FUEGO - “IUBIRE” - Premieră “Libertatea”, 19 Iulie 2013


“Libertatea” prezintă, în premieră, cel mai nou single al îndrăgitului artist FUEGO. Piesa “Iubire” vine cu o schimbare de stil pentru interpret, fiind un cântec special, care promite că va deveni şlagăr, şi care beneficiază de un sound nou, diferit de ceea ce a interpretat până în prezent.

Având în vedere relaţia stabilită cu Basarabia, cu profesioniştii în domeniu din acel spaţiu, şi de această dată, Fuego a ales să colaboreze cu cei mai buni. Astfel, muzica şi versurile sunt realizate de una dintre cele mai apreciate compozitoare din generaţia tânără, Eugenia Carabuţ Andrieş, iar orchestraţia de către Vitalie Andries.

Fiind un cântec fresh, pe aceeaşi linie ca tematică, o piesă de dragoste, energică, cu accente pop, aceasta va beneficia şi de un videoclip în curând, cu o poveste unică, pentru a transmite mesajul şi ideea cântecului şi care va fi conceput tot pe meleagurile basarabene de talentatul şi premiatul regizor Oleg Butnaru.

Piesa va fi inclusă pe următorul material discografic al artistului, ce va fi lansat la finalul acestui an. Totodată, până atunci, Fuego are o activitate prolifică şi nu încetează să îşi surprindă plăcut admiratorii.

El va lansa un album de autor, împreună cu maestrul Jolt Kerestely, precum şi o compilaţie de muzică autentică împreună cu orchestra fraţilor Vasile şi Vitalie Advahov din Chişinău.




Sursa: “Libertatea”
19 Iulie 2013

Publicat de: Fan Club Fuego Romania
www.fanclubfuegoromania.com
www.fuegoromania.com
www.fuego-noutati-fanclubfuegoromania.com
www.facebook.com/fanclubfuego.romania
Share this article :
 
FUEGO - NOUTATI - FAN CLUB FUEGO ROMANIA - Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. FUEGO - "Familia Favorit" - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger