 martie, de la ora 22.00.

Tot pe 14 martie, tot la Etno TV, de la ora 20.15, Paul Surugiu va fi alături de mai tinerii săi colegi, încurajându-i la început de drum, în cadrul emisiunii „SEARĂ BUNĂ, DRAGI ROMANI!”. Reluarea emisiunii va fi difuzată pe 15 martie, la ETNO TV, începând cu ora 22.00.


De asemenea, pe 14 martie, Cristian Brancu îl va avea invitat pe Fuego în platoul emisiunii „AGENTUL VIP”, de la ora 21.00, acolo unde artistul va fi prezent, împreună cu Sida Spătaru, vorbind despre maestrul Dan Spătaru, despre ce a însemnat acesta în muzica românească, precum şi despre turneul ulterior şi proiectele senzaţionale ale primăverii. Fuego va interpreta în emisiune şi două piese din repertoriul maestrului, reorchestrate în variantă modernă, cântece ce vor putea fi ascultate şi în concertele din ţară închinate lui Dan Spătaru.

Tot în luna martie, pe 11, Fuego va susţine un concert extraordinar la Chişinău, la Palatul Naţional „NICOLAE SULAC” - „A MAI TRECUT UN AN”, iar pe 21 martie pleacă la drum prin ţară, în 10 oraşe, cu turneul „SERENADĂ PENTRU DAN SPĂTARU”, unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale primăverii, ce promite a fi atât un omagiu adus muzicii de ieri, cât şi evoluţiei noastre.


“Apariţiile mele au fost întotdeuna atunci când am simţit că, prin prezenţa într-o emisiune, pot transmite ceva publicului meu. Iată că această lună mă aduce în faţa voastră, altfel de cum v-aţi obişnuit poate. Ştiu sigur că veţi fi alături de mine, privindu-mă în confruntarea cu blondele, acolo unde am trăit o experienţă unică, împreună cu bunul meu prieten, realizatorul de succes, Dan Negru, amândoi fiind surprinşi de cunoştinţele neaşteptate ale concurentelor.


Ştiu sigur că, prin mine, prin muzica mea şi prin parfumul şlagărelor de altădată, primăvara va fi pentru voi, mai înălţătoare. Căci ea dăruieşte un alt veșmânt lumii. Ar fi greu ca cineva sau ceva să egaleze numărul de recorduri și trăiri pe care le-am căpătat pe parcursul turneelor desfășurate în acest anotimp, în care mă reîntregesc cu ecourile-i specifice, într-o simfonie a simțirii și a renașterii eterne! “ (Paul Surugiu - FUEGO)

Pe 4 aprilie, în cadrul emisiunii “Idoli la Măruţă“, la PRO TV, începând cu ora 16.00, Fuego va fi celebrat, onorat fiind cu statutul de “idol al vremii“. Imagini spectaculoase de la lansarea sa şi până astăzi, proiectele sale de-a lungul timpului, surprize inedite şi duete aşa cum nu vă imaginaţi vor face ca ora dedicată valorilor României să treacă pe nerăsuflate.

Postat de:
Fan Club Fuego Romania
27 februarie 2013

FUEGO – Concert de cinci stele la Chişinău, 11 martie 2014

FUEGO – Concert de cinci stele la Chişinău, 
11 martie 2014


Publicul basarabean iubeşte muzica de calitate, melodiile romantice şi artiştii românii, cei care, de-a lungul timpului, i-au arătat preţuire printr-o prezentare ireproşabilă. Unul dintre aceştia este FUEGO, un răsfăţat al spectatorilor moldoveni, unul dintre puţinii care duc mai departe conştiinţa de limbă, ţară, neam, prin creaţiile lui Grigore Vieru, ori prin piesele însufleţite cu dragoste.

Succesul lui Fuego în Basarabia s-a construit treptat. Oamenii l-au îndrăgit pentru naturaleţea sa, pentru sinceritatea afişată pe scenă, pentru emoţia transmisă şi glasul puternic, adeseori duios şi melodios pe acele piese ce ajung imediat la suflet.


Au trecut 12 ani de când Paul Surugiu umple până la refuz sălile în Republica Moldova, iar asta se cuvine a fi celebrat, printr-un concert de zile mari, pe 11 martie 2014, la Palatul Naţional „Nicolae Sulac” din Chişinău.

Aşadar, artistul le dă întâlnire tuturor celor ce îl îndrăgesc, la un singur cântec format din cele mai frumoase piese ale sale, o istorie a dragostei  dedicată primăverii, femeilor şi tuturor celor ce cred şi iubesc cu pasiune. „A MAI TRECUT UN AN” este titlul spectacolului în care Fuego va interpreta live, timp de două ore, şlagărele sale, mai noi sau mai vechi, premiere ori piese cunoscute şi iubite de toţi românii. Alături de el, pe scenă, va fi trupa „ANGRY LIVE BAND”, o echipă de profesionişti, premiaţi la concursuri naţionale şi internaţionale.


După ce în 2012 artistul a sărbătorit 10 ani de cântec pe scenele basarabene, acum vine cu un omagiu închinat publicului său, aşa cum afirma în nenumarate rânduri „cel pentru care trăieşte, cântă şi iubeşte”.

"„A MAI TRECUT UN AN” de când nu ne-am văzut! Întotdeauna sunt emoţionat, onorat când cânt pe scena pe care au păşit cele mai mari nume ale Basarabiei şi ale lumii. Vă promit un spectacol de sărbătoare, cu cele mai importante cântece ale carierei mele, un eveniment destinat femeilor, îndrăgostiţilor, primăverii şi dragostei!
Vă aştept, aşadar, pe toţi cei ce doriţi să preţuim iubirea împreună, la Chişinău. Fie că sunteţi din România sau din Basarabia, muzica ne va uni într-un singur glas, în martie , luna primăverilor veşnice şi a poveştilor frumoase!" ( FUEGO )


Spectacolul promite a fi un adevărat show de culoare, emoţie, muzică live, dans şi parfum de sărbătoare. Conform precizărilor artistului, fiecare moment vine cu o poveste. Luminile, părţile coregrafice, felul în care va fi aranjată scena, toate vor construi un eveniment de zile mari, din care nu putea să lipsească şi un colaj din cele mai reprezentative şi iubite piese ale marelui Dan Spătaru, cel căruia Fuego îi dedică un întreg turneu în Romania, în luna martie.

Persoanele din Romania, care doresc să participe la concert, îşi pot procura biletele sunând la Casa de bilete a Palatului Naţional din Chişinău - numar de telefon: 00373 2221 3544.

Postat de:
Fan Club Fuego Romania
24 februarie 2013

FUEGO - In memoriam: George Grigoriu (n. 1927 - d. 1999), 23 februarie 2014

FUEGO - In memoriam: George Grigoriu
(n. 1927 - d. 1999) 


"Mă simt onorat că, în cadrul Festivalului internaţional de muzică uşoară "George Grigoriu", pe data de 18 mai 2012, am susţinut un recital, în semn de omagiu adus mentorului meu spiritual, George Grigoriu, cel care m-a desluşit, m-a înţeles, a ştiut să mă lase să cresc fără să mă umbrească, a crezut în mine şi căruia îi port o vie recunoştinţă."
(Paul Surugiu - Fuego)


„Maestre, bună seara, spun
Oriunde-aţi fi... în nori, în fum.
Debutul bun mi l-aţi marcat,
In muzica m-aţi îndrumat.
Punând definitiv pariu
Cu arta, George Grigoriu,
Eu cred că nu v-am înşelat
Increderea... şi am cântat.
V-am pomenit în aceşti ani
De când plecat-aţi la titani,
In corul lor de heruvimi,
Acolo sus, printre lumini.
In mine-i tot ce mi-aţi lăsat
Şi-n muzică m-aţi învăţat,
Ca doar talentul nu-i de-ajuns,
De câte ori am râs şi-am plâns?
Mă auziţi? Eu ştiu că da,
Sunteţi pe-aproape, pe-undeva
Şi an de an la festival,
Într-un moment omagial,
La mine-n suflet vă găsesc.
Cu plecăciuni, vă mulţumesc!"
(Carmen Aldea Vlad)


"E mare darul acesta! Nimeni nu îl face dacă nu iubeşte, nimeni nu îl primeşte dacă nu are iubire în inimă! Fuego dăruieşte şi primeşte iubire! “Pe Paul Surugiu”, spune prezentatorul Octavian Ursulescu, “l-am cunoscut în casa lui George Grigoriu, când venea de la Turda cu trenuri îngheţate de noapte pentru a se pregăti cu reputatul compozitor. Acesta i-a fost mentor, i-a compus primele piese, fiind urmat de Petre Găluşanu. Numele lui Fuego nu atrăgea ca azi compozitorii şi textierii. Spre cinstea lui, Fuego nu i-a uitat, recitalurile sale magnifice pe scena festivalului internaţional «George Grigoriu» de la Brăila stând mărturie. Pentru a exemplifica uriaşa sa popularitate actuală e suficient să ne referim la spectacolul «Scrisoare din Basarabia», cu care a făcut neîncăpătoare Sala Palatului. Sau la respectul cu care este privit în Republica Moldova unde i s-a acordat onorantul titlu de «Artist al Poporului». Sau la discurile sale de platină şi de aur. Sau la cărţile scrise despre el. Sau la turneele sale naţionale. Dar mai ales că este iubit de toată suflarea. Atât de tânăr, încă, Fuego a scris deja istorie!”.
(Octavian Ursulescu)


Vă invităm să vizionaţi, în premieră, sau să revedeţi recitalul, integral, susţinut de Fuego la Festivalul internaţional de muzică uşoară "George Grigoriu", Brăila, 18 mai 2012


Cu această ocazie, Fuego a recitat poeziile "Tribut, în memoria Maestrului George Grigoriu" (Versuri: Carmen Aldea Vlad), "Artistul" (Versuri: Carmen Aldea Vlad), "Prin străini m-a dus visarea" (Versuri: Grigore Vieru), şi a interpretat melodiile: "Casa parinteasca nu se vinde" (Muzica: Mihai Ciobanu; Versuri: Grigore Vieru), "Cântati cu mine" (Muzica/Versuri: Yan Raiburg), "Ce seară minunată" (Muzica: Yan Raiburg; Versuri: Grigore Vieru), "Chitara mea" (Muzica: Temistocle Popa; Versuri: Mircea Block) , "Crede-mă amore" (Muzica: Ion Aldea Teodorovici; Versuri: S. Petrache), "Destin" (Muzica: Nicolae Caragea; Versuri: Carmen Aldea Vlad), "Eu nu te-ntreb" (Muzica/Versuri: Paul Surugiu), "Ţi-am adus un măr" (Muzica: Paul Surugiu; Versuri: Grigore Vieru).
Vizionare plăcută!




Biografie George Grigoriu

Cu „Trio Grigoriu“
A activat alături de frații săi Cezar și Angel de la finele anilor cincizeci și până la jumătatea deceniului 1960 în formația Trio Grigoriu, oglindire a evoluției culturii românești între cele două decenii, de la proletcultism la o oarecare libertate (stilistica ultimelor înregistrări ale formației aduce mult cu muzica rock, o achiziție foarte nouă a muzicii românești la vremea respectivă).

Compozitor
În continuare, George Grigoriu s-a dedicat compoziției de muzică ușoară și muzicii de film (Dragoste la zero grade, Actorul și sălbaticii) și scenă (câteodată, în colaborare cu fratele său Cezar - Împușcături pe portativ, cu Margareta Pâslaru și Cornel Fugaru, este cea mai cunoscută colaborare a celor doi frați în postură de compozitor și regizor).
George Grigoriu a fost compozitorul care, în 1959, a creat prima piesă special pentru timbrul aparte al Margaretei Pâslaru - "Chemarea mării", cunoscută de public și ca "Și-n apa mării"; în 1960 Margareta Pâslaru înregistrează această melodie la Electrecord iar în 1961 bate toate recordurile de vânzări. Coloana sonoră a filmului Vacanță la mare a fost semnată tot de el. O operetă din palmaresul lui: "Se mărită fetele". Cristian Popescu a fost lansat tot de el cu "Ia te uită ce mai fete...". În anii 1960 s-au bucurat de un succes deosebit "Polca dragostei" și "Mandolina mea" cu Margareta Pâslaru, "Valea Prahovei" cu Ilinca Cerbacev, "De-ar fi să mă mai nasc o dată" cu Gică Petrescu, "Spre soare" cu Doina Badea (premiată la Mamaia) etc. De-a lungul anilor, George Grigoriu o alege pe Margareta Pâslaru să-i intepreteze 29 dintre compoziții. În afară de cele deja menționate, marea artistă a mai cânat: "Aici la mine acasă", "Bună dimineața soare", "Când s-a nascut dragostea", "Ce poate fi pe lume mai frumos?", "Cea mai frumoasă toamnă", "Ce-ar face?", "Cine te-a adus în calea mea", "Din toată inima", "Două inimi cântau", "E nunta de aur", "Inima mea e a ta", "Orice zi e-o primavără", "Ram, tam, pam, pam", "Serenada tinereții", "Soarele dragostei", "Stelele", "Tangoul de sâmbată seara", "Te iubesc așa cum ești", "Tineri în țara tinereții", "Ziua dor și noaptea dor". Trei melodii au fost interpretate de Margareta Pâslaru în filmul Tunelul: "Și tu îmi placi","Marea mea iubire" și "Unde ești". Tot Margareta a interpretat "Rața", "Nu știu ce să fac" și "Nimeni nu e vinovat" în filmul Împușcături pe portativ.
George Grigoriu a compus marea majoritate a melodiilor pe textele a doi colaboratori: Angel Grigoriu și Romeo Iorgulescu.

Sprijin acordat vocilor tinere
George Grigoriu a compus pentru generația Margaretei Pâslaru (artista s-a bucurat de o atenție deosebită din partea sa iar peste ani marele compozitor scria "Margareta Pâslaru - un mit al muzicii ușoare românești") și a promovat voci valoroase de muzică ușoară sau alte genuri; totuși, a continuat să ajute artiștii tineri (Luminița Dobrescu, Angela Similea, Stela Enache, Mihaela Mihai, George Enache, Mihaela Runceanu, Marina Florea). Un „elev” mai recent al lui George Grigoriu a fost cântărețul de muzică pop Fuego. 


Postat de:
Fan Club Fuego Romania
23 februarie 2013

EXCLUSIV! Ascultă două melodii de pe viitorul album al lui Fuego, dcnews.ro, 23 februarie 2014

EXCLUSIV! 
Ascultă două melodii de pe viitorul album al lui Fuego, 
dcnews.ro, 23 februarie 2014


DC News vă prezintă în exclusivitate două melodii de pe viitorul album al lui Fuego.

Compozitorul Jolt Kerestely a vorbit, într-un interviu acordat DC News, despre Fuego care spune că este un artist de succes, chiar dacă a ales să nu cânte ce se cântă în ziua de azi. Artistul este de părere că Fuego e luat în derâdere pentru că are succes.

Compozitorul a avut amabilitatea de a ne cânta două melodii care vor fi pe viitorul album al lui Fuego.

”Chiar acum pregătesc un album pentru el. În mai scoatem CD-ul cu 16 piese superbe. El este foarte sincer, deși are foarte mulți dușmani. Pentru că are succes. Fuego este un interpret liric. 


Este mare diferență între ce face el și restul tineretului. Trebuie judecat după ce face, după succesul lui. Un om care umple singur o sală întreagă. În Decembrie a făcut un turneu în toată țara. Peste tot au fost sălile pline. Când a avut spectacol, în primăvară, la Sala Palatului, lumea s-a călcat în picioare. Comunică cu sala. E popular. Sper să aibă un mare succes și cu noul album. Este chemat peste tot”, a declarat Jolt Kerestely.


Sursa: dcnewus.ro
Autor: Andrei Moisoiu
23 februarie 2014 


Postat de:
Fan Club Fuego Romania
23 februarie 2013

FUEGO - invitatul special al lui HORIA BRENCIU, într-un show de excepţie, marca “LA MĂRUŢĂ”, PRO TV, 21 februarie 2014

FUEGO - invitatul special al lui HORIA BRENCIU, 
într-un show de excepţie, 
marca “LA MĂRUŢĂ”, PRO TV, 
21 februarie 2014


Puşi pe distracţie, dornici de a realiza un spectacol de calitate, Horia Brenciu - juratul de la “Vocea României”, alături de prietenii şi colegii săi de scenă, Fuego, Corina Chiriac şi Mihai Constantinescu, au fost protagoniştii unei ediţii de colecţie, “Idoli la Măruţă”,  moderată de Cătălin Măruţă.



Astfel, în după-amiaza zilei de vineri, 21 februarie 2014, Fuego a acceptat invitaţia lui Horia Brenciu, de a fi prezent, alături de nume valoroase ale muzicii româneşti, în platoul emisiunii “Idoli la Măruţă”, pentru un show cu muzică bună, surprize şi momente pline de originalitate.


Cei doi artişti, au încântat publicul telespectator cu un moment unic, un duet muzical inedit, o poveste cu două dintre cele mai frumoase şi cunoscute piese din repertoriul acestora, “Toată lumea dansează cu mine” - piesa de debut a lui Fuego şi “Septembrie, luni” - melodie reprezentativă din repertoriul lui Horia Brenciu, arătând astfel că muzica nu are limite, ea fiind singura capabilă să lege frumoase prietenii.



Indiferent de tendinţe sau zona de provenienţă stilistică abordată, ca orice cutumă, care se confirmă de fiecare dată, arta leagă şi va lega destinele frumoase, iar limitele sau comparaţiile nu au niciun fundament, nu se impun, nu-şi au sensul şi dacă... sunt perceptibile, relativ diferit, atunci sunt deosebit de largi şi generoase. Iată că astăzi, două dintre cele mai apreciate voci ale României, au demonstrat, dacă mai era cazul, că muzica de calitate şi valoarea sunt cartea lor de vizită, confirmând astfel talentul şi însemnătatea eternală a vocaţiei lor.



Am asistat la o emisiune de colecţie, o “confruntare” unică între doi artişti de valoare, o adevărată demonstraţie de virtuozitate, ce ne-a arătat că talentul şi capacitatea de a transmite emoţia prin cântec, e mai puternică decât pot descrie cuvintele.

Posesori ai unui spirit carismatic, cei doi înterpreţi ne-au oferit un show de senzaţie, extrem de excitant, antrenant, spectacolul fiind unul spumos, efervescent, de improvizaţie, de iscusinţă a harului. 


În spiritul caracteristic, care denotă fineţe, sensibilitate şi şarm, Fuego a încântat, cu prestaţia sa, telespectatorii care au ales să urmărească, în această după-amiază, postul Pro TV, pentru un spectacol cum doar “La Măruţă” le este dat să privească.




“Atât în profesie, cât şi în viaţă, realizez totul cu dăruire şi profesionalism, căci atunci când naşti arta din pasiune, întraga-ţi existenţă e mai frumoasă, mai împlinită.


Am acceptat, cu drag, invitaţia lui Horia Brenciu, pentru că îl consider un artist devotat, profesionist, asemeni mie, ce face totul cu pasiune şi dăruire şi pentru care muzica şi publicul înseamnă totul.

Sunt bucuros să ştiu că, pe posturile de televiziune româneşti, avem astfel de emisiuni, care celebrează muzica şi artiştii români. Îl felicit pe Măruţă şi vă dau tuturor întâlnire, în premieră, într-o ediţie de colecţie, cu totul şi cu totul specială, la începutul lunii aprilie, la “IDOLI LA MĂRUŢĂ”, acolo unde voi fi invitat principal şi unde vom celebra muzica adevărată!” (Paul Surugiu - Fuego)


În semn de prietenie şi preţuire, artistul i-a oferit colegului său, Horia Brenciu, volumul "Testament pentru Fuego", publicat de Asociaţia Culturală "Regal D'Art", în 2012, o ediţie de colecţie, cu o grafică excepţională, lucrare premiată recent la Salonul Internaţional de Carte de la Chişinău cu Trofeul "Arta Cărţii", care cuprinde versurile pe care Grigore Vieru le-a scris special pentru Paul Surugiu de-a lungul celor trei ani de colaborare, şi cel mai recent material discografic - un album dublu CD “O lacrimă de cântec”, un mănunchi de 32 de cântece, cu linii melodice sensibile şi creaţii ample.



Arta leagă frumoase destine, care se dăruiesc publicului, aşa cum o fac aceşti mari artişti, împărtăşind-o cu dragoste, pasiune, respect şi responsabilitate.

“Legăturile cele mai profunde între 
fiinţe se creează prin muzică!”
(Emil Cioran)

FUEGO - invitatul special al lui HORIA BRENCIU, mâine, de la ora 16.00, pe PRO TV, numai “LA MĂRUŢĂ“!

FUEGO - invitatul special al lui HORIA BRENCIU,
mâine, de la ora 16.00, pe PRO TV, 
numai “LA MĂRUŢĂ“!


Muzica nu are limite şi, fără doar şi poate, ea realizează, fără să ne dăm seama, prietenii, vorbind despre noi, despre ce suntem şi cum suntem. Pe asta mizează şi duetul inedit dintre doi mari artişti ai României, ce joacă cu casa închisă, au două turnee naţionale pe an, iar în primavară au două concerte spectaculoase - unul îl omagiaza pe Dan Spătaru şi cântecul de-altădată, în 10 oraşe importante ale ţării, pornind pe 21 martie, iar celalălt celebrează muzica românească şi cea internaţională, la ROMEXPO.

Astfel, FUEGO, artistul romantic, împreună cu juratul de la “Vocea României”, Horia Brenciu, vor cânta şi încânta publicul telespectator, mâine, 21 februarie, începând cu ora 16.00, pe PRO TV, în cadrul emisiunii “IDOLI LA MĂRUŢĂ”, moderată de Cătălin Măruţă.


Cei doi vor face un duet muzical, o poveste cu două dintre cele mai frumoase şi cunoscute piese ale lor, arătând astfel, ca între ei există doar o competiţie pozitivă, prietenie, spirit de fair-play şi o relaţie de colegialitate specifică unor mari artişti. Asemeni lui Paul Surugiu, care este invitatul special al lui Horia Brenciu, în emisiune, vor mai cânta, în duet cu el şi Mihai Constantinescu şi Corina Chiriac.

“Veţi avea parte de o surpriză! Împreună cu orchestra de profesionişti ai lui Horia am pregătit un moment unic, un "duel" muzical al celor mai populare şi de succes cântece ale noastre. Am acceptat, cu drag, invitaţia lui Horia Brenciu, pentru ca îl consider un artist devotat, profesionist, asemeni mie, ce face totul cu pasiune şi dăruire şi pentru care muzica şi publicul înseamnă totul.

Sunt bucuros să ştiu că, pe posturile de televiziune româneşti, avem astfel de emisiuni, care celebrează muzica şi artiştii români. Îl felicit pe Măruţă şi vă dau tuturor întâlnire, în premieră, într-o ediţie de colecţie, cu totul şi cu totul specială, la începutul lunii aprilie, la “IDOLI LA MĂRUŢĂ”, acolo unde voi fi invitat principal şi unde vom celebra muzica adevărată!” (Paul Surugiu - Fuego)

Urmăriţi, aşadar, un spectacol de o oră, în care vom asculta muzică de calitate, live, alături de câteva din cele mai importante figuri ale muzicii româneşti, mâine, pe PRO TV, de la ora 16.00!


Postat de:
Fan Club Fuego Romania
20 februarie 2014

La mulţi ani, Mihai Ciobanu!, Fan Club Fuego Romania, 20 februarie 2014

La mulţi ani, Mihai Ciobanu!



Cantautorul Mihai Ciobanu, nume de referinţă al muzicii populare româneşti, împlineşte astăzi, 61 de ani. Fan Club Fuego Romania îi urează "La mulţi ani!"




Mihai Ciobanu - artistul care, prin puterea harului, ne convinge că viaţa merită trăită şi că-i păcat să fii supărat pe ea, chiar dacă vremurile sunt potrivnice omului. Mă simt minunat în cântecul acestui fermecător cântăreţ care vine din Bujorul Hânceştiului răsfrânt în apele eterne ale Prutului.

(Grigore Vieru)



Personalitate complexă, Mihai Ciobanu se manifestă în mai multe domenii ale artei şi creaţiei muzicale cu profil interpretativ pergnant şi inconfundabil, neobosit culegător şi valorificator al folclorului, rapsod, fidel cântecului strămoşesc, dar şi izvoditor al unor cîntece proprii… («Hai căruţă cu doi cai», «Nu mă dojeni nevastă», «Mândra mea s-a măritat», «Codrule, de-aş fi ca tine», «Casa părintească nu se vinde» ş.a.) ce se circumscriu perfect în cadrul stilistic al datinii noastre; animator al vieţii culturale de la noi; proagonist al filmelor muzicale «Satul meu, nume de floare», «La fereastră cu zorele», «Am venit la voi în sat», «Tinereţea numai una», «Nistrule pe apa ta», un profesionist de elită al tradiţiei orale cu harul muzical înăscut…

Mihai Ciobanu este un nume de referinţă al muzicii populare româneşti.
(Tudor Chiriac)




“Mihai Ciobanu este un mare artist. A primit de la Dumnezeu harul de a cânta. Îl felicit, totodată, pentru decoraţia “Ordinul Republicii”, pe care a primit-o din partea Preşedintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti. Eu am primit cu mare bucurie invitaţia Domniei Sale, pentru că m-a rugat să interpretăm împreună “Casa părintească nu se vinde”, un cântec pe care l-a compus acum mulţi ani şi pe care mi l-a încredinţat să-l cânt în România. M-am bucurat pentru această onoare, pentru că datorită dânsului l-am cunoscut pe poetul Grigore Vieru.” 

(Paul Surugiu - Fuego)


Mihai Ciobanu este un artist adevărat, el nu aleargă după glorie, nu-şi iroseşte timpul pentru a-şi face o popularitate ieftină. El a lansat multe cântece minunate, unele dintre ele, mă încumet să afirm avînd acele calităţi rare care ne permit să zicem despre o lucrare că nu este trecătoare.
(Nicolae Botgros)



Mesajul melodiilor interpretate de Mihai Ciobanu nu poate lăsa indiferentă nicio inimă sensibilă, îndrăgostită de patrie, casă, vatră sau părinţi.
Despre Mihai Ciobanu s-au spus multe lucruri frumoase. Muzica lui a sensibilizat câteva generaţii. Şi astăzi, rămâne un interpret de valoare, care are o contribuţie considerabilă la tezaurul cultural. El nu a cântat doar melodii de valoare, dar a colindat ţara în lung şi în lat, adunând şi valorificând folclorul strămoşesc.

Anul trecut, Fuego a fost invitat special la aniversarea celor 60 de ani ai interpretului Mihai Ciobanu.


Spre deliciul telespectatorilor, cei doi interpreţi, de pe ambele maluri ale Prutului, au cântat, în duet, îndrăgita piesă “Casa părintescă nu se vinde”, pe versurile nemuritorului poet basarabean român, Grigore Vieru.


Fuego i-a adus în dar volumul "Grigore Vieru - Testament pentru Fuego", care cuprinde cele mai frumoase versuri scrise de poet, printre care şi cele ale melodiei "Casa părintească nu se vinde", care i-a adus artistului cel mai mare succes, o garanţie a drumului către eternitate.


“Îi doresc la mulţi ani, să fie fericit, Dumnezeu l-a înzestrat cu acest har minunat, vocea acesta superbă, o voce care a făcut foarte multă lume fericită. şi eu sunt fericit pentru că în această zi ofer un album de artă, înnobilat cu poemele marelui nostru poet basarabean român, Grigore Vieru”.
Astfel l-a felicitat Fuego pe Mihai Ciobanu, în seara de aniversare.



Postat de:
Fan Club Fuego Romania
20 februarie 2014
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger