FUEGO la "O dată-n viaţă", TVR 1 - un regal muzical
de excepţie, 14 noiembrie 2013
Fuego alături de Iuliana Tudor şi Floarea Calotă
Joi seară, 14 noiembrie 2013, în cadrul emisiunii "O dată-n viaţă" de pe
TVR 1, realizată de o adevărată echipă
de profesionişti, condusă de Elise Stan şi moderată de Iuliana Tudor, Fuego a încântat, cu prestaţia sa, telespectatorii
care au ales să urmărească postul public
de televiziune pentru un spectacol cum doar “O dată-n viaţă” le este dat să
privească.
Fuego alături de Cornelia Rednic
Show-ul reuşeşte, de peste 5 ani, să îmbine spectacolul cu
muzica populară, tradiţiile şi valorile autentice, cu arta pe care
personalităţile invitate au reformulat-o, într-o manieră proprie, păstrându-le
pe toate nealterate.
După experienţa pe care Fuego a trăit-o sezonul trecut, pentru prima “dată-n
viaţă”, reprezentând zona Olteniei, împreună cu doamna cântecului popular
oltenesc, Steliana Sima, în care a sensibilizat printr-o interpretare de
colecţie a bijuteriei muzicale din repertoriul regretatei Ioana Radu - “De la
moară pân' la gară” şi a baladei maramureşene “Rău mă dor, ochii, mă dor”, Fuego
a reprezentat astăzi, cu cinste, zona Teleormanului.
Artistul a deschis seara cu un moment deosebit, interpretând,
într-o manieră proprie, duioasă, apreciată de toţi cei prezenţi, o piesă din
repertoriul regretatului Liviu Vasilică - “Mărine, la nunta ta”.
În această seară, la “O dată-n viaţă”, Fuego a făcut echipă cu
doamna folclorului românesc, Floarea Calotă, un simbol veritabil pentru
meleagul plin de tradiţie al Teleormanului.
Alături de Fuego, în emisiune, au fost prezente nume
importante din showbiz-ul românesc: Mircea Radu, care a reprezentat zona Moldovei,
împreună cu Viorica Macovei, precum şi Alina Sorescu, care a fost susţinută de
cuplul Cornelia şi Lupu Rednic, reprezentând cu cinste meleagurile Maramureşene.
Există modalităţi diferite de exprimare pentru fiecare
invitat în parte, dar atunci când ideea, voinţa şi talentul găsesc mediul
propice pentru a se desfăşura, nu poate rezulta decât spectacol. Pe acest concept s-a fundamentat şi emisiunea
"O dată-n viaţa", care s-a născut dintr-o viziune inedită a omului de
televiziune Titus Munteanu, reprezentând o întâlnire cu folclorul şi tradiţiile
româneşti, într-un regal muzical de excepţie.
La una din probele la care a fost supus, aceea de a adormi un copilaş, Fuego a interpretat un cântec de leagăn din Transilvania - "Culcă-te, puiuţ micuţ!", piesă din repertoriul celei ce a fost şi este un bun de patrimoniu naţional, Maria Tănase, melodie ce vorbeşte despre geneza doinei, care pare a fi tot aşa veche ca şi cântecul de leagăn. Cântecul doinei are rolul de a mângâia în momente de restrişte, alteori apare în refrenul diferitelor forme ale acestei bogate creaţii folclorice, ca în doina de dragoste.
Fuego a donat, în timpul show-ului, bibliotecii şcolii din
comuna Clinceni, volumul "Testament pentru Fuego", publicat de
Asociaţia Culturală "Regal D'Art", în 2012, într-o ediţie de
colecţie, cu o grafică excepţională.
Lucrarea a fost premiată recent la Salonul Internaţional de Carte de la
Chişinău cu Trofeul "Arta Cărţii" şi cuprinde versurile pe care
Grigore Vieru le-a scris special pentru Paul Surugiu de-a lungul celor trei ani
de colaborare.
Grigore Vieru a fost
rememorat, într-un moment unic la “O dată-n viaţă”, de către Fuego, care a
recitat poezia "În limba ta", pe versurile marelui poet basarabean român.
Într-o orchestraţie magistrală, semnată de maestrul Nicolae
Botgros, melodia “Carpaţii scriind”, tot pe versurile lui Grigore Vieru, muzica
Paul Surugiu şi Laurenţiu Palade, a emoţionat şi a bucurat, deopotrivă, sufletele
celor care iubesc versul poetului.
Schema emisiunii presupune ca cei trei concurenţi să ducă o
competiţie strânsă între ei, punând la bătaie talentele cu care au fost
înzestraţi. Una dintre probele la care
a fost supus Fuego, a fost cea a susţinerii examenului pentru ocuparea postului
de prezentator al ştirilor TVR, pe care, după părerea lui Mircea Radu, a
trecut-o cu brio.
Finalul emisiunii l-a prezent pe Fuego împreună cu doamna
folclorului românesc, Floarea Calotă, care
au completat întreaga desfăşurare de forţă artistică cu o melodie populară din
repertoriul acesteia, “Haida, haida, frăţioare!”.
Trebuie să amintim şi faptul că aceste momente muzicale
speciale au beneficiat de acompaniamentul extraordinar al Orchestrei Naţionale
de Muzică Populară “Lăutarii”, dirijată de maestrul Nicolae Botgros, iar dansul a fost asigurat
de Ansamblul „Ţara Vrancei" din Focşani.
Artiştii invitaţi i-au avut alături, ca în fiecare ediţie a
emisiunii “O dată-n viaţă”, pe Floarea şi Gheorghe (actorii Maria Buză şi
Marius Rizea).