Concertul lui Fuego “Scrisoare din Basarabia”, de la Sala Palatului, difuzat de Antena 2 în zile de sfântă sărbătoare - 24, 25 decembrie 2012

O seară magică care a cucerit Bucureştiul, oferindu-i promisiunea într-un va urma...



Încă de la începutul carierei sale, Fuego a cucerit publicul prin vocea sa şi, nu în ultimul rând, prin valoarea spectacolelor sale, a temelor abordate, a mesajelor transmise, iar ”Scrisoare din Basarabia” nu face notă discordantă. Concertul susţinut de Fuego în data de 16 Noiembrie 2012 pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, a adus în faţa spectatorilor, ca de fiecare dată, o creaţie complexă, autentică, conferindu-i, pe bună dreptate, dreptul de a fi definită ca fiind un eveniment cultural de excepţie...
Amfitrionul acestei seri, Fuego, s-a remarcat, şi de această dată, prin eleganţa ţinutei, ce poartă semnatura creatoarei Doina Levinza, "designerul - vrăjitor care face şi desface în mod magic”, o creatoarea care acordă sens primordial artei, în toată splendoarea ei, redându-i unilateral esenţa şi strălucirea. Amprenta unică a creaţiilor sale, care se remarcă prin aplicaţiile unor broderii lucrate manual, care amintesc ţinutele purtate, cu prestanţă şi sobrietate, de figurile regale şi familiile nobile cu rang înalt, au fascinat şi au atras nenumărate elogii aduse numelui Doina Levintza.



Basarabia a fost la Bucureşti în concertul lui Fuego de la Sala Palatului din 16 noiembrie 2012, prin prezenta invitaţilor de marcă, care au răspuns afirmativ invitaţiei artistului:
- Inegalabila Irina Loghin, un simbol şi o legendă a muzicii populare româneşti, care îşi are rădăcinile paterne în pământ basarabean;
- Anastasia Lazariuc, cea mai apreciată şi populară artistă de peste Prut cunoscută în România;
- Orchestra primăriei oraşului Chişinău din Rep. Moldova condusă de fraţii Vasile şi Vitalie Advahov;
- Band-ul condus de renumitul orchestrator Dorel Burlacu din Chişinău.


Mereu reinventat prin propria-i forţă lăuntrică şi dorinţa acerbă de a se dărui muzicii şi, prin ea, oamenilor, artistul Fuego, cel care, de multe ori, este greu de descris sau mult prea uşor ironizat, în seara zilei de 16 noiembrie 2012, a fost, cu siguranţă, intuit şi simţit aşa cum este el pe scenă, unic, prin propria-i amprenta regizorală, magnific, desăvârşit...


Orice concert susţinut de Fuego, reprezintă o îmbinare perfectă între muzică şi poezie, stil şi rafinament, dăruire şi devotament, toate, în complexitatea lor, elemente definitorii ale muzicii de calitate, dedicate scenei şi publicului său.


Spectacolul grandios oferit de Fuego, care s-a desfăşurat pe parcursul a cinci ore de muzică live, în prezenţa unor spectatori care au umplut sala unui palat de prestigiu pentru bucureşteni, a oferit garanţia unei experienţe unice, care s-a dovedit a fi de neuitat.

O seară plină cu oameni frumoşi, care s-au rupt din cotidianul obişnuit pentru a-şi bucura sufletul cu vocea şi muzica artistului. Şi l-au primenit, binemeritat, cu zâmbete, flori, aplauze şi, chiar, veselie, pentru că, în partea a doua, pe mulţi dintre ei, ritmurile folclorice i-au îndemnat să-l cinstească prin tradiţionalele hore româneşti, aşa cum numai românii ştiu s-o facă în momente de bucurie.
Interpretul a promis publicului prezent că va reveni pe scena Sălii Palatului, cu un nou spectacol încântător, puternic şi răscolitor.. Fuego nu se dezminte, vine, ne cântă şi ne cucereşte... Aşa ne promite mereu şi da... îl credem, pentru că mereu se ţine de cuvânt. Avem certitudinea unei promisiunii într-un va urma..., pe care-l aşteptăm curând...
"Mă dăruiesc cu toată fiinţa cîntecului, sunt fascinat, când descopăr că sunt oameni de valoare, care-mi apreciază munca, talentul, efortul, dorinţa mea de a fi un Artist complet, de a ajunge la sufletele celor care mă ascultă" (Fuego)


Conştiinţa, demnitatea şi respectul, pentru profesia, careia artistul s-a dăruit total, i-au asigurat succesul de necontestat din acel memorabil 16 noiembrie 2012 şi au fost temelia imaginii care astăzi poartă marca FUEGO. Da... “faptele rămân fapte”, Fuego a cucerit, la Sala Palatului, Bucureştiul şi a primit “până la marginea luminii” dragostea acelui public atât de numeros, însumând peste 4.000 de suflete venite din toate colţurile ţării, care l-au iubit, l-au ovaţionat, l-au îmbrăţişat şi i-au mulţumit.
Scena a fost a lui, iar acel minunat public a fost cuprins de febra şi bucuria cântului său cald şi plăcut, izvorât din Ardealul istoric, care l-a consacrat şi l-a dăruit lumii.
L-am cunoscut cu o chitară în mână, mult prea grea şi mult prea mare pentru un copil, care s-a încăpăţânat să arate lumii că poate... Numai şi numai dragostea..., inocenţa şi puritatea acelui copil, speranţele lui, multe speranţe, credinţa şi adevărul, au deschis porţile raiului. Şi... l-am primit, cu drag, în casele noastre... Chipul a rămas acelaşi şi toate după..., care l-au urmat pe parcursul carierei, nu s-au shimbat, El a rămas El... Un singur lucru s-a schimbat: A arătat lumii că poate....



Chitara mea

Când din zare în zare
Văd cerul senin,
Când de vise şi soare
Mi-e sufletul plin,

Iau chitara sub braţ
Şi-mpreună cu ea,
Ori şi unde aş fi,
Cântă inima mea…

Într-un glas, amândoi,
Să cântăm, chitara mea,
Hai cântaţi, toţi cu noi,
Ce frumoasă-i dragostea…

Când se aprind licurici
Peste-ntregul pământ,
Noaptea-şi cântă romanţa
Pe strune de vânt.

Iau chitara sub braţ
Şi-mpreună cu ea,
Legănată de dor
Cântă inima mea…

Pentru flori şi iubire,
Pentru viaţă mereu,
Pentru oameni, prieteni,
Zboară cântecul meu.

Iau chitara sub braţ
Şi-mpreună cu ea,
Pentru tot cei frumos
Cântă inima mea…

Muzica: Temistocle Popa
Versuri: Mircea Block
(Refren interpretat de nenumuritorul Dan Spătaru, cel amintit, cu mare respect şi aleasă preţuire, de Fuego în acest spectacol)


Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com


Share this article :
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger