La finalul celor nouă luni de activitate în care a oferit
publicului o varietate de evenimente speciale de înaltă calitate artistică,
teatrul „Al. Davila” îşi încheie stagiunea cu spectacolul „O lacrimă de
cântec”, semnat Fuego, intitulat la fel ca cel mai recent material discografic, un album dublu CD, lansat în cadrul
turneului naţional de primăvară, desfăşurat în luna martie a.c.
Performanţa nu lipseşte niciodată atunci când pe scena
teatrului „Al. Davila” apare Fuego, asta pentru că arta lui mizează pe valoare,
conţinut şi substanţă, pe efectul emoţional asupra spectatorului. Succesul
acestor "creaţii" a fost probat de-a lungul anilor prin numeroasele
reprezentaţii, avantajul şi "raritatea" acestora regăsindu-se printr-un
cumul de elemente ce compun aceste spectacole, mesajul iubirii fiind de
departe cel mai prezent, cel mai reliefat şi exploatat artistic.
Şi de această dată i s-au alăturat colegii săi din teatru,
iar atmosfera a fost una festivă, spectacolul dovedindu-se a fi o creaţie
colectivă, de aproape două ore, unic prin faptul că adună mai multe genuri
spectaculare: dans standard sau modern, teatru de cuvânt - completat prin
momentele umoristice şi, nu în ultimul rând, muzica.
Într-o adevărată demonstraţie de frumos şi originalitate,
acest „fermecător al contemporaneităţii noastre” nu se dezminte, şi chiar dacă
pentru el Piteştiul înseamnă „acasă”, familia lui de prieteni şi oameni de
suflet, casa celor mai frumoase amintiri, el nu-şi dezamăgeşte niciodată
spectatorii şi o demonstrează permanent prin ţinutele impecabile şi repertoriul
ales, în care nu lipsesc piese noi, care fac să vibreze sala în
acordurile pianului mânuit cu atâta măiestrie de compozitorul Vicenţiu Perniu.
Ineditul reprezentaţiei de joi, 20 iunie 2013, a fost
mesajul de veselie din finalul ei, transmis prin interpretările cântecelor
populare, care i-a îndemnat pe câţiva din admiratorii săi să încingă o horă.
Despre colaborarea cu teatrul piteştean, Paul Surugiu
scria pe site-ul personal: „De la absolvirea facultăţii, sunt angajatul
Teatrului Alexandru Davila, din Piteşti, o instituţie care, indiferent de
obstacole, de crize, de deşertăciune sau de absolut, mi-a creat cadrul să
merg mai departe, purtându-mi cu credinţă, demnitate şi umilinţă crezul,
înţelegînd astfel că arta e făcută pentru cei care se simt neîmpliniţi fără
ea“.
Complicitatea dintre artist şi publicul piteştean,
simbolizată prin ropotul aplauzelor şi garanţia unei săli care se dovedeşte a
fi, de fiecare dată, neîncăpătoare, este un motiv în plus să continue acest
drum plin de încercări, dar totuși...
atât de fascinant.
Şi pentru că Fuego „nu se gândeşte niciodată la despărţire”,
ca o poveste care se deschide şi se închide circular, finalul acestei stagiuni
nu va fi un motiv de tristeţe, deoarece el a promis publicului că va reveni din
nou în toamnă, în sala „Liviu Ciulei”, „o sală mai intimă a teatrului”, aşa cum
o descrie artistul, cu un spectacol unic, special gândit pentru admiratorii săi.
Foto realizate de: Cristina Popa - o admiratoare a artistului şi prietenă de suflet a Fan Club-ului Fuego Romania
Articol semnat de: Fan Club Fuego Romania